Cât plătesc Adela Popescu și Radu Vâlcan pentru școala celor trei băieți ai lor

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Adela Popescu și Radu Vâlcan sunt părinții a trei băieți: Alexandru (9 ani), Andrei (7 ani) și mezinul Adrian (4 ani). În timp ce mezinul e încă la grădiniță, frații mai mari sunt deja elevi în ciclul primar, toți trei fiind înscriși la o prestigioasă unitate privată de învățământ din Voluntari.

Opțiunea pentru o instituție privată, pe care Adela a argumentat-o deschis în repetate rânduri, presupune însă un efort financiar substanțial pentru familie. Conform informațiilor publicate de Cancan.ro, costurile lunare pentru fiecare copil de vârstă școlară ating suma de 1.550 de euro. Acest tarif include o taxă pentru programul educațional standard de 700 de euro și o taxă administrativă de 850 de euro pe lună.

În cazul nivelului preșcolar, unde este înscris mezinul Adrian, cheltuielile variază în funcție de program. Astfel, tariful standard de grădiniță este de 1.080 de euro lunar (600 de euro taxa educațională și 480 de euro taxa administrativă). Dacă părinții optează pentru programul extins (8:00 – 17:00), cheltuielile cresc, adăugându-se o taxă administrativă lunară de 570 de euro pe lângă taxa de bază de 600 de euro.

Cât costă lunar școala privată la care învață cei trei băieți ai cuplului Adela Popescu & Radu VâlcanSeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 22)

De ce au optat Adela Popescu și Radu Vâlcan pentru școala privată

Decizia de a alege o astfel de instituție nu ține doar de statut, ci mai ales de considerente practice, spun părinții celor trei băieți. Adela Popescu a explicat că timpul economisit și pachetul complet de servicii justifică pe deplin aceste sume, ajutându-i să evite drumurile zilnice și organizarea anevoioasă a activităților extrașcolare.

„Toți spun să dai copilul la o școală de stat, pentru că e mai puțin costisitor, dar asta înseamnă că la ora 12.00 ți-l trimite acasă, iar tu nu ai un program ca să poți să îl iei. Atunci îl vei da la un after school, care costă cam jumate din cât costă o școală privată. Și ce să vezi, după, trebuie să îl duci și la tot fel de opționale, pe care la privat le ai incluse. Altele, chiar dacă sunt cu bani, le ai tot acolo. Nu mai bați orașul să te duci la bazin, la karate.

Când vezi o taxă la o școală privată poate să ți se pară mult, dar când tragi linie îți dai seama că ajungi tot acolo, dar cu mai mari bătăi de cap. Ca să ajung la o școală de stat bună trebuia să merg 40 de minute cu mașina, să mă coste la after school 500-600 de euro, după care să îl duc la Dinamo etc.', a mărturisit actrița pentru unica.ro.

CONȚINUT VIDEO AVANTAJE

'Eu nu mai cred în armonie în casă…'

Dincolo de provocările legate de educație și logistică, Adela Popescu a vorbit cu sinceritate și despre dinamica din cuplu și valorile morale pe care își bazează căsnicia cu Radu Vâlcan. Într-o apariție în podcastul moderat de Radu Țibulcă, vedeta a subliniat că respectul, compatibilitatea și principiile etice comune sunt pilonii care țin familia unită.

„Eu nu mai cred în armonie în casă, dar să fie dragoste. Mie asta mi se pare foarte important, iar în ziua de azi mi se pare foarte greu, sunt foarte multe divorțuri. Omul cu care mergi la drum poate să fie una dintre cele mai importante decizii pe care le iei în viață, nu glumesc! Și după ce faci un copil, abia atunci îți dai seama.

Dezamăgirea pe care o produci copilului este destul de mare (n.r. în cazul unei despărțiri) și te doare enorm că nu ai ales mai bine. Așa, oamenii dacă nu au copii, se despart, nu e nicio problemă. Dar când un copilaș suferă în urma deciziilor tale, este foarte greu. Asta ține oamenii în căsnicii greșite sau îi desparte.

Chiar cred de multe ori că potrivirea pe anumite aspecte contează mult. Noi avem aceleași valori. Eu aș înnebuni dacă l-aș vedea că minte, sau că vorbește peste măsură de urât de oameni sau că vrea să păcălească pe cineva. În ochii mei nu ar mai fi niciodată cine este el. Altfel, faci tot felul de greșeli, că e coleric, astea le pot tolera, mergem mai departe, nu ne fac să ne despărțim. Dar momentul în care, uman, el m-ar dezamăgi, pentru mine ar fi sfârșitul, îți spun sincer', a declarat Adela Popescu.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Avantaje.ro