Simona Gherghe revine pe micile de ecrane după 9 luni de absență! Când o pot vedea telespectatorii?

După ce a rămas însărcinată pentru prima dată, Simona Gherghe a luat o mică pauză de la televiziune. Se pare că prezentatoarea nu va rămâne acasă doi ani în concediu de maternitate, ci se va întoarce mult mai devreme pe micile ecrane.

Începând de astăzi, 8 ianuarie, emisiunea „Acces Direct” revine în atenția telespectatorilor Antena 1, începând cu ora 17:00.

Simona Gherghe revine pe micile de ecrane după 9 luni de absență

Simona Gherghe se întoarce începând de astãzi la cârma emisiunii „Acces Direct”, după aproape nouă luni de pauză. Chiar dacă timpul petrecut alături de minunea din viaţa sa, Ana Georgia este nepreţuit, îndrăgita prezentatoare abia aştepta marea întâlnire cu telespectatorii săi.

,,A fost cea mai frumoasă pauză, pentru că am fost alături de Ana. Au fost luni grele, dar minunate. Mi-e greu să mă rup de ea, cu siguranță orice mamă simte la fel, când se întoarce din concediul de maternitate. Probabil că o să sufăr, dar Ana trebuie să vadă că mama ei muncește pentru ea, ca ei să nu-i lipsească nimic. Mi-au lipsit adrenalină directului și interacțiunea cu cei de acasă, dar vom recupera!”, a povestit Simona Gherghe pentru Antena 1.

Cele mai fierbinți subiecte ale momentului, dezvăluirile emoționante ale invitaților, informațiile în premieră și poveștile de viață unice sunt doar o parte dintre surprizele cu care Simona Gherghe îi va întâmpina pe cei de acasă.

Pentru a vedea mai multe imagini cu Simona Gherghe, deschide galeria foto de mai sus!

Foto: Facebook

Mihaela Tudor

Citește și:

Ce va face Mirela Boureanu Vaida după ce Simona Gherghe va reveni la emisiunea „Acces direct”

Simona Gherghe a făcut publică prima fotografie completă cu fiica ei! Cum arată Ana Georgia la două luni

Simona Gherghe a publicat prima fotografie cu fetița ei: „Noua noastră lume. Parcă am renăscut şi eu”

Simona Gherghe a făcut anunțul. Când se va întoarce prezentatoarea la TV

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete-Personalitati