După ce Ilinca Vandici a anunțat despărțirea, Andrei Neacșu, soțul ei, nu a făcut declarații, dar a publicat imagini cu el în vacanță, în care apare o domnișoară misterioasă.
Conform Unica, Andrei Neacșu a postat pe conturile sale sociale câteva imagini din locul unde s-a relaxat. În filmare se poate observa și o prezență feminină, o tânără despre care nu se știu încă amănunte și nici care este legătura ei cu soțul Ilincăi Vandici.
De mai multe vreme s-a zvonit că Andrei Neacșu ar avea o nouă relație. Click a scris că acesta ar locui cu noua parteneră într-un apartament din zona de nord a Bucureștiului. Mai mult decât atât, actuala lui Neacșu ar fi sunat-o pe Ilinca Vandici pentru a grăbi divorțul.
„Prietena nouă a lui Andrei ar fi sunat-o pe Ilinca și ar fi amenințat-o că o face de râs prin presă dacă nu îi acordă lui Andrei divorțul și trebuie să înțeleagă că el a lăsat-o de ceva vreme. Am înțeles că sunt vreo doi ani de când este împreună cu ea, de când tot se tatonează.
Acea fată cică a amenințat-o, a înjurat-o și a făcut-o în toate felurile pe Ilinca. Cei din jurul ei, toți știau că Ilinca, de vreun an de zile, stă despărțită de soțul ei, adică fac doar așa activități de ochii lumii împreună, dar ei de aproape un an de zile nu mai au treabă de nicio culoare', au spus surse apropiate din anturajul celor noi.
„Întotdeauna este dificil să iei o astfel de decizie, însă după o îndelungată reflecție și cu recunoștință pentru timpul pe care l-am petrecut împreună, am decis de comun acord cu Andrei să ne separăm ca și cuplu. În calitate de părinți devotați, prioritatea noastră rămâne să ne creștem copilul împreună cu dragoste, respect și prietenie.
Zian este binecuvântarea noastră și întotdeauna vom fi alături de el, cu iubire și susținere. Este o perioadă grea în care avem nevoie de liniște, înțelegere și toleranță. Vă mulțumesc pentru că ați fost mereu alături de mine în toți acești ani, în toate momentele care au marcat viața mea profesională și personală!', a transmis Ilinca Vandici.
A apărut ediția de mai a revistei Avantaje. Luna aceasta v-am pregătit materiale interesante, numai bune de savurat dimineața la cafea… În primăvara lui 2023 Avantaje îți este cel mai bun aliat pentru inspirație, informație și entuziasm. Afli lucruri noi sau poate deja știute dar noi te ajutăm să le certifici și să le structurezi.
Iată o mică parte din cuprinsul ediției: