Anunțul făcut de Nea Marin după 43 de ani de căsnicie: „Am făcut tot posibilul să avem din ce trăi”

Nea Marin, celebrul prezentator de la Antena 1, are o căsnicie fericită de 43 de ani cu Mioara, femeia pe care a cunoscut-o încă din liceul. Despre povestea lui de dragoste, el a vorbit recent în cadrul unui interviu.

S-a îndrăgostit de Mioara de când erau în liceu și de atunci au fost de nedespărțit. Cei doi au împreună două fete și sunt foarte mândri de familia pe care o au. Prezentatorul de la „Poftiți prin țară' a mărturisit că dacă nu făcea pasul cel mare cu soția sa, nu avea de gând să se căsătorească.

„Eram copii când ne-am cunoscut. Eu treceam clasa a X-a, ea terminase clasa a VIII-a. Suntem din același sat (n.r.: Costești, județul Teleorman). Țin minte și acum că era frumoasă și deșteaptă foc. Iar eu… deștept și dat naibii la toate tâmpeniile posibile.

Verișorii ei, cu care își petrecea timpul liber, erau colegi cu mine. Eu îi vizitam, și uite așa… Încet, încet, ne-am apropiat. Prietenia noastră a durat cinci ani', a declarat Marin Barbu pentru revista Viva!.

Nea-Marin-3SeparatorVEZI FOTOPOZA 1 / 3

După ce au terminat liceul, el s-a mutat la București, în timp ce ea a devenit învățătoare la sat. Ulterior, prin anii 70, Nea Marin a convins-o pe Mioara să se mute cu el, apoi în 1979 a cerut-o în căsătorie.

„Ducem o viață foarte frumoasă împreună. De fiecare dată când sunt înconjurat de oameni le spun același lucru: dacă nu mă căsătoream cu Mioara mea, nu mă mai căsătoream cu altcineva.

A făcut din mine ceea ce sunt eu azi. M-a înțeles. S-a ocupat de copii. Eu am tras să îmi îndeplinesc datoria. Am făcut tot posibilul să avem din ce trăi', a mai zis îndrăgitul coregraf.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
substantial.ro
Publicitate
CSID
Kudika
Descopera.ro
Unica.ro
Retete
Baby
Life.ro
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Vedete