Sport extrem la inaltime

Sport extrem la inaltime
Uncategorized

Fetele au, in general, pasiuni cuminti, necomplicate. Sunt insa si cateva care adora pericolul, adrenalina, nervii intinsi la limita.

"Zburatoarele” sunt fetele care traiesc in lumea unuia dintre cele mai riscante sporturi.

Fata cu planorul
Pe pista de iarba toropita de soare a inceput sa bata vantul. Usor, aripile de cate 10-15 metri lungime ale planorului au vibrat nitel si parca au vrut sa se incline pe-o parte. O smucitura din fata, de unde se vedea cablul prins de coada avionului, si apoi un pic de viteza.

Mi-a stat un pic inima pana mi-am dat seama ca ne miscam, dar se parea ca nu prea tare, si m-am mai linistit. Aud doar suieratul vantului si vad doar cerul care se prabuseste peste mine, aproape sa imi intre in stomac. Cat sa fi fost pana jos? Patru-cinci sute de metri?

O privire scurta pe altimetru ma face sa mai inghit in sec. O mie si aproape opt sute. Pamantul de jos e doar un puzzle colorat, strabatut de serpuirile albe ale soselelor. Sau sa fie rauri? Ce rauri? Or trece rauri prin mijlocul Baraganului? Simona rade in timp ce intoarce putin capul, ca sa vada cum ma simt: "Haide, mergem jos?”.

Deodata, niste rafale au inceput sa loveasca din lateral. Brusc, am impresia ca aripile subtiri nu ajung ca sa ne sustina, parca se simt si niste pocnituri si o vibratie cu un sunet rau prevestitor "Suntem sub nor si ne ploua nitel. Haide, ca plecam…”, vine din fata vocea clara a Simonei. Dau din cap, ca si cum asta era la mintea cocosului: bineinteles, suntem doar sub nor si atat, ce mare lucru?! De coborat coboram rapid. Nici nu stiu ce-as vrea. Sa ajungem mai repede jos, sa simt odata pamantul sub talpi, ori sa coboram mai incet, sa nu ne zdrobim. Parca e din ce in ce mai rau.

Urcam cu botul spre cer, apoi ne rasucim scurt pe o aripa si luam pamantul in varful planorului, ca si cum am vrea sa ne infigem acolo. Deodata, toata miscarea s-a oprit ca prin farmec. Plutim usor, iar in fata se vede pista aerodromului. Simona trage franele rosii din aripa si planorul se asaza pe pamant cu o mica zguduitura seaca. In vreme ce fata sare jos, o aud razand de frica mea si mi se face putin rusine. Poate ca am exagerat, dar, ca sa spun adevarul, pe pamant ma simt mai linistit.

Naiba m-a pus sa incerc sa zbor cu planorul si sa ma las si pe mainile unei fete! Adevarul e ca, pentru mine, Simona este o temerara din multe puncte de vedere. La 31 de ani este campioana absoluta la planorism, are C-ul de aur cu doua diamante, iar anul acesta va lua si al treilea diamant, care este gradul maxim in pilotajul planoarelor. Dar ea este, in acelasi timp, mama, sotie si gospodina, este instructor si are si un serviciu unde merge zilnic. Unii o admira deschis, altii nici nu stiu ca exista sau o privesc doar ca pe un fapt divers auzit la stiri.

"Daca te uiti repede, un zbor cu planorul, un record de inaltime, de "unda" sau de distanta, miile de metri castigati in inaltime ori sutele de kilometri parcursi numai pe aripile vantului, fara motor, fara nimic, doar urcand pe curentii de aer, par ceva dragut, aproape ca o excursie. Te duci pe aerodrom: iarba verde, frumos, te urci in planor si zbori elegant peste dealuri si paduri. Liniste, aer pur, apoi cobori si pleci acasa.

De fapt, e mult diferit. Drumul catre un record inseamna si ploaie, si arsita, si noroi, si frig uneori, dar inseamna si riscul teribil pe care il simti acolo, deasupra ta. Zborul cu planorul e poate cel mai singuratic dintre zboruri. Uneori te intrebi daca e real, daca tu esti cel de acolo din aer si intelegi ca intre tine si pamant ai doar multi kilometri de aer si o bucata de metal pe care stai cu picioarele. Ca si cum ai calari pe nimic. Si atunci te simti puternic”, povesteste Simona si fuge sa-si imbratiseze fetita, pe Crina, micuta de sase ani care abia a asteptat sa "coboare mami din cer” si care va deveni, cu siguranta, tot campioana de planorism.

