Scandal între Connect-R și Tudor Chirilă. De la ce a pornit conflictul între cei doi artiști
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2025/02/connect-r-si-tudor-chirila-scandal-scaled.jpg)
Un nou conflict zguduie lumea showbizului din România! Connect-R l-a acuzat public pe Tudor Chirilă, antrenorul de la Vocea României, de implicare directă în interzicerea sa de la concertul caritabil Magic Christmas, organizat de Kiss FM pe 2 decembrie 2024.
Rapperul a lansat acuzațiile în cadrul unui podcast moderat de Gojira, susținând că Tudor Chirilă ar fi exercitat presiuni asupra organizatorilor pentru a-l exclude din eveniment. Motivul ar fi fost un videoclip postat pe TikTok de Connect-R, în care acesta felicita românii pentru alegerea făcută la alegerile prezidențiale din 2024 și sublinia suveranitatea poporului român. Deși artistul nu a menționat direct vreun candidat sau partid politic, postul de radio Kiss FM ar fi interpretat declarațiile drept o exprimare politică, contrară valorilor stației.
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2024/04/connect-r-683x1024-2.jpg)
Ulterior, artistul a anunțat că și-a retras toate piesele de pe Kiss FM, considerând decizia o umilință.
Mai mult, Connect-R a susținut că o persoană credibilă i-ar fi confirmat intervenția directă a lui Tudor Chirilă