Ștefan Bănică Jr., amintire emoționantă despre tatăl lui

Jurat în cadrul emisiunii Next Star, de la Antena 1, Ștefan Bănică Jr. este impresionat de talentul copiilor prezenți în show. Unul dintre aceștia i-a adus aminte de un moment emoționant alături de tatăl lui.

În familia Bănică, talentul a existat și există din plin. De la marele actor Ștefan Bănică, la fiul-artist Ștefan Bănică Jr. și până la nepoții acestuia, muzica și teatrul au făcut și continuă să facă parte din viața familiei Bănică. Una dintre amintirile dragi ale lui Ștefan Bănică Jr. este legată de tatăl său, pe când acesta juca pe scena Teatrului Bulandra.

Ștefan Bănică Jr., pe scenă la cinci ani

„Era premiera de la Teatrul Bulandra a celebrei piese O scrisoare pierdută, pusă în scenă de Liviu Ciulei din 1972, iar eu am fost acolo, aveam 5 ani. Habar nu aveam despre ce e vorba, dar eram prezent acolo și nu înțelegeam de ce tata, care îl juca pe Ghiţă Pristanda, avea o sabie şi nu o scoate din teacă, aia era problema mea. La final, stăteam în primul rând și tata m-a luat pe scenă la aplauze lângă toată distribuția, nici nu știam eu atunci lângă cine stau. Tata nu avea chestia asta, să îmi spună mie că e mândru de mine. Le spunea altora, dar mie nu, probabil ca să nu mi-o iau în cap', a povestit Ștefan Bănică, inspirat de performanța unui micuț concurent pe scena Next Star.

Cum am ajuns să te iubesc

Un alt moment emoționat realizat de Ștefan Bănică Jr. în urmă cu câțiva ani pentru a-și omagia tatăl a fost înregistrarea și apoi realizarea unui videoclip inedit pentru melodia „Cum am ajuns să te iubesc' a acestuia, cu imagini suprapuse cu cei doi, astfel încât să pară că sunt împreună. Reacțiile nu au întârziat să apară: „memorabil, senzațional, dialog tată fiu. Uimitor. Toată stima și respectul meu, ma închin in fata talentului incontestabil', „superb duet! Atâtea sentimente sunt transmise laolaltă, de la bucurie la tristețe, de la melancolie la veselie! Bravo, felicitări!', „foarte frumos, ce sentimente transmit ei prin această piesă-minunat, cei mai buni cu toate tipurile de calități. Felicitări!'

Citește și: Madonna, declarație emoționantă despre tatăl ei

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
substantial.ro
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Vedete