EXCLUSIV AVANTAJE Andreea Maria Stîngaciu este Miss Deaf Europa

Andreea s-a născut cu auzul perfect, dar la șapte ani a început să nu mai audă, iar asta a obligat-o să-și reclădească, pas cu pas, întreaga viață. De 13 ani ea are puterea de a trăi obișnuit într-o lume în care mulţi o consideră o tânără neobișnuită și, de curând, a fost încoronată, la Praga, drept cea mai frumoasă neauzitoare din Europa.

Pe hârtiile oficiale familia Stîngaciu suferă de „surditate', iar Andreea Maria, fiica lor, este diagnosticată cu „hipoacuzie neurosenzorială'. Un nume sec, urât și crud, rătăcit prin acte medicale, ce acoperă însă durerea unei dizabilități.

Spre deosebire de ai ei, Andreea nu s-a născut cu deficiență auditivă. Așa a devenit, la șapte ani, din cauza unei boli. Dar ea, o curajoasă debordantă,
nu se consideră o persoană cu nevoi speciale și ştie că, dorindu-şi cu adevărat, poate face orice. Şi viaţa ei de până acum, la 20 de ani, a demonstrat-o cu prisosinţă.

A fost studentă, bursieră de merit, la business & management studies la HAN University of Applied Sciences din Arnhem, Olanda, unde a mers singură-singurică, iar acum studiază dreptul la Universitatea „Titu Maiorescu', cu dorința de a sprijini drepturile persoanelor cu dizabilități din România, vorbeşte excelent engleză, spaniolă și franceză, studiază italiana, a învățat de una singură limbajul semnelor, pe cel internațional și pe cel român – fiindcă sunt atât de diferite încât pot fi considerate două limbi străine – și traduce, pentru mulți neauzitori care nu se pot descurca.

Andreea Maria Stîngaciu este Miss Deaf Europa. Un concurs unic, pentru neauzitori

Are o voce deosebită și cântă, vorbind și în limbajul mimico-gestual, în videoclipuri pentru comunitatea surzilor, pictează cu un talent fără echivoc, are proiecte mari pentru a-i ajuta pe cei cu dizabilităţi, luptă împotriva discriminării deficienților de auz, ca membru în ANSR Filiala Tineret, a reprezentat și a susținut drepturile acestora în Parlamentul României, iar de curând a devenit chiar o „frumoasă cu diplomă': a câștigat titlul de „Miss
Tăcerea' România și a fost încoronată la Praga drept „Miss Deaf Europa'.

După ce o cunoști, îți vine greu să nu te molipsești de energia extraordinară pe care o emană în jur și să nu rămâi fără cuvinte în fața frumuseții ei. La fel cum îți vine extrem de greu să îți dai seama că nu te aude. Subţire şi delicată, Andreea are ochii adânci și migdalați și te privește în față, așa cum fac
toți cei care nu aud, căutându-ţi vocea, mișcările buzelor, respiraţia, gesturile prin aer.

Arată ca un porţelan chinezesc fragil și cu o frumusețe specială, în spatele căreia se ascund însă o minte ascuțită ca un brici, o putere uluitoare, o tenacitate și o încredere în sine de nezdruncinat, toate îmbrăcate într-o poveste impresionantă. Despre ea şi despre suferinţa ei vorbeşte calm, pe ton moderat şi cu o dicţie perfectă, alegându-și cu delicateţe cuvintele:

„Dumnezeu îți ia cu o mână, dar îți dă cu alta”

„Nu mi-am pus niciodată întrebarea de ce tocmai pe mine o serie de afecțiuni m-au condamnat să nu mai aud. Nu sunt un om care să se lamenteze. Tot ce mi-am spus a fost că Dumnezeu îţi ia cu o mână, dar îţi dă cu cealaltă. Mie mi-a luat din auz, dar mi-a dat talent și memorie, mi-a dat putere, entuziasm și imaginație.

Am învăţat acasă, singură, ajutată doar de ai mei, limbajul semnelor – și pe cel internațional și pe cel român –, dar părinții nici nu și-au pus vreodată problema să nu merg la o școală normală, deși mi-a fost ceva mai greu. Însă am reuşit să parcurg cu rezultate excelente toți anii de școală, să intru la facultate susținând examen, în ciuda dificultăţilor venite nu din rea voinţă, ci din neadaptarea regulamentelor din şcolile normale la dizabilităţile elevilor.

Sistemul nu este croit astfel încât să prevadă şi accesul celor cu dizabilităţi, ei sunt pur şi simplu socotiţi ca făcând parte dintr-un sistem străin, paralel şi sunt excluşi automat prin simpla lipsă de prevederi pentru ei din regulamente, astfel că nimeni nu ştie cum să procedeze cu ei şi sunt trimişi să se piardă undeva la un nivel care este mult sub ceea ce pot ei de fapt.

