Vremea rea aduce ninsori abundente în 24 de județe din România

Iarna reprezintă un motiv de bucurie pentru iubitorii de zăpadă, dar și pentru copiii care abia așteaptă să se joace în omătul pufos. Ei bine, Administraţia Naţională de Meteorologie a anunțat recent că 24 de județe din România vor avea parte în perioada imediat următoare de ninsori consistente, iar stratul de nea va fi unul generos.

Începând de marți, 7 decembrie, s-a emis cod galben de ninsori, iar zăpada și vântul își vor face simțite prezența în Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Bacău, Vaslui, Covasna, Harghita, Braşov şi Sibiu, iar parţial: Alba, Argeş, Bistriţa-Năsăud, Buzău, Cluj, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi, Mureş, Prahova, Vâlcea şi Vrancea.

Până miercuri la ora 18 și locuitorii din sudul și estul Transilvaniei, nordul și centrul Moldovei precum și în zonele de munte vor avea parte de mai multe precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Autoritățile au făcut un apel la șoferi să-și adapteze viteza de mers la condițiile meteo, pe alocuri instalându-se poleiul.

În zonele montane și submontane, stratul de zăpadă va fi consistent, iar vântul va sufla cu 45-55 km/h. Cu toate acestea, natura nu va fi îmbrăcată în alb de sărbători, deoarece temperaturile vor fi mai ridicate din cauza unui aer cald care va intra în România. Zonele cu șanse puține de precipitații sub formă de ninsoare vor fi Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei.

Foto: 123RF

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
Publicitate
substantial.ro
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Stiri