Sfaturile părintelui Argatu pentru perioada postului

Părintele Ilarion Argatu

Iubit de creștini și prigonit de comuniști, părintele Argatu a fost unul dintre cei mai plini de har duhovnici pe care i-a avut Biserica. Ultimii 19 ani din viață și i-a petrecut în călugărie, la Mânăstirea Cernica, iar după moartea sa – în 1999 – învățăturile sale, adunate de discipoli și publicate în cărți, au cunoscut o mare popularitate.

Și pentru că ne aflăm în plin post al Paștelui, iată doar câteva dintre sfaturile părintelui Argatu pentru cei care în această perioadă se nevoiesc prin abținerea de la mâncarea „de dulce'. Care, însă, nu este singurul lucru pe care îl au de făcut pentru a le fi postul de folos. „Postul este smerenie. Pentru diavolii care din fire sunt mândri, smerenia omului postitor şi înfrânat este ca un foc sau jar de cărbuni pe capul lor şi ţipă de usturime. Cel ce posteşte smerindu-şi trupul şi sufletul, se înalţă şi deschide calea către Dumnezeu', spunea parintele Argatu.

  • În zilele de post nu trebuie să te cerţi cu nimeni, orice s-ar întâmpla, oricât te-ar supăra cineva, orice ispite ai avea.
  • Nu trebuie să dormi mai mult pentru a trece timpul mai repede.
  • Nu trebuie să ştie nimeni că posteşti, în afară de cei ai casei tale şi să nu te lauzi.
  • Nu face vizite pentru a nu fi obligat să spui că posteşti şi pentru a nu fi ispitit şi pus în situaţia să mai faci şi alte păcate.
  • Fugi cât poţi de orice păcat cu care te ispiteşte necuratul diavol pentru a-ţi fura strădania facută în ziua de post şi pentru a pieri folosul ce-ţi vine din această jertfă.
  • Nu uita că postul nu este numai înfrânare, adică abţinere de la mâncare, de la băutură ci şi abţinere de la orice păcat.
  • Mâncarea pe care ar fi trebuit să o mănânci în acea zi împarte-o la săraci, n-o păstra pentru când vei termina de postit. Diavolii pot să râdă şi să spună că ai făcut economie sau că ai recuperat ce trebuia să consumi. Postul întotdeauna trebuie însoţit de milostenie. Dacă eşti sărac, măcar o felie de pâine dă celui flămând.

Foto: Facebook

Citește și:

Cea mai puternică rugăciune pentru cei bolnavi și suferinzi

Rugăciunea zilei de luni. Rostește-o la început de săptămână dacă vrei să ai parte de noroc și spor în toate

Cerem, dar după ce primim uităm să mulțumim…

 

 

 

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Spiritualitate