Și asta visez, să pot lupta să repar, de aceea am renunțat la studiile din Olanda și am început o a doua facultate, cea de drept'. Visul Andreei este să devină un „avocat' al celor cu dizabilităţi, o „voce' care să ajute la impunerea unor legi care să le ofere acestora deschiderea de care au nevoie, dar care, acum, dispare mereu undeva pe drumul dintre regulile abstracte şi faptele concrete.

Dialogul cu ea se leagă uşor, fără ezitări, însoţit la început de semne și gesturi largi de care, descoperi însă imediat, nu este nevoie. Dacă vorbeşti cu faţa către ea, Andreea îţi poate citi totul pe buze şi-ţi răspunde imediat, iar primul lucru care te uimește este acela că vorbeşte exact ca oricare om cu auzul bun.

Surdo-muți vs neauzitori

Nici măcar mai rar, fără nici o poticneală, ca şi când şi-ar căuta cuvintele, cu imperfecțiuni imperceptibile şi perfect inteligibil. De fapt, aflu de la Andreea, oamenii s-au obișnuit să creadă că cei care nu aud sunt și muţi, dar în realitate nu e deloc aşa. Surdo-mutitatea ca afecțiune este în realitate extrem de rară. Neauzitorii nu ştiu să vorbească pentru că nu aud şi nu ştiu cum se pronunţă sunetele.

Ei trebuie să învețe în oglindă fiecare sunet, să-l vadă adică, şi să reţină mişcarea care e necesară gurii pentru a-l rosti, așa cum au făcut și tatăl Andreei – un sculptor de un talent singular, pe care însă nimeni nu dorește să-l angajeze din cauza dizabilității –, și mama ei, care a reușit să se angajeze după multe încercări, și fratele ei cel mic, Brad.

Aşa ajung neauzitorii să citească de pe buze ce spun ceilalţi. Apoi învață să rostească sunetul, silaba, cuvântul, de sute şi sute de ori, cu mâna pe laringe, ca să ştie exact ce vibraţie a corzilor vocale îl însoţeşte. E cumplit de greu şi, pentru că aproape nimeni nu se ocupă de asta în România, foarte mulţi surzi sunt în realitate surdo-muţi.

Andreea Maria a urmat cursurile unei școli normale, și nu ale unei școli speciale

Andreea nu și-a ascuns niciodată deficiența de auz, pare că nici nu ține cont de ea, are doar uneori mici ezitări pe care le poți pune cu ușurință pe seama unui disconfort oarecare. Nu a vrut niciodată să poarte aparat auditiv sau să meargă la o școală specială, iar părinții ei au insistat ca, din clasa I, să meargă la școala normală.

Viaţa ei de până acum a fost, e adevărat, o luptă continuă, dar și un șir de reușite uimitoare și, ceea ce este departe de a fi lipsit de importanţă, Andreea este o tânără fericită. Iubeşte din suflet tot ceea ce face şi spune că odată cu desemnarea ei ca „Miss Deaf Europa', trăieşte cea mai frumoasă perioadă a vieţii ei. „Inteligența conferă profunzime personalității, dar nici frumuseţea nu este superficială. Poate fi o metodă de autoafirmare, un adevărat indicator al încrederii'.

Puterea şi determinarea ei au fost sprijinite de o imaginaţie bogată, de o autonomie perfectă a propriei identităţi şi de o frumusețe spectaculoasă și i-au adus invitația de a participa la „Miss Tăcerea' și apoi, după câștigarea titlului, de a merge să reprezinte România la concursul „Miss & Mister Deaf World & Europe & Asia', organizat de Josef Uhlir la Praga, unde a devenit Miss Europa și a reușit să schimbe cu adevărat modul în care o persoană cu deficiență de auz este privită de lume, ca o tânără remarcabilă și complet capabilă.

Miss Deaf Europa a dus o luptă crâncenă cu  traumele, mentalităţile şi cu răutățile celor din jur

Acolo, la concursul de Miss, alături de alte 20 de concurente, dintre care 11 pentru titlul de Miss Europa, Andreea a impresionat total juriul și la proba de interpretare, dar și la cea de prezență scenică, unde a defilat purtând un costum popular autentic românesc, foarte vechi, cumpărat din Bucovina, de mătușa ei, precum și o spectaculoasă ținută creație Mori Lee by Madeline Gardner.

Drumul acesta, aşa cum vine el scris pe hârtie, nu a fost, în realitate, deloc simplu. A fost un drum pe care l-a bătut singură, uneori pe bâjbâite, cu poticneli şi ezitări, dar fără să abandoneze nicio clipă lupta pentru a fi socotită o tânără absolut normală.

