Vrei sa-ti iei un credit?

Vrei sa-ti iei un credit?
Uncategorized

Te gandesti sa contractezi un credit bancar in viitorul apropiat? Iata care sunt normele actuale de evaluare a dosarului tau de credit.

In 2008, creditele romanilor au insumat peste 80 milioane de lei, 75% dintre acestea fiind credite de consum. In perioada iunie 2007 ? iunie 2008, creditele destinate achizitionarii de case au crescut cu aproape 100%. Pentru a reduce valoarea acestora si a limita riscul ban­cilor, BNR a impus norme noi de acordare a creditelor.

Noile norme ale BNR cu privire la limitarea riscului de credit pentru imprumuturile persoanelor fizice au intrat in vigoare de la 27 august 2008. Potrivit guvernatorului Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu, ?noile norme au ca scop reducerea creditelor de consum, mai ales a celor in valuta, in vederea cresterii deficitului de cont curent peste limite nesustenabile?.

Se pare ca noile norme au adus, incepand cu luna august 2008, o ieftinire a apartamentelor vechi cu pana la 15% pentru zona Capitalei si cu pana la 5-10% in provincie.

Iata cateva dintre aceste norme:

  • Daca vei solicita un credit cu o alta destinatie, in afara celui de consum, vei fi obligata sa prezinti garantii reale/personale.
  • Valoarea unui credit care are ca destinatie investitiile imobiliare nu va mai putea depasi 75% din valoarea totala a imobilului sau a devizului estimativ. In plus, ti se vor solicita garantii reale/personale, a caror valoare nu poate fi mai mica de 133% din valoarea creditului.
  • Daca vei solicita un credit pentru care va fi nevoie sa prezinti garantii personale, banca sau societatea care acorda imprumutul iti va evalua bonitatea garantiilor potrivit conditiilor stabilite de fiecare banca.
  • Totalitatea sumelor pe care le poti datora lunar pentru toate creditele obtinute de la banci nu trebuie sa depaseasca 40% din veniturile tale nete sau ale familiei (dupa caz).
  • La evaluarea bonitatii se vor lua in calcul toate obligatiile tale lunare de plata, care pot decurge din incheierea de contracte de credit, contracte de leasing sau contracte pentru cumparaturi in rate.
  • Angajamentele tale de plata lunare (rata plus dobanda) pentru creditele pentru investitii imobiliare sau alte obligatii de aceasta natura nu vor depasi 35% din veniturile tale nete sau ale familiei (dupa caz).
  • La acordarea imprumuturilor persoanelor fizice, Banca Nationala a Romaniei obliga bancile comerciale sa ia in considerare nu mai mult de 120% din venitul solicitantului din anul precedent.
  • Exemplu: daca in anul 2007 ai castigat 1.200 lei, iar in 2008 castigi 1.500 lei, banca iti va lua in calcul un salariu de 1.400 lei.
  • O alta obligatie a bancilor este aceea de a anunta potentialii clienti despre faptul ca: dobanda ar putea creste, exista un anumit risc valutar, s-ar putea sa creasca si comisioanele bancare.

Locuinte mai ieftine

Analistii financiari din Romania prognozeaza ca introducerea acestor noi norme va aduce cu sine o scadere a tranzactiilor imobliare, deoarece obtinerea creditelor pentru case se va face tot mai greu. Vestea buna ar fi ca, in viitor, va scadea pretul locuintelor din cauza lipsei de clienti.

CEI 5 PILONI DE EVALUARE

In cazul in care soliciti un credit, la evaluarea dosarului tau banca tine cont de cei cinci piloni ai creditului, si anume:

1. BONITATEA – reprezinta capacitatea de rambursare a creditului de catre solicitant.

2. AVANSUL – este suma de bani pe care solicitantul unui credit o plateste inainte de incheierea unui contract de credit.

3. GARANTIA – reprezinta alternativa sub forma imobila asupra careia banca se poate indrepta in cazul in care solicitantul de credit nu plateste la timp rata de credit. In cazul tranzactiilor imobiliare, garantia va fi, neaparat, sub forma unei proprietati cu valoare mai mare cu cel putin 20% decat suma datorata.

In afara garantiei sub forma de proprietate mai pot exista garantii sub forma de investitii, actiuni etc. Garantiile pot fi de doua feluri: garantii reale si garantii personale.

  • Garantiile reale sunt mijloacele juridice prin care se garanteaza obligatiile debitorului si care afecteaza un anumit bun al acestuia.
  • Garantiile personale sunt mijloacele juridice de garantare a obligatiilor printr-o terta persoana fizica sau juridica care se angajeaza in fata bancii sa platesca datoria unui creditor in caz de neplata.

4. PROFILUL SOLICITANTULUI – se refera la reputatia si gradul de siguranta pe care il prezinta solicitantul de credit. In cadrul acestui pilon se iau in considerare nivelul de educatie, experienta in afaceri, vechimea la ultimul loc de munca, adresa curenta etc.

5. ISTORICUL CREDITELOR CONTRACTATE ANTERIOR – se obtine de la Biroul Central de Credite si se refera la obligatiile de plata achitate/neachitate in ultimii cinci ani de catre solicitantul de credit.

Dictionar de termeni

CRB – Centrala Riscurilor Bancare

BC – Biroul de Credit

CONTRACTUL DE CREDIT – reprezinta acel contract prin care o banca sau o institutie bancara, denumita "imprumutator", se obli­ga sa puna la dispozitia unei persoane fizice/juridice, denumita "imprumutat", o suma de bani (denumita "credit") pe o perioada de timp convenita, in schim­­­­bul unei remuneratii.

IPOTECA – este garantia reala imobiliara, fara deposedare, care permite bancii creditoare sa-si re­­­cu­pereze integral/partial creditul si dobanda aferenta, in caz de neplata. Recuperarea sumelor de plata se face prin scoaterea la vanzare si valorificarea garantiei.

FIDEJUSIUNEA – intrevine in baza unui contract de credit prin care fidejusorul va garanta datoriile unui debitor cu intreg patrimoniul sau. Fidejusorul trebuie sa fie solvabil, sa fie o persoana fizica/juridica constituita legal si sa dispuna de un patrimoniu suficient pentru acoperirea crean- telor in cazul unei executari silite.

CAUTIUNEA BANCARA – reprezinta scrisoarea de garantie bancara care trebuie sa contina urmatoarele:

  • denumirea si sediul bancii garantate;
  • denumirea si sediul persoanei fizice/juridice garantate;
  • denumirea beneficiarului;
  • valoarea cautiunii;
  • termenul de plata;
  • termenul de valabilitate etc.

GAJUL – este acea garantie reala care include deposedarea debitorului de bunul la care se refera si incredintarea acestuia unei terte persoane. Debitorul poate solicita restituirea bunului pus drept gaj doar atunci cand isi onoreaza integral obligatiile de plata fata de banca.

BIROUL DE CREDIT S.A. – a luat nastere in 2004 la solicitarea sectorului bancar din Romania, in vederea furnizarii de informatii reale si actuale cu privire la persoanele fizice care au contractat credite de la diverse banci sau societati financiare. Gestioneaza date pozitive si negative cu privire la "fraudulenti si inadvertente, provenite din surse bancare si non-bancare".

In general, aici apar persoanele care au restante de plata mai vechi de 30 de zile. La acest serviciu au acces institutiile bancare si non-bancare care vor sa verifice situatia celor care solicita acordarea de credite.

Daca vrei sa iti verifici personal situatia cu care apari la Biroul Central de Credite la un anumit moment, este suficient sa trimiti o cerere-tip (pe care o gasesti pe site-ul oficial www.birouldecredit.ro) la adresa de e-mail: situatie@birouldecredit.ro.

Trebuie sa mai stii ca prima solicitare e gratuita, iar urmatoarele se platesc cu c]te sase lei fiecare. Pentru mai multe informatii acceseaza www.birouldecredit.ro.

Text: Mirela Nita.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3

Recomandari
Libertatea
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din