Transformă-ți părul în 14 zile!

 fata

Scurt sau lung, vopsit sau natural, părul este mereu în centrul atenţiei. Trebuie să ţii cont de un singur lucru: pentru coafuri diferite, zi de zi, ai nevoie de un păr bogat şi sănătos.

O zi în care culoarea părului este exact cea pe care ţi-o doreşti, când buclele se îmbină perfect, fără ca hairstylingul să fie încărcat, dar în acelaşi timp fără ca acestea să fie lăsate, o zi în care coafura este impecabilă de dimineaţa până seara, ei bine, o astfel de zi este excelentă!

Iar dacă îţi aminteşti şi când ai avut această senzaţie plăcută, înseamnă că te numeri printre puţinele norocoase care au un păr bogat, pentru că, cel mai probabil, îl îngrijeşti aşa cum trebuie. Un păr bogat înseamnă un păr care nu este deteriorat şi îţi oferă o mulţime de posibilităţi de a-l coafa, fără să ai stresul că aceasta nu va rezista.

Cât despre noi, celelalte, mai puţin norocoase, un lucru este sigur: primul pas pe care trebuie să-l facem pentru a ne declara mulţumite de podoaba capilară este să nu-l mai atingem atât de mult: ba îl dăm peste ureche, ba îl prindem într-un coc ce se desface apoi, ba îl răsucim în şuviţe, toate aceste obiceiuri neplăcute nu fac decât să-l degradeze, şi mult mai repede decât ţi-ai putea imagina.

Şi cum ai putea scăpa de ele? Încearcă să-ţi ocupi mâinile cu o minge de relaxare, poate un joc, orice altceva ce ţi-ar putea distrage atenţia de la „coafat. Şi odată ce-ai reuşit să treci peste prima zi, vei vedea ce simplu va fi totul!

 Camelia NegreaCut ŞTII ORDINEA CORECTĂ A PRODUSELOR ?

Recunosc: obişnuiesc să stau mult în faţa rafturilor cu produ-se de îngrijire a părului, în căutarea formulelor care să le facă pe toate: să contureze

şi să disciplineze buclele, să hidrateze părul, să-l facă mai puternic şi mai strălucitor – cred că scenariul îţi sună cunoscut.

Iar dacă până acum câteva săptămâni credeam că este suficient să combini toate aceste formule, am aflat de la Camelia Negrea, ambasadoa-rea Pantene, că mai important este să-ţi alegi o singură gamă şi să foloseşti corect produsele, pentru ca părul tău să-şi regăsească echilibrul.

◆ Nu folosi balsam şi mască în acelaşi timp, pentru că au proprietăţi asemănătoare, iar excesul ar putea să-ţi îngreuneze părul. Masca are o formulă mai concentrată şi poate fi folosită la distanţă de 2-3 spălări.

◆ Aplică balsamul şi masca pe părul zvântat cu un prosop, de la jumătatea lungimii.

◆ Foloseşte tratamentul Leave-In atât de părul ud, cât şi pe părul uscat, pentru a proteja părul pe parcursul întregii zile de factori externi care l-ar putea deteriora.

panteneIngrediente-cheie

Foloseşte noua gamă Pantene Thick&Strong cu Keratin Protection System şi vei avea un păr cu aspect vizibil mai bogat în doar 14 zile.

Fiecare dintre cele patru produse – şampon, balsam, mască şi spray-ul leave-in – are rolul de a proteja firul de păr pe întreaga lungime, de la rădăcină până la vârfuri, reparând zonele deteriorate.

Produsul-vedetă al gamei Thick&Strong este spray-ul leave-in Pantene Thickness Enhances care conţine un mix de ingrediente protectoare şi de styling.

Folosit în fiecare zi, acesta ajută la întărirea firului de păr şi face coafarea mult mai uşoară.

UŞOR ŞI RAPID

Trei coafuri pe care le poţi realiza şi adapta simplu, în funcţie de moment.

ÎMPLETIT

shutterstock_160479434CutDaca ai o zi plina la serviciu, apoi un eveniment important, gândeste-te la o coafura 2 în 1.

Piaptănă părul, apoi aplică spray-ul leave-in şi împleteşte-l în diagonală, într-o coadă, eventual de tip „fishtail.

La finalul programului, răsuceşte coada în interior, fixând-o cu agrafe mici, pe care le maschezi în par. O schimbare simplă, dar cu efect!

RETRO

shutterstock_159904037CutCând vrei să încerci o coafura nouă, îţi recomand buclele în stil vintage, pe care le poţi realiza foarte uşor, atât cu o placă de păr, cât şi cu un ondulator.

Începe prin a ondula părul, desparte buclele nou formate şi, cu ajutorul unei pieptene, ia fiecare buclă şi „modeleaz-o în forma dorită, după modelul buclelor retro.

Şi nu uita niciodată să foloseşti un produs pentru protecţie termică.

 

bucleBUCLE LEJERE

Există mai multe modalităţi de a obţine buclele dorite, fie că foloseşti ondulator, placă sau chiar anumite elastice cu ajutorul cărora să-ţi strângi părul cu suviţe cu o seară înainte.

Orice modalitate ai alege, la final, lasă capul în jos şi desparte fiecare suviţă, astfel încât părul să nu fie foarte ordonat.

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
ELLE
Publicitate
Unica.ro
VIVA!
substantial.ro
Retete
Baby
CSID
Kudika
Descopera.ro
Life.ro
Doctorul Zilei
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Frumusete