După ce săptămâna trecută a venit cu temperaturi apropiate de cele de vară, în weekend am avut parte de ploi torențiale în Capitală, dar și în mai multe regiuni ale țării. Meteorologii au anunțat că nu scăpăm de ploi nici în următoarele zile, iar vremea va fi destul de răcoroasă pentru data din calendar.
Astfel, meteorologii au emis o avertizare de vreme rea care este valabilă până pe 9 mai, ora 23. În acest interval, vor fi perioade de timp, mai ales pe parcursul după-amiezelor și al serilor, în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, conform Administrației Naționale de Meteorologie. Acestea vor fi însoțire de descărcări electrice, intensificări ale vântului și cu aspect de vijelie şi pe arii restrânse căderi de grindină.
În plus, aceste de fenomene vor fi mai frecvente în zonele de deal și de munte, precum și în sudul, estul și centrul țării. Cantităţile de apă vor depăşi local 15 – 20 l/mp și izolat 40 – 50 l/mp.
De asemenea, este important de menționat și faptul că în noaptea de marți spre miercuri, dar și în cursul zilei de miercuri, 10 mai, vremea va deveni rece, temporar va ploua în jumătatea de sud-est a țării. La munte precipitațiile vor fi mixte, iar dimineața, mai ales în nordul și centrul țării, local se va produce brumă.
Foto: shutterstock.com
Mihaela Tudor
Citește și:
Bucureștiul are un nou logo! Ce reprezintă simbolul ales de Primăria Capitalei