Sore s-a despărțit de tatăl fetiței, după 8 ani de relație. Anunțul făcut de artistă: „Vom forma mereu o familie”

După opt ani de relație cu Mircea Julean, Sore a anunțat despărțirea. Cei doi au împreună o fetiță, pe nume Erin, și încearcă să păstreze o relație bună de dragul acesteia.

În urmă cu puțin timp, fosta concurentă de la „Dancing on Ice' a anunțat pe contul de Instagram că de o perioadă nu mai formează un cuplu cu tatăl fetiței sale. După 8 ani de relație, Sore și Mircea Julean s-au despărțit, iar momentan nu se cunoaște motivul pentru care și-au spus adio.

„Au fost 8 ani care ne-au adus maturizarea și cea mai de preț realizare, pe Erin (n.r. – pe fiica ei). De ceva timp, Mircea și cu mine nu mai formăm un cuplu, dar vom forma mereu o familie. Am simțit responsabilitatea de a face această postare, deoarece îmi asum faptul că sunt persoană publică, însă așa cum mi-am expus relația pe internet, cu la fel de multă discreție voi proceda și în acest caz', a scris Sore pe rețelele de socializare.

Sore-s-a-despartit-de-Mircea-Julean-3SeparatorVEZI FOTOPOZA 1 / 3

Sore și tatăl fetiței sale nu erau căsătoriți

În anul 2017, artista a fost cerută în căsătorie, însă nu s-a grăbit cu nunta. Sore nu și-a dorit niciodată în mod deosebit să îmbrace rochia de mireasă.

„Da, am fost cerută în căsătorie, însă nunta, ca eveniment, nu a fost pe lista noastră de priorități și dintr-o comoditate. Nici eu, nici el nu suntem fanii evenimentului în sine, care este un factor de stres imens pentru miri și ar presupune un număr foarte mare de invitați pe care i-am avut deja la botez, am văzut ce înseamnă asta și cred că atunci ne-am convins amândoi că ne e bine așa cum suntem. Sinceră să fiu, nici nu am fost genul de fetiță care să își imagineze ziua nunții, nu prea îmi pot explica de ce, probabil de aceea nici nu sufăr pentru că n-am fost mireasă, încă', spunea Sore pentru VIVA!.

Mai mult, cu doar o zi înainte să-și anunțe despărțirea de tatăl fetiței ei, Sore a fost surprinsă la un restaurant din Dorobanți, alături de colegul ei de la Antena 1, Cuza, solistul de la Noaptea Târziu.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
substantial.ro
Publicitate
CSID
Kudika
Descopera.ro
Unica.ro
Retete
Baby
Life.ro
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Vedete