"Acolo sus, la cateva mii de metri, nu mai esti decat tu, cerul fara sfarsit, norii, vantul si tacerea…”

Balet acrobatic la inaltime
Sa petreci o zi printre zburatori, pe un aerodrom al aviatiei sportive e o experienta inedita. Un spectacol pe care, daca nu l-ai trait, merita sa o faci. Nu-i vorba numai de viteza aparatelor care zguduie aerul si de rasucirile care iti dau fiori pe sira spinarii cand ai senzatia ca nimic nu mai poate opri pilotul sa se zdrobeasca de pamant; sau de trecerile acelea pe deasupra capetelor, facute cu 200 kilometri pe ora si de sutele de kilograme de metal viu colorat pe care cei cativa oameni le manuiesc ca niste vrajitori moderni.

E un amestec complicat si uimitor de forta, viteza si finete care te lasa aproape fara glas. Tocmai de aceea, am fost surprins cand am auzit ca exista si fete care pot sa faca inalta acrobatie cu avioanele. Asta mi-o spune un tip subtirel, numai nerv, cu un binoclu agatat de gat, care vorbeste in acelasi timp si intr-o statie radio. "Uite acolo, la virajul doi”, spune, dar din pacate eu nu prind mare lucru. Doar o silueta de avion, ne-clara din pricina vitezei, intoarsa intr-un unghi incredibil, de-ai zice ca acum, acum atinge pamantul, si un valmasag de culori si plexiglas fulgerat de inscriptii galbene, mov si rosu-aprins.

"Aceea e Mihaela?”, intreb nesigur. "Cum? Mai tare dom’ne! N-auzi ce urla motoarele?!”, striga omul nitel iritat, prins in febra baletului acrobatic de pe cer. Apoi spune in statie: "Da-i mai putin, la 2.000 de ture, si ramai acolo fara sa bruschezi. Asa, acum apasa, iesi, si cand vii jos, vino lung.” Si Miki, cum ii spun colegii, vine, adica aterizeaza usor, ca si cum ar cobori cu liftul din-tr-un bloc, ruleaza lung pana in fata hangarelor unde stau aliniate celelalte aparate ale colegilor ei si cobora delicat pe aripa, dupa ce scoate castile radio de la urechi. Agata parasuta rosie pe un umar, isi scutura parul, care se revarsa cascada pe umeri, si intra in hangarul care miroase a incins, a ulei de motor si a benzina de avion.

Mihaela Olteanu este, la cei 25 de ani ai ei, cel mai tanar pilot din lotul national de acrobatie. Este studenta la Universitatea Bucuresti, la Relatii Internationale, are un aer cuminte si romantic in privire, iar prima impresie pe care ti-o face este ca locul ei ar fi intr-o biblioteca, in spatele unui munte de carti. In schimb, piloteaza de cateva ori pe saptamana un avion cu care face tumbe pe cer. Asa, pur si simplu, regulat, dupa program, ca si cum s-ar duce la piata. Sau la coafor.

In carlinga avionului, printre sutele de cadrane, manete, butoane, beculete, inscriptii, ceasuri, ace si indicatoare de tot felul, intra la fel de natural ca si cum ar intra in sala de curs, la facultate. Imi spun ca probabil colegii ei o invidiaza, macar in secret, pentru sangele rece si curajul ei si, vazand desenele fantastice pe care le face pe cer la viteze uimitoare, nu ma pot opri sa nu ma gandesc ca de multe ori trebuie sa se simta ca un fel de vrajitoare, care reuseste sa supuna un balaur de metal.

"Totul a inceput dupa ce am vazut prima data un miting aerian, la mine acasa, pe aerodromul din Ploiesti, si mi-am spus ca acrobatie voi face si eu. Nu stiu cum sa povestesc, dar am stiut ca pot si ca asta voi face. Am intrebat, am facut cursuri, am invatat mai intai volume intregi de teorie de mecanica, am dat examene, am batut drumuri peste drumuri pana la marginea orasului, la piste, ca sa urc prima data intr-o carlinga de avion, apoi am zburat intai in dubla, cu instructorul meu, si apoi singura.

Zborul acela, primul in simpla comanda, chiar a fost pentru mine o realizare. Baietii de pe aerodrom au cam zimbit, dar admirativ, ca eu numai razboinica si baietoasa nu eram atunci. Mi-a placut si ma simteam bine, era o realizare. Si cred ca tot atunci, puterea pe care am simtit-o s-a transformat in pasiune, care m-a dus aici, in lotul de acrobatie. E o pasiune care mi-a marcat viata si de care nu cred ca voi scapa vreodata”, spune Mihaela cu un zambet firav pe fata si ceva din vocea ei ma face sa o cred fara nici o rezerva. Miki este o "zburatoare” care are plutirea in sange.

"Crezi ca sunt multe fete care sa guste riscul asta? In loc sa stea acasa si sa isi imparta timpul intre fitness si bronzatul la lampa! E un dram de nebunie aici si o doza serioasa de nonconformism, nu?”

