Vlad Gherman, viață nouă după despărțirea de logodnica sa

Vlad Gherman, viață nouă după despărțirea de logodnica sa

Săptămâna aceasta a început cu o veste extrem de tristă pentru fanii lui Vlad Gherman și ai Cristinei Ciobănășu. După nouă ani de relație, o cerere în căsătorie și o iubire ca în filme, cei doi actori au decis că drumurile lor nu mai sunt aceleași și e timpul să meargă separat mai departe.

Decizia nu a fost deloc ușoară, după cum au declarat chiar ei în videoclipul postat pe Instagram. Cei doi au spus că trei săptămâni au plâns încontinuu și le-a fost extrem de greu să facă acest anunț.

„Eu și Vlad nu mai formăm un cuplu. Am decis împreună că e mai bine să o luăm pe drumuri separate, însă rămânem prieteni', a declarat Cristina Ciobănașu în videoclipul de pe Instagram.

Cu toate acestea, actorul din noua producție de la Antena 1, „Adela' încearcă să își revină ușor, ușor și să înceapă o nouă perioadă a vieții sale. El s-a mutat deja din casa în care locuia cu fosta sa iubită și a publicat pe contul său de Instagram diverse imagini în care le împărtășește fanilor cum își ocupă timpul.

Alături de el sunt prieteni buni, dar și câinele său, Wolf. De asemenea, acesta este acum ocupat cu filmările noului serial, însă nu știm sigur dacă acestea sunt și cauza insomniilor sale, dovadă fiind poza de la Instastory în care Vlad „numără' oile la ora patru dimineața.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
ziareonline.ro
Libertatea
Retete
Baby
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Huff
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Vedete