Anca Serea, vacanță cu peripeții! Are din nou probleme de sănătate?

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

După vacanța în Austria alături de copii, Anca Sînă Serea a pornit din nou la drum. De data aceasta, cele câteva zile petrecute alături de soțul ei și alți doi prieteni, la Istanbul, i-au adus câteva provocări vedetei, dar și o vizită la o clinică faimoasă de acolo.

Pentru vacanța „de cuplu' de la Istanbul, Anca Sînă Serea a reușit să treacă peste fobia de zbor și să ajungă cu avionul la destinație. Cu emoțiile și simptomele specifice atacurilor de panică, Anca a făcut față cu brio acestei provocări.

La Instanbul însă, vedeta s-a confruntat cu alte probleme de sănătate. Într-un filmuleț postat pe rețelele de socializare, aceasta a povestit despre traficul din Istanbul și despre cum și-a schimbat planurile, pentru că nu se simțea bine.

„Sunt efectiv sfârșită'

„Oameni buni, nu-mi mai trebuie vacanță la Istanbul! Sunt sfârșită, efectiv, eu n-am mai fost de câțiva ani la Istanbul, însă traficul de aici este de-a dreptul ucigător. Cred că am făcut cu mașina o oră, însă traficul și căldura te năucesc', a povestit aceasta.

Ancă Sînă SereaSeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 3)

„Am intenționat să mergem la Hagia Sofia, Moscheea Sfintei Sofia, am ajuns până acolo și pe lângă faptul că taximetristul mi-a cerut 300 de lire, când am ajuns acolo mi-am dat seama că n-o să pot face drumul acela. Un domn a fost drăguț și ne-a primit în magazinul lui de covoare, ne-a dat ceva de băut, iar la întoarcere am mai făcut încă 45 de minute. Mi-am luat o limonadă și o porție zdravănă de paste, vitamine și sper să-mi revin', a adăugat vedeta.

Probleme cu anemia

Anca a acuzat și în trecute probleme de sănătate din cauza carenței de fier și a anemiei. Mai mult, a și fost internată în câteva rânduri la spital pentru mai multe investigații. Aflată la Istanbul, Anca va face și aici o serie de analize, „pentru încă o părere cu privire la starea de sănătate', după cum ea însăși a mărturisit.

Citește și: Alexandra Stan, fără verighetă la nici 3 luni de la nuntă

Foto: Instagram/Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Vedete