Vor avea un băiețel! Actrița este însărcinată pentru prima dată

Actrița Mandy Moore (36 de ani) este însărcinată cu primul ei copil și al muzicianului Taylor Goldsmith (35 de ani).

Vestea a fost confirmată recent în mediul online, pe contul personal de Instagram al actriței.

Vor avea un băiețel! Actrița este însărcinată pentru prima dată

Perechea s-a căsătorit în anul 2018, după doi ani de relație și unul de la logodnă. Mandy a făcut anunțul joi, 24 septembrie.

„Bebe Goldsmith va veni pe lume la începutul anului 2021”, a scris actrița, în dreptul mai multor imagini alături de partenerul ei de viață. Cuplul va avea un fiu.

Mandy și-a petrecut aproape întreaga viață în lumina reflectoarelor. În anul 2017, despre rolul Rebeccăi Pearson pe care îl interpretează în serialul This Is Us, actrița mărturisea:

„Simt o legătură cu ea. Eram neliniștită doar în ceea ce privește acel sentiment matern, având în vedere că eu nu am copii. Dar făcând parte dintr-un asemenea proiect, ovarele mele au început să lovească”.

În serial, Mandy este mama a trei copii, doi biologici și unul adoptat. Mandy și soțul ei vor aniversa în curând doi ani de căsnicie.

„Îmi topește inima. Nu-mi pot imagina un partener mai bun decât este el”, spunea actrița în urmă cu ceva timp, pentru Glamour.

„Va fi cel mai grozav tată. Văd trecutul ca pe o pasarelă către cine sunt azi. Aș retrăi fiecare eveniment nefericit știind că mă va aduce în cele din urmă în brațele lui Taylor.”

Foto: Instagram

Citește și:

Cât de mult îi seamănă Kate Middleton mamei sale! Fotografie nemaivăzută cu ducesa de Cambridge nou-născută alături de mama ei

Jennifer Aniston a păstrat aceste amintiri din timpul mariajului cu Brad Pitt! Fostul soț al actriței le-ar fi găsit

Fiica cea mare a Gabrielei Cristea și a lui Tavi Clonda a împlinit 3 ani! Ce frumoasă este Victoria!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
TV Mania
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete