Andra și Eva Măruță au cântat împreună pe scena de la Opera Română: „O seară magică”

Andra a cântat alături de fiica ei, Eva Măruță, la spectacolul de la Opera Română. Momentul celor două a fost unul foarte emoționant, iar artista și-a stăpânit cu greu lacrimile.

Pe 5 și 6 decembrie, Andra a avut spectacol la Opera Națională din București. Cântăreața a îmbrăcat o rochie roșie, lungă, iar Eva a purtat o ținută asemănătoare. Momentul celor două a fost unul special, iar soția lui Cătălin Măruță s-a abținut cu greu să nu plângă pe scenă. Andra și fiica ei au cântat împreună un cântec de Crăciun în limba engleză.

„O seară magică aseară, la Opera Română. Odată cu primul concert a debutat și turneul național Vis de Iarnă! Sunt copleșită de mesajele voastre frumoase și de căldura cu care invitații mei speciali au acceptat invitația mea. Vă iubesc și ne vedem din nou în seara asta', a scris Andra pe Instagram.

Seara trecută au mai urcat pe scenă alături de Andra și alți artiști iubiți de la noi. Mario Fresh, Dan Bittman, Adela Popescu, Narcisa Suciu, Jorge și interpreta de muzică populară Mioara Velicu au fost printre cei care au cântat împreună cu artista, relatează Libertatea. Andra va susține concerte de sărbători în mai multe orașe din România. Bucureștiul a fost primul oraș pe listă, apoi cântăreața își va bucura fanii și din alte locuri.

andra-concert-1SeparatorVEZI FOTOPOZA 1 / 10

„Mi-ar fi plăcut mult să fiu acolo…❤️ Vis de artist 🙌🙌🙌', i-a transmis Mihaela Rădulescu Andrei. „Nu mai am cuvinte după magia pe care ai făcut-o aseară!', „Felicitări Andra! 🤩 Ai transmis atâtea emoţii. Wow, până la lacrimi, excepţional! Fără cuvinte momentul cu Eva. Ați fost absolut divine… Splendid şi la superlativ totul ca de fiecare dată! Eşti pur şi simplu un om magic şi o sursă de inspiraţie', au fost câteva dintre mesajele primite de vedetă.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
substantial.ro
Publicitate
CSID
Kudika
Descopera.ro
Unica.ro
Retete
Baby
Life.ro
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Vedete