Teodora Marcu a fost înmormântată. Soțul ei a condus-o pe ultimul drum cu fiica lor în brațe
:quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2025/06/teodora-marcu.png)
Ziua de joi, 5 iunie 2025, a adus tăcere și suferință în satul Helegiu, comuna Deleni, județul Bacău. Aici, într-un colț liniștit de țară, familia și apropiații și-au luat rămas-bun de la Teodora Marcu, tânăra de doar 23 de ani ucisă cu sânge rece, în plină stradă, de fostul ei partener, Robert Lupu.
Cuprins
În fața casei părintești s-a strâns o mulțime copleșită de durere. Zeci de oameni, rude, prieteni, vecini, localnici, au însoțit în tăcere sicriul alb, acoperit cu flori. Din spatele dricului, se putea auzi doar plânsul înăbușit al celor care nu și-au imaginat vreodată un astfel de sfârșit. Alex Marcu, soțul Teodorei, rămas acum văduv, și-a ținut strâns în brațe fetița de doar trei ani, în timp ce și-au luat rămas-bun de la „mami'. Privirea lui, golită de puteri, a spus mai multe decât orice cuvânt.
Ceremonia de înmormântare a fost încărcată de o liniște apăsătoare, spartă doar de suspine și de întrebările nerostite care se citeau pe chipurile tuturor: de ce? cum a fost posibil?
Pe 31 mai, Teodora a fost împușcată mortal în complexul rezidențial Cosmopolis, în timp ce ieșise la plimbare cu fetița ei. Era însărcinată în luna a cincea și urma să devină mamă pentru a doua oară. Tragedia a șocat întreaga țară. Astăzi, în satul copilăriei sale, durerea a fost mai puternică decât orice cuvânt.
Asasinul Robert Lupu a fost incinerat fără slujbă
Miercuri, 4 iunie, trupul lui Robert Lupu a fost preluat de fratele și sora sa, de la Institutul de Medicină Legală Mina Minovici din Capitală, după mai multe zile în care a fost abandonat acolo și se credea că va fi înmormântat pe banii statului. Tot miercuri, cadavrul a fost incinerat la Crematoriul Vitan Bârzști, arată Wowbiz, fără a fi organizată vreo slujbă religioasă. Reamintim că bărbatul s-a sinucis la scurt timp după ce a împușcat-o pe Teodora Marcu, o fostă iubită.
Ultimele două cuvinte pe care Robert Lupu i le-a spus unui prieten înainte să o împuște pe Teodora Marcu
Înainte de a-i lua viața Teodorei, Robert Lupu (Wolf) a stat la o terasă alături de un prieten. Acesta din urmă și-a dat seama că bărbatul nu este în regulă, deoarece dădea semne de agitație. Cei de la Antena 1 au stat de vorbă cu prietenul lui Robert Lupu (Wolf), iar acesta le-a dezvăluit care au fost ultimele două cuvinte pe care criminalul sinucigaș i le-a spus.
„Am băut la masă, de aici a plecat. L-am întrebat: «Unde te duci?». A răspuns: «Am treabă». Era schimbat tare', a afirmat bărbatul pentru Observator, citat de Libertatea. Cei care l-au cunoscut pe criminalul sinucigaș au afirmat că acesta avea un comportament agresiv, iar angajatele unei terase au spus pentru sursa citată că, după ce au aflat de crimă, s-au gândit că ar fi putut fi și ele ucise.
Sursa foto: Capturi video Antena 3 CNN și România TV
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2025/06/inmormantare-1.jpg)
Teodora Marcu, ucisă cu sângere rece în fața fiicei sale
Sâmbătă, 31 mai, Teodora Marcu, în vârstă de 23 de ani, a fost împușcată pe o stradă din complexul rezidențial Cosmopolis, chiar în timp ce se afla la plimbare cu fetița sa de trei ani. Tânăra, care era însărcinată cu al doilea copil, a fost executată cu patru focuri de armă de fostul ei iubit, Robert Lupu, cunoscut și sub numele de Robert Wolf. A murit la spital și, la scurt timp după crimă, agresorul s-a sinucis în parcarea aceluiași complex, folosind aceeași armă cu care i-a luat viața Teodorei.
Moartea șocantă și prematură a tinerei, fostă concurentă în emisiunea Insula Iubirii, de la Antena 1, a șocat opinia publică și a cutremurat comunitatea din Cosmopolis, acolo unde locuia. Crima a scos la iveală o poveste de obsesie și violență înfiorătoare, venită din partea unui bărbat care îi fusese, cândva, partener.
Citește și: Scenă de necrezut la tribunal. Ce a făcut Alex Marcu în fața fostei soții a celui care a ucis-o pe Teodora
Citește și: Cum a reacționat Ali Habron când a aflat că Teodora Marcu a fost ucisă. Se apropiaseră la Insula iubirii