Arta caderii in gol
,,Zece secunde pana la lansare!” Vocea din cabina e calma, egala, fara inflexiuni. "Noua secunde, opt…” Omul deblocheaza usa grea a avionului si aerul navaleste in interior. O clipa ai senzatia ca te va trage afara, dincolo de siguranta peretilor de metal. "Sapte…” Vajaitul e atat de puternic incat cuvintele trebuie strigate. Ultimele indicatii sunt mai mult prin semne. "Patru, trei, doi…” Jos, pe sub aripi, pamantul se vede ca un joc de sah. De aici, de la 2.000 de metri, detaliile nu mai exista. Exista doar dreptunghiul de lumina al usii si golul de dedesubt. La vederea lui, inima iti bate de trei ori mai repede si nu mai auzi decat zvacnetul sangelui in urechi. "Unu… Salt!”

Valerica face pasul in gol atat de linistita de parca ar merge la plimbare. Nici nu e de mirare dupa aproape 5.000 de salturi! Urmeaza ceilalti, tot atat de siguri pe ei. Fiecare stie milimetric ce are de facut, cate secunde il despart de cel din fata, unde sa puna piciorul si ce sa faca cu mainile. Atunci cand cazi prin aer, chiar si miscarea unui deget are importanta ei, deoarece caderea in gol e o arta. O arta extraordinara, care sfideraza legile naturale ale riscului si uneori chiar moartea.

De pe pamant, daca privesti cu ochiul liber, Vali Popescu – comandatul detasamentului de parasutisti, singura femeie din Romania care, la 52 de ani, sare inca din aeronava, la punct fix – se vede la inceput ca un punct negru. Un punct care cade din ce in ce mai jos, de parca nu s-ar putea opri. Brusc, atunci cand inima ti se face cat un purice, deasupra ei izbucneste floarea multicolora a parasutei. Abia atunci iti dai seama ca pana la pamant mai sunt cateva sute de metri bune si plutirea delicata te linisteste. Urmeaza cateva viraje parca la intamplare, fara tinta, apoi omul si cele cateva sute de grame de matase speciala ajung, ca o spirala colorata, pe pamant. Totul a durat putin peste 120 de secunde. Doua minute de libertate absoluta, in care ai fost numai tu si Dumnezeu.

"Parasutismul”, spune Vali, "inseamna chinuitor de multa munca si poate de aceea sunt atat de putine fete care reusesc sa ajunga la performante. Sunt zile lungi de antrenamente fizice care ii doboara si pe multi baieti. Invartitul cu "roata", sariturile de la scara progresiva, cu bocanci, fiecare cantarind mai mult de un kilogram. Vin apoi salturile din avion – pe ploaie, pe vant puternic, ziua sau noaptea cand, din cauza beznei, ti se pare ca te prabusesti in putul iadului.

Si aterizarile. Pe saltea, la punct fix, pe iarba, pe pamant tare, uneori in noroi pana la glezne, prin lanuri de porumb sau aterizarile in mare. Incercarile de a "veni pe zero", adica sa ajungi dupa o cadere de 3.000-4.000 metri sa pui varful ghetei pe un cerculet alb care masoara numai trei centimetri?” Si mereu, intre ele, cele doua minute de cadere libera, alunecarea aceea in care ajungi sa cobori cu 40 de metri pe secunda si pe care Valerica le numeste "minutele mele de absolut”.

Parasutismul este un sport periculos in sine, dar poate fi practicat in deplina siguranta. Este, intr-un fel, un "sport fara sfarsit” si asta e marea lui drama.

"Rigoarea cu care ma pregatesc intrece riscul. Niciodata nu termini de repetat, niciodata nu esti destul de bun ca sa-ti permiti sa ocolesti o etapa, sa nu respecti vreo regula. Marja de eroare la un salt e de cateva secunde, uneori si mai putin. Inainte sa-ti deschizi tu singur parasuta, ai cam 21 de verificari de facut: pliaj, aranjat suspante, buzunarele, sigurantele, rezerva, altimetrul, chingile, punctele de prindere si cate si mai cate. Asta – de fiecare data cand te urci in avion pentru salt.” "Intotdeauna am stiut ca alegerea mea, parasutismul, corecta sau nu, este singura posibila.”

Scrie-ne si Avantaje va veni in orasul tau! Trimite-ne o scrisoare pe adresa redactiei (str. Buzesti, 50-52, sector 1, Bucuresti), un e-mail (avantaje@edipresse.ro) sau un mesaj pe www.avantaje.ro si povesteste-ne despre femeile din orasul tau care se implica activ in domenii precum invatamant, educatie, sanatate, afaceri, actiuni caritabile. In functie de sugestiile tale, vom veni in orasul tau si te vom invita la intalnirile cu persoanele pe care le-ai propus.

Text: Adrian Caltan; Foto: Dan Borzan, arhiva personala a intervievatelor.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3

Recomandari
Libertatea
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din