Penélope Cruz (46 de ani) rămâne una dintre cele mai îndrăgite actrițe de la Hollywood, însă puțini sunt cei care știu că nu este unicul copil celebru din familie.
Penélope mai are un frate și o soră, actrița, dansatoarea și creatoarea de modă Mónica Cruz (43 de ani) și artistul Eduardo Cruz (35 de ani).
În anul 2013, la 36 de ani, Mónica a devenit mama unei fiice, Antonella, concepută prin inseminare artificială cu ajutorul unui donator anonim.
Despre decizia sa de a deveni mamă pe cont propriu, Mónica spunea într-un interviu: „Nu cred că decizia aceasta mă face curajoasă. De ce ar fi mai curajos să ai un copil singură versus alături de un partener.
A avea copii într-un cuplu poate fi o provocare și mai mare din cauza conflictelor care pot apărea între parteneri”.
„Nu a fost o decizie luată dintr-un moft. Odată ce mi-am propus și am investigat, atunci am știut că așa trebuia să fie pentru mine.
Să fiu mamă era mai important decât să risc să pierd șansa de a deveni părinte”, a adăugat Mónica, pentru Daily Mail.
„Voi fi foarte naturală când îi voi vorbi Antonellei despre cum a fost concepută. Niciodată nu m-a îngrijorat asta.
Chiar dacă nu mă va întreba, îi voi explica așa cum pot. Nu vreau să simtă că suntem un fel de „familie specială”, pentru că nu cred că există așa ceva.
Când tratezi lucrurile ca fiind naturale, atunci nici nu riști să creezi traume copilului.”
În ceea ce privește legătura cu celebra ei soră, Mónica mărturisește că sunt foarte apropiate. „Am fost învățate de părinții noștri să fim puternice.
Cred că este atât de important să nu pierzi din vedere cine ești și pentru ce lupți chiar dacă la un moment dat îți găsești un partener.”
Din anul 2010, Penélope este căsătorită cu actorul Javier Bardem (51 de ani). Perechea are împreună doi copii, un fiu și o fiică, Leo (9 ani) și Luna (6 ani).
Foto: Instagram
Citește și:
Cât de frumoasă este soția actorului Matthew McConaughey! Modelul brazilian i-a oferit trei copii
Trecutul violent al actorului Salman Khan. Poliția i-a interzis să intre în clădirea fostei iubite
Nimeni nu a știut că are un fiu! A ținut secretul până acum! „Am tot așteptat momentul potrivit”