Scolile de vara

Scolile de vara

Antoaneta NaduTablouri din lana si bumbac
A stat la catedra o viata intreaga si a trimis in lume generatii de elevi. Dar pasiunea pentru arta n-a lasat-o sa stea nici la pensie. Si a continuat sa mestesugeasca. Desene tesute in culoare, care sa dainuie chiar si o suta de ani. In plus, a ales sa-i invete si pe altii cum sa o faca.

De la Corabia pana la Bechet, unde gasesti „scoala“ de tesut covoare oltenesti a Antoanetei Nadu, mai ai putin de mers. De la capatul oraselului, caut, la pas, casa profesoarei Nadu. „Casa de la drum sau atelierul?“, se intereseza o vecina pe care o nimerim pe drum. Atelierul, sigur. Ajungem simplu. In „casa mare“, vreo cinci-sase razboaie de tesut la care lucreaza cateva fete. Camera straveche, cu soba-plita tocmita, asa cum se facea pe vremuri, are inauntrul ei o explozie de culori. Covoare si macaturi, draperii si mobile vechi, lucrate de mana si pictate.
Laicere, lazi de zestre, blidare, bitusti, cojoace brodate si icoane. Totul e colorat traditional.

Rosu, negru, verde, albastru mai potolit, alb si auriu, toate cuprinse in forme complicate. Romburi, cercuri perfecte, figuri mici, cat buricul degetului, zig-zag-uri si linii serpuite. Antoaneta Nadu a fost profesoara de biologie aici, in Bechet, pana la pensie, apoi a deschis „scoala de tesut“. A creat ea insasi modele unicat, a cules altele vechi, de sute de ani, pe care le-a redesenat si le-a tesut cu propria-i mana, a mers cu covoarele ei la expozitii si targuri, in tara si peste hotare, de unde a venit cu premii si diplome, dar a vrut sa transmita maiestria si altora.
Asa a inceput sa le invete pe femeile din Bechet, la inceput putine, apoi din ce in ce mai multe, si tinere, dar si din cele mai in varsta.

Scoala de varaLe-a invatat mestesugul covoarelor oltenesti cu doua fete, care nu se mai gasesc nicaieri in Romania, si tainele combinarii culorilor si formelor. Unele dintre ele sunt lucrari mari, complicate, covoare de cativa metri patrati, create din imaginatia Antoanetei Nadu. Sunt descompuse pe bucatele si „pictate“ in firisoare subtiri de lana, vopsite natural, dupa retete stravechi, in nuante puternice, si chenaruite cu negru, oranj, rosu ori alb. Toate astea ni le povesteste Antoaneta Nadu, asezata pe un scaunel cu trei picioare si tesand la alesaturile unui covor complicat. „Invatasem de mica sa tes, de pe cand aveam sapte-opt ani, de la mama si bunica. O vreme am stat si am muncit singura, apoi doar eu cu Florica, cu care teseam cot la cot. Treptat, am marit numarul ucenicelor. Astazi am cinci femei care
lucreaza atat pentru expozitii, cat si la comanda. Si toate fetele mele, care vin aici la atelier, au suflet cat trei. Si prind repede“.

Vorbeste deschis, desi cu oarece sfiiciune, ca si cum ar vrea sa nu supere pe cineva, dar in spatele vorbelor ei se simte o seriozitate profunda. Pare ca se joaca cu firele de lana colorate, in miscari marcate doar de izbiturile spatei, dar ceea ce face nu-i deloc o gluma. Pricep ca la razboaiele vechi orizontale, cum e cel de aici, tesutul nu-i treaba simpla deloc.

Masinaria veche, de aproape o suta de ani, este facuta din lemn si are dichisurile ei. „Trebuie sa stii sa-l asamblezi si sa-l demontezi de la un cap la altul, sa pui firele de urzeala, care sunt doar vreo patru sute si ceva”. Sa asezi „acarul”, sa tragi lana si ata in tevi, sa schimbi suveicile si sa stii exact cat se ridica „brida“ si pana unde, sa poti regla direct „iepele“, cum li se mai spune pe aici pedalelor pe care se apasa la fiecare trecere a suveicii si care inteleg ca inchipuiesc modelul. De asemenea, trebuie sa stii sa lucrezi cu „itisoarele“, niste fire suplimentare cu care «se deseneaza floarea» ori, si mai complicat, sa ‹‹lucrezi din mana››, direct dupa ochi“.

De aceea, fiecare covor iesit din atelierul Antoanetei Nadu este unicat. Un model creat de fetele de aici nu seamana niciodata cu altul.
Detalii despre covoarele cu doua fete ca si comenzile sau alte informatii se pot obtine la telefoanele: 0251.336.975 sau 0745.014.244

ninjaArta apararii la feminin
Despre scoala sotilor Paula si Cristi Ozon se stiu putine lucruri. Dar si despre disciplina pe care o predau ei aici. E singurul loc din Romania unde invata „kunoichi“, fetele Ninja.
Dupa ce afli unde ii poti gasi pe cei doi „profesori Ninja“, primul lucru care te impresioneaza este „dojo-ul“, sala de antrenamente. Inainte de intrarea copiilor, sala arata cuminte, lustruita si tacuta, ca un ronin imbracat impecabil, inaintea unei mari lupte.

Peretii sunt lambrisati, acoperiti de inscriptii verticale in limba samurailor si de rasteluri cu arme ciudate: masti, sabii, sulite, zale si gheare de fier. E singurul „dojo” privat din tara si patrunderea in interiorul sau este deseori imposibila, deoarece in sala nu intra nici un strain, iar antrenamentele se fac numai cu usile inchise. „Eu stiu ce ai vazut prin filme: stelute zburatoare, salturi de pantera si niste oameni in negru care inving tot ce misca, dupa care dispar intr-un nor de praf. Sunt doar clisee. Arta Ninja e mult mai complicata“, explica Paula Ozon, singurul maestru Ninja, femeie, din tara. Tehnicile Ninja sunt, poate, cele mai secrete metode de lupta japoneze si se bazeaza, aproape in intregime, pe surpriza si pe folosirea elementelor la care nu se asteapta adversarul.

Aici, in „dojo”, trebuie sa inveti totul, pentru ca totul e nou. Pasii, miscarile si semnele se fac dupa reguli bine stabilite. La fel si alegerea kimono-ului, „salutul armei“ si modul de alegere a sabiei, care se face intr-un fel daca e o „katana“, o sabie grea de samurai, si in cu totul alt fel daca e „nijata“, sabia usoara. „De fapt, inveti in mod continuu, pentru ca, de la un nivel incolo, de la centura neagra, sa patrunzi pe Calea Razboinicilor“.

Lupta in sine este un spectacol greu de uitat: strigatul de inceput, „kiai-ul“, loveste clocotind zidurile, dupa care incep miscarile. Impletite, alunecand unele peste altele, continuate, prelungite sau pornite dur si retezate sec, in plin elan, iar, printre ele, lamele sabiilor ciocnite cu o viteza nebuna, al caror zgomot rasuna sacadat, intr-un ritm straniu, care nu e niciodata la fel. Sunt lovite in varf, la jumatate, in fata si in spate. O aruncare in stanga, fandare, dreapta acum, ba nu, tot stanga, salt peste cap, lovitura, kiai, pirueta, cadere pe un umar si o rasucire serpeasca, care nu stii unde se va opri. Alt kiai, strigat adica, trupurile luptatorilor, aruncate intr-un fel de dans al razboiului, ciocnirea, undeva, in aer, a sabiilor si darele aproape luminoase, lasate de miscarile care sunt atat de rapide, incat trebuie sa le ghicesti abia dupa ce ti-au trecut prin fata ochilor.

ninja„Tactic, tehnicile sunt concepute in asa fel incat o femeie micuta sa poata face fata unor adversari de sex opus, mult mai mari decat ea. Aceeasi viziune pragmatica este prezenta si in zilele noastre, in antrenamentul membrelor scolilor ce predau Ninjutsu traditional, ca Genbukan Ninpo Ninjutsu, spre exemplu. Se lucreaza pentru a aplica, in diferitele situatii din Taijutsu, principiile naturaletii miscarii.

Femeile care practica Ninjutsu se folosesc in general de statura lor micuta si de gratie, pentru a face fata cu succes oricarei situatii dificile. Un alt aspect important al artei Ninjutsu, pe care altii l-ar cataloga ca fiind ‹slabiciune››, este acela ca Ninja poate fi folosita ca tehnica de aparare.

Taijutsu-ul folosit de kunoichi se bazeaza pe lovirea punctelor vitale si pe tehnici de preluare a energiei adversarului, a fortei acestuia si de dirijare a ei asupra lui“, adauga Cristian Ozon, directorul scolii si singurul maestru Ninja recunoscut oficial, din Romania.

Este singura arta martiala unde nu exista concursuri, puncte, competitii, unde nu te intreci cu altii si unde inveti numai pentru tine. „Ninjutsu nu e un sport, nu poate fi un sport. Aici nu exista arbitru, caci inveti sa te aperi si sa lupti pentru propria persoana“.
Toate informatiile suplimentare despre tehnicile martiale speciale, inscrierile la cursuri si programul acestora pot fi obtinute de la sensei Cristian Ozon, la tel: 0722.36.81.76.

 

Atelier de creatie

Ateliere de creativitate la Muzeul Taranului Roman
Pana pe data de 1 august, copiii intre 7 si 18 ani sunt asteptati la Atelierul de creativitate al Muzeului Taranului Roman, unde timpul inseamna altceva decat computer si televizor.
Cursurile propuse dau frau liber imaginatiei si creativitatii: fotografie, ceramica, atelier de hartie manuala, lectioare de etnologie, povesti, desenat, brodat, croit, tesut la razboi, confectionat papusi si teatru de papusi si altele reprezentand o lista atragatoare de activitati pentru copii in timpul vacantei de vara.
Pret bilet: 20 lei / atelier


Informatii la 021 317 96 59

Adrian Ciltan; foto: Octav Nitu

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3

Recomandari
Libertatea
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
TV Mania
Sfatul parintilor
Mai multe din Diverse