Sfânta Irina este sărbătorită an de an în data de 5 mai

Sfânta Irina

În fiecare an, în data de 5 mai, Biserica Ortodoxă o prăznuiește pe Sfânta Mare Muceniță Irina.

Sfânta Irina este sărbătorită an de an în data de 5 mai

Sfânta Irina a fost singura fiica a lui Liciniu, rege în cetatea Maghedon, iar inițial a purtat numele Penelope.

Când a împlinit șase ani, tatăl ei a zidit dincolo de cetate un turn cu multe camere. A fost închisă în respectivul turn alături de alte 13 fecioare, o învățătoare numită Caria și cu Apelian, un înțelept.

Într-o noapte, un înger i-a apărut în vis și i-a mărturisit: „Penelope, de-acum nu te vei mai numi așa, ci Irina („pace”), și vei fi multora scăpare și adăpostire și prin tine se vor mântui multe suflete, iar numele tău va fi mare în toată lumea”.

Sfânta Irina a aflat despre Hristos de la Apelian și a primit botezul de la Sfântul Timotei, ucenicul Sfântului Apostol Pavel.

Trecerea sa la creștinism l-a înfuriat pe tatăl ei, motiv pentru care a dorit să o supună mai multor torturi. Prin darul primit de la Dumnezeu, Sfânta Irina l-a convertit însă pe tatăl ei la creștinism.

Sfânta Irina a fost supusă multor chinuri în vremea a patru împărați

Regele Sedechia a îngropat-o până la gât într-o groapă umplută cu șerpi și scorpioni, însă îngerul Domnului a păzit-o.

Apoi același regele a încercat să o taie în două cu fierăstrăul, dar fierăstrăul s-a frânt de trupul ei ca și când acesta ar fi fost de marmură.

Regele a legat-o apoi de o roată de moară și a dat drumul șuvoiului, dar apa nu a curs, ci a stat pe loc.

Regele Sapor, fiul regelui Sedechia, i-a pus în picioare încălțăminte de fier. I-a încărcat în spate un sac de nisip, a înhămat-o la o căruță și a pus să fie mânată că un animal cale lungă.

Dar îngerul Domnului a cutremurat pământul, iar pământul s-a deschis și i-a înghițit pe chinuitori. Privind-o supraviețuind tuturor torturilor, mulți păgâni au început să creadă în Hristos și s-au botezat.

Irina a intrat în cetatea lui Callinicus pentru predicarea Evangheliei. Regele de atunci, Numerian, a aruncat-o consecutiv în trei tauri din metal încins. Dar ea nu a murit.

Când a sosit în cetatea Mesembria, a fost omorâtă de regele Sapur, dar Dumnezeu a înviat-o. Regele și mulți din popor, văzând asta, au crezut în Hristos și s-au botezat.

Semnificația numelui Irina

Irina provine din grecescul Ειρήνη (Eirene), numele zeiței păcii în mitologia greacă. Numele de „Eiran” sau „Elre na” erau populare în Grecia Antică deoarece erau derivate din substantivul „eire ne” care înseamnă „pace”.

În mitologia greacă, „Eire ne” era una dintre cele trei fiice ale lui Zeus si ale lui Themis. Acestea ocroteau natura și păzeau locașurile cerești din Olimp.

Sursa: crestin-ortodox.ro

Citește și:

AVANTAJE #mergeMAIdeparte. Atenție! Ediția de mai, exclusiv online, deschide apetitul pentru lectură

S-a descoperit un simptom mai putin cunoscut al coronavirusului. Ce au observat medicii la buzele multora dintre cei infectați

Ce tratament a descoperit doctorul Virgil Musta de la Timișoara, cel care a vindecat cei mai mulți pacienți cu Covid?

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Spiritualitate