Misterul bisericilor vikinge din România

intrarea in pestera

Bisericile de cretă pot fi săpate de vikingi

Se pare că în România există singurele biserici vikinge săpate vreodată în stanca. Acestea se află în complexul monahal arheologic, descoperit la Basarabi.

Bisericile, despre care se crede că ar putea aparţine străvechilor vikingi, sunt tăinuite în apropiere de Constanţa, chiar pe malul Canalului, unde, săpată adânc în dealul de calcar de la Basarabi, se află poate cea mai stranie alcătuire arheologică descoperită vreodată în România: “Bisericile de cretă”.

Interiorul explorării rupestre este un loc absolut impresionant şi asemenea unui gheţar uriaş, cea mai mare parte este ascunsă în inima întunericului ce începe la câţiva metri de poartă şi care la început îţi da fiori: o combinaţie studiată de păsărele, treceri, coridoare, pasaje şi scări suspendate clădite până pe la vreo 30-40 de metri înălţime peste bolovani poroşi de calcar desprinşi din dealul friabil.

Labirintul de piatră

labirint de piatra

Labirintul de piatră

Aici, în inima muntelui sunt şase “biserici” unite printr-un sistem complicat de galerii care nici astăzi nu au fost dezvăluite complet cu toate. Peisajul este cumva halucinat. Tavanele abia ridicate deasupra capului sunt susţinute de stâlpi scobiţi şi acoperiţi cu inscripţii. Rândurile de chilii, devenite în timp, cavouri pentru cei ce le locuiau, te duc cu gândul la un labirint construit după scheme misteroase.

Totul e săpat cu mâna din blocuri de cretă şi fiecare urmă vorbeşte despre efortul teribil lăsat acolo. De sus, spectacolul devine niţel înfricoşător, căci de la margine, că de la un balcon, se deschide sub ţine o mare de întuneric şi doar undeva în faţă, se ghicesc umbrele celorlalte ziduri. Intrările către micuţele biserici scufundate în beznă, arată că nişte sclipiri albe lucitoare către care trebuie să urci, arcuri de cretă boltite scund care te obligă să te apleci tot timpul, că într-un fel de umilinţă în faţă trudei săpătorilor necunoscuţi de acum o mie şi ceva de ani.

Podeaua săpată cu mâna, şlefuită de miile de paşi care au călcat-o coboară într-o pantă continuă. Viraj strâns cu spatele târâit pe zid, pantă între pereţii răsuciţi la nesfârşit în cretă, la capăt altă deschidere cât latul umerilor, alt viraj strâns, şi iarăşi pantă, şi iar viraj, într-un soi de serpentine inverse către adâncul muntelui.

Vocile sunt vătuite, aerul vibrează lung la orice sunet şi curentul aduce un praf fin alburiu. Situl rupestru cuprinde lăcaşuri de cult, galerii ramificate sub formă de labirint, chilii care au fost transformate în cavouri, morminte, locuinţe, toate săpate exclusiv în masivul de cretă, la nivele foarte diferite.

Există şi vetre, locuinţe construite în apropierea încăperilor rupestre, chiar şi un cimitir şi o carieră română în trepte iar zidurile albe sunt acoperite de inscripţii şi desene ciudate, „graffitele” de aici fiind cea mai veche scriere în limba română, datată cu şase sute de ani înaintea scrisorii lui Neacşu, cea despre care învăţăm la şcoală.

Runele vikinge

simbolul dragonului viking

Simbolul dragonului viking

Există desene simbolice, scene rupestre şi foarte multe inscripţii cu caractere diferite. Unele sunt în paleoslavă, unele în scriere glagolitică şi altele în grea¬că. Dar există şi grafii într-o scriere runică, enigmatică, care n–a putut fi descifrată până în prezent.

Misterul stăruie încă peste locuitorii străvechi ai catcombelor, cei care au scrijelit literele stranii. Să fi fost o populaţie nordică, normada sau poate să fi fost chiar o ramură a vestitilor vikingi aşa cum cred unii cercetători, o ramură uitată în răsucirile istoriei, ce a venit cale de mii de kilometri să-şi îngroape oasele tocmai aici la malul Pontului?

Deocamdată nu se ştie, fiindcă nimeni nu  a reuşit încă să citească ciudatele vorbe scrijelite în rune. Au fost şi cercetători care au susţinut că ipoteza locatarilor vikingilor ai muntelui de cretă este întărită de imagini ale unor corăbii specifice vikinge, de desene cu balauri împle¬titi, dar mai ales de singurele reprezentări cunoscute pe teritoriul balcanic ale “labirintului”, semnul ezoteric viking, folosit la vremea aceea doar în simbolistica acestora.

Răspunsurile se caută încă, şi se încearcă descifrarea runelor vikinge descoperite în lumea uitată şi spectaculoasă, săpată vreme de secole, de sute de braţe omeneşti şi încremenită pentru vecie în imensitatea sălii de calcar.

Despre oamenii aceia de demult, vikingi sau paote de alt neam, vorbesc tăcute, semnele trecerii lor prin lume şi istoria dorinţelor lor, scrise stângaci pe zidurile moi. Şi urmele genunchilor, adâncite a rugăciune în pardoseală bisericii neştiute de lume.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Spiritualitate