Speranta e mai mare decat frustrarile

Uncategorized

Atunci cand iei un interviu unui cuplu de balerini celebri, cum sunt Corina Dumitrescu si Mihai Babuska, subiectul il reprezinta reusitele lor artistice.
A vorbi insa cu ei despre profesie inseamna a vorbi despre destin.

La varsta la care cei mai multi copii se gandesc doar la fotbal sau la distractie, elevii de la scolile de coregrafie fac o alegere pe viata. Majoritatea absolventilor liceului de coregrafie urca pe scena stiind ca vor fi obligati sa renunte la profesie in floarea varstei, din evidente motive fizice. Intrucat perioada in care se pot devota carierei este si perioada cand se cladeste o familie, cand se pot aduce pe lume copii, sacrificiul este inerent.

Cine indrageste baletul stie ca doua scoli isi impart suprematia in domeniu: cea franceza si cea rusa. Mihai Babuska este absolvent al Scolii Teatrului Mare din Moscova si a avut o cariera cat de prestigioasa se putea in anii ’80: prim solist la Teatrul Fantasio, apoi la Opera Nationala din Bucuresti, ulterior la cele din Belgrad, Novi Sad si Tokio. Prim solista Operei Nationale Bucuresti, Corina Dumitrescu, a ter­minat Liceul de Coregrafie din Bucuresti (1988), apoi sectia de specialitate a IATC (1994). Din 1997, este invitata permanenta a Teatrului de Balet din Belgrad. In afara faptului ca sunt colegi de breasla si de teatru, adica pe scena, ei sunt parteneri si in viata. De fapt, in ultimii ani nu prea mai sunt parteneri pe scena, fiindca in afara de rolul in travesti din Cenusareasa, Mihai Babuska nu mai danseaza. Sunt, in schimb, alaturi in sala de repetitii, pentru ca el s-a dedicat coregrafiei si, de trei ani, conduce trupa de balet a Operei. Mihai considera ca reconvertirea sa, de la balet la coregrafie, reprezinta o trecere normala. "Fizicul nu-ti mai permite sa faci lucrurile pe care le faceai inainte; e ca in sportul de performanta, unde exista o limita impusa de varsta." Drama este ca, atunci cand se maturizeaza artistic, balerinii constientizeaza efemeritatea profesiei lor. Iar acestei drame comune intregii bresle, indiferent de coordonatele geografice, i se adauga "specificul local" – si anume, lipsa banilor. Bugetul redus alocat culturii e impartit intr-un mod care oropseste baletul si pe balerini. Lipsa fondurilor ii afecteaza dublu pe dansatori, nu doar ca oameni, ci si ca artisti – intrucat, pe langa asigurarea traiului, ei trebuie sa compenseze ceea ce nu face teatrul pentru ei. In orice institutie similara (si nu neaparat la Paris sau Londra, ci mai aproape de noi, la Budapesta sau Belgrad) exista un medic, un kinetoterapeut, un maseur; scena este – oriunde in lume! – neteda, fara gropi numai bune sa-ti rupi picioarele; balerinilor li se dau costume atat pentru spectacol, cat si pentru repetitiile zilnice. Or, la noi se refolosesc costumele din anii ’70, care contin, vorba unui croitor, mai multa ata decat material… Poante li se dau, dar lucrate dupa calapodul din anii ’60, asa ca ei prefera sa-si procure poante din Occident, dar care costa 90 de euro (adica o treime din salariu). Ca isi cumpara singuri farduri e deja un rasfat, desigur…

 
Corina Dumitrescu invitata sa interpreteze rolul Quiteriei, din Don Quijotte,
la Opera din Seul (2002).

Si aceste cheltuieli sa zicem ca pot fi compensate (in unele cazuri fericite, printr-un contract in strainatate sau o mostenire norocoasa), dar balerinii nu pot pune mana de la mana ca sa plateasca costurile unei montari noi. Astfel se explica faptul ca se reia acelasi repertoriu, ca nu se apeleaza la lucrari contemporane, unde ar trebui achitate drepturi de autor, ca anul trecut Opera a avut o singura premiera de balet (si aceea cu un buget minim, aproape fara decor si cu costume simple). Nici nu vreau sa-mi inchipui ce suferinta este in sufletul unui artist care stie ca mai are cel mult sase-sapte ani de cariera, nu primeste un rol in singura premiera a anului si se indoieste ca va avea mai mult noroc in stagiunea viitoare. "E frustrant pentru noi ca artisti", recunoaste Corina Dumitrescu, "pentru ca te apropii de varsta la care nu mai poti dansa si ai pierdut atatea lucruri, nu din cauza ca nu ai reusit tu, ci din cauza ca nu ti s-a dat ocazia. Ma doare ca-mi pierd timpul si nimeni nu-mi da anii astia inapoi." In aceste conditii, nu e de mirare ca atat de multi dansatori au parasit scena. Multi au ramas in strainatate, iar altii au preferat pur si simplu o meserie mai bine remunerata. Ma intreb ce-i retine pe cei care raman pe loc, nu de ce pleaca ceilalti. "Speranta ca se va schimba ceva", spune Corina Dumitrescu.

Impreuna cu Ovidiu Matei Iancu, pe scena Operei Nationale din Bucuresti, primind aplauzele, la finalul spectacolului Cenusareasa.

O relatie complexa
Desi mi se pare normal, pe de-o parte, ca balerinii sa ajunga sa intemeieze cupluri, ma si intreb cum se poate infiripa miracolul iubirii intre persoane mult prea apropiate fizic, care se vad de la bun inceput in costumele acelea atat de sumare. "Asta nu are nici o legatura", spune Mihai Babuska, foarte categoric. "Cand suntem in sala de balet, ne intereseaza cum arata o anumita miscare si nu ceva legat de sex. Sunt lucruri mai presus de fizic." Mihai si Corina s-au apropiat cand si-au dat seama ca intre ei se tes aceleasi unde. "Important este sa existe aceleasi unde, pentru ca, de cele mai multe ori, nu mintea, ci undele leaga doi oameni." Afirmatia le poate parea ciudata celor din afara lumii artistice; artistii si-au pastrat acea capacitate de comunicare extrasenzoriala. Cum altfel ar percepe "caldura" sau "indiferenta" publicului?! Artisti fiind, iubirea lor este mult mai complexa decat cea dintr-un cuplu obisnuit, ea incluzand si asemanari cu relatia Pygmalion-Galateea. Spre surpriza Corinei, Mihai recunoaste ca ea este muza lui si ca in toate montarile lui s-a straduit sa lucreze fiecare rol ca si cand ar fi fost creat anume pentru acel interpret. Si in mod special pentru Corina. Dar a fi muza unui coregraf nu este numai inaltator, ci si… chinuitor. Pentru ca realizarea viziunii sale implica ore si ore de efort (si ura!) din partea balerinei…

Copilul, la 40 de ani
Intreband-o pe Corina daca nu este altfel sa dansezi cu un partener pe care-l iubesti, ea a spus ca, pe scena, balerinul, la fel ca si actorul, intra in pielea personajului si ii este indiferent cine ii e partener. "Tu nu mai contezi acolo, pe scena, conteaza numai rolul pe care il creezi."

Afirmatia ar putea fi extrapolata si la domeniul vietii balerinilor, unde, intr-un fel, omul trece in plan secund. Stiind ca profesia sa are o durata atat de limitata, dansatorul se straduieste sa se perfectioneze, sa joace cat mai mult in acesti ani, iar intemeierea unei familii si nasterea unui copil sunt deseori lasate pentru mai tarziu. Corina si Mihai nu s-au casatorit deocamdata, pentru ca ei nu considera ca dragostea lor sta intr-o hartie.

In schimb, daca ar avea un copil, ar fi bine ca el sa apara in cadrul casniciei. "As dori sa am un copil dupa ce implinesc 40 de ani", spune Corina, "dar nu vreau sa vorbesc despre asta, pentru ca nu se stie niciodata ce se va intampla." "Este o decizie grea, pentru ca trebuie sa te gandesti si la tine ca om, nu doar ca profesionist. A intrerupe cariera pentru un an nu reprezinta o mare problema", crede Mihai Babuska. "Exista balerine celebre care au revenit cu bine dupa ce au facut un copil. Problema este timpul pe care ar trebui sa i-l acorzi copilului. De multe ori, dansatorii nostri vin cu copiii la repetitii si ii asaza intr-un colt al salii, cat timp ei repeta."

De Irina Dimiu; foto: arhiva Operei Nationale Bucuresti si Octav Nitu

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Recomandari
Publicitate
substantial.ro
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din