Vremea azi, 12 septembrie: Cod galben de ploi în mai multe zone ale țării

Joi, 12 septembrie 2024, vremea în România se menține ploioasă și răcoroasă în aproape toată țara, conform prognozei meteo emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Un cod galben de ploi în general moderate cantitativ va rămâne valabil până la primele ore ale dimineții.

Meteorologii anunță un val de aer rece

ANM a anunțat că joi, 12 septembrie, va ploua în cea mai mare parte a țării, iar cerul va fi predominant noros. Vremea se răcește în toate regiunile.

În noaptea de miercuri spre joi, precipitațiile se vor restrânge către estul și nord-estul teritoriului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi local de 10 – 20 l/mp și izolat de peste 30 – 40 l/mp.

Cerul va fi mai mult înnorat pe tot parcursul zilei, iar vântul va avea intensificări pe toată durata ploilor. Instabilitatea atmosferica va persista în Moldova, Transilvania, Muntenia și Dobrogea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 și 30 de grade Celsius, iar minimele se vor situa între 9 și 20 de grade Celsius.

În București, vremea o să se mențină rece. Cerul va fi senin, cu unele înnorări în a doua parte a zilei, iar vântul va sufla cu 15 km/h. Valorile maxime vor ajunge până la 28 de grade Celsius, în timp ce minimele vor atinge 13 – 14 grade Celsius.

Potrivit prognozei ANM pentru principalele orașe, la Timișoara se vor înregistra 27 grade Celsius, la Oradea 26 grade, la Baia Mare 24 grade, Cluj Napoca 24 grade, Sibiu 24 grade, Alba Iulia 26 grade, Craiova 28 grade, Târgu Jiu 27 grade.

La Suceava se anunță 21 grade Celsius, Bacău 23 grade, Botoșani 23 grade, Miercurea Ciuc 20 grade, Brașov 22 grade, Ploiești 27 grade, Buzău 26 grade, Târgoviște 26 grade, Iași 23 grade, Galați 26 grade, Brăila 26 grade, Constanța 26 grade, iar la Tulcea 26 grade Celsius.

Săptămâna 16-23 septembrie

Temperaturile medii se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a ţării, posibil uşor mai coborâte în extremitatea de vest a ţării. Cantităţile de precipitaţii estimate pentru această perioadă vor fi ridicate în toate regiunile.

Horoscopul lunii SEPTEMBRIE 2024



Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Stiri