Virgil Ianțu, motivul șocant pentru care nu s-a căsătorit: „Preotul a zis că nu se poate”

Virgil Ianțu și Roxana trăiesc o frumoasă poveste ce durează de 15 ani. Cei doi au o superbă fată, însă niciodată nu au ajuns la altar. Motivul a fost din cauza unui preot care nu acceptat să-i cunune dacă nu îndeplineau anumite cerințe.

Virgil Ianțu este de părere că un act nu poate confirma iubirea dintre două persoane, cu atît mai mult nu-i poate lega. Prezentatorul a mărturisit că a cerut-o în căsătorie pe Roxana, ea a acceptat, însă nu au ajuns să oficializeze relația la starea civilă și nici nu au tragere de inimă să facă acest lucru.

Omul de televiziune crede în Dumnezeu și ar fi vrut ca relația lor să fie binecuvântată în casa Domnului. Ei bine, acolo s-au lovit de un zid care pare greu de doborât, ba mai mult decât atât, i-a lăsat și un gust amar.

„Ea știe, mâna e cerută, cererea a fost acceptată, dar nu am apucat să ne căsătorim. E adevărat că au trecut 15 ani. S-a întâmplat o treabă care mi-a lăsat un gust amar: am mers la un preot și l-am întrebat cum putem face ca în fața lui Dumnezeu să ne cununăm? El ne-a cerut certificatul de căsătorie.

Noi am zis că așa e corect din punct de vedere legal, dar noi vrem să o facem pentru sufletul nostru și nu avem timp de acte. Așa e, de când lumea, trebuia să fie o foaie acolo semnată de cineva cu ștampila și cu drapelul la piept?

Mie mi se pare total ciudat că nu pot să fac asta în fața lui Dumnezeu până ce un ales al poporului nu îmi dă o patalama. Preotul a zis că nu se poate altfel, pentru că asta ar însemna să-l mințim pe Dumnezeu. Mi s-a părut total aiurea. Nu vreau să stau după acte', a mărturisit Virgil Ianțu, potrivit impact.ro.

Un om al bisericii a răspuns celor cerute de Virgil Ianțu și i-a transmis faptul că a trăi în concubinaj atât de mult timp este un păcat în fața lui Dumnezeu. Preotul Mirea Virtejanu susține că cei doi parteneri nu pot da de pomană celor decedați pentru că nu este primit.

„Este o ordonanță dată de către Stat ca noi preoții să nu-i cununăm pe cei care nu se cunună și civil, e obligatoriu să prezinte certificatul de căsătorie. Dar mulți nu fac asta din cauza banilor, a averilor. Dar Dumnezeu nu a lăsat așa, ei trebuie să formeze un cuplu, altfel stau în păcat.

Cât ești în nelegiuire nu poți da pomană nici pentru părintele tău, nici măcar o felie de pâine. Cine nu e cununat nu are voie să se împărtășească. Poate, financiar, le merge bine, dar vei da socoteală în fața lui Dumnezeu.

Mulți au stat 15 -20 de ani împreună, nu le mergea bine, dar, după căsătorie, le-a mers din plin. Nu poți spune soția mea sau soțul meu, dacă nu ești căsătorit. Îl aștept pe Virgil Ianțu să vină la biserică, să stăm de vorbă. Eu am și calitatea de învățător. Mai bine să te mustre un preot sau un om, decât să te mustre Dumnezeu, mai târziu', i-a transmis preotul lui Virgil Ianțu.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
substantial.ro
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Vedete