A avut nevoie de timp, de chinuieli şi de umilinţe ca să înveţe să trăiască alături de ceilalți, mai ales că puţini aveau timpul şi inima să se ocupe de ea şi de nevoile ei şi încă şi mai puţini dorința să o învețe. Ca un cerc vicios, ca o rotire absurdă, dureroasă: să vrei să înveţi cum să-i înveţi pe alţii ca tine, dar să nu ai de unde.

Toate reușitele sale sunt trepte ale unui drum pe care multe femei fără nici o problemă nici nu se gândesc să le urce vreodată. Şi asta nu pentru că nu ar putea ajunge acolo, ori că le-ar fi interzis accesul, ci fiindcă poate nu au avut tăria de a-şi urma visul. Însă nici pentru Andreea n-a fost uşor şi doar o dorinţă enormă de a-şi atinge propriul ideal, de a ajuta, de a le fi de folos celor care împărtășesc durerea aceleiași dizabilități au ajutat-o să treacă peste dificultăţi și să-și ducă bătăliile.

Mai întâi cu trauma lăsată de deficiența de auz în psihicul ei, mai târziu cu mentalităţile, cu ezitările şi de multe ori cu răutățile celor din jur. Recunoaște că i-a fost la un moment dat teamă că visurile ei se vor sfărâma fără vreo şansă, la contactul cu barierele din minţile altora. Perspectiva a îndârjit-o însă şi mai tare, iar când a vrut să arate ce poate, puțini au fost cei care au ales să o ignore.

Nimeni nu o mai putea privi doar ca pe o tânără cu o dizabilitate şi atât. Au început să conteze notele ei, calificativele de la şcoli, diplomele, specializările, inteligenţa, ideile, munca de voluntariat, proiectele în care se implica.

Andreea Maria reinterpretează melodii de pe YouTube în limbaj mimico-gestual

De câțiva ani, ea lucrează, ajutată și de mulți prieteni auzitori, la un proiect social ceva mai special: recreează și filmează – cu un talent neobișnuit, în puținul ei timp liber – videoclipuri muzicale cunoscute, interpretându-le și cu vocea, și în limbaj mimico-gestual și le postează pe YouTube pentru ca și alți tineri afectați de surditate să se poată bucura de muzică.

„Îmi doresc să le vorbesc celor din «lumea tăcerii» despre frumuseţea muzicii, despre miracolul ei, care pentru acești oameni nu se aude, dar se poate simți și citi în gesturi şi care poate defini fericirea unui om'. Impresionat de ideea și de eforturile Andreei, F. Charm, unul dintre cei mai cunoscuți cantautori ai tinerei generații, a invitat-o să filmeze împreună un videoclip al piesei „În pustiu', care ocupă locuri din ce în ce mai bune în topuri, în aceeași dublă cheie: cântat și tradus în dactileme (o traducere extrem de solicitantă fiindcă trebuia să fie foarte rapidă și sugestivă, fiind vorba de versurile unei piese hip-hop/rap).

Spune că a fost mereu o adeptă a perfecţionării şi crede că investiţia în perfecţionare, în acumularea de cunoştinţe este componenta importantă a carierei unei femei. De aceea, consideră că poziţia ei de acum şi aprecierea de care se bucură nu constituie un premiu, ori o aventură, ci un pas înainte, o recunoaştere şi o acceptare într-un domeniu unde trebuia să demonstreze ce poate. Puterea de a schimba, adaugă zâmbind fermecător, stă în mâinile fiecăruia dintre noi.

Este nevoie doar de ambiţie, de sete de cunoaştere, de încredere în tine însăți, în feminitatea ta și de puterea de a accepta schimbările destinului. Privindu-o te întrebi cum îi reuşeşte atâta fericire. Şi nu înţelegi. Oare ce compensaţii i-ar fi putut oferi Dumnezeu contra auzului? O sensibilitate specială de a „prinde' vibraţiile din lucruri sau chiar din aer, o memorie vizuală extraordinară sau poate un al nu ştiu câtelea simţ care n-a fost încă clasificat.

Cine ştie? Pentru ea, fiecare vorbă pe care o spune unuia dintre noi, fiecare minut în care îi ajută pe alţii reprezintă o victorie. O victorie a sunetului într-o lume a tăcerii.

Citește și 

Povestea femeii care s-a prăbușit și a renăscut din propria cenușă. Cele 3 lucruri care ne controlează viața

Cum a schimbat cancerul de sân destinul Anei

Autor: Adrian Cîlțan

Foto: arhiva personală