Delicioasele tarte cu praz și costiță se servesc, de regulă, ca aperitiv. Se prepară în aproximativ 40 de minute.
* 457 calorii per porție * 32 g grăsimi per porție
Ingrediente necesare preparării tartelor
100 g costiță, tăiată cuburi
20 g unt
2 fire praz, tăiat felii
100 ml vin alb sec
6 linguri smântână
500 g foitaj
4 fire cimbru, vârfurile rupte
Mod de preparare
1 Încinge cuptorul la semnul 5/190°C. Rumenește la foc mic costița 10 minute.
2 Încinge untul în același vas și prăjește prazul 5 minute, potrivește gustul de sare și piper. Stinge cu vinul și lasă să fiarbă 5 minute, până când prazul se înmoaie și lichidul este complet absorbit. Adaugă 3 linguri smântână și pune și costița din nou în vas. Ia vasul de pe foc.
3 Întinde aluatul într-o foaie de grosimea unei monede, decupează 6 cercuri cu diametrul de 12 cm. Marchează o margine de jur împrejur de 1 cm și așază pe tava de copt. Unge foitajul cu smântâna rămasă și apoi așază în mijloc prazul amestecat cu costiță și jumătate din cimbru. Dă la cuptor 15-20 minute. Presară cimbrul rămas.
Descoperă alte 3 rețete de tarte delicioase:
Tarte cu sparanghel și nuci de pin
Tarte cu fructul pasiunii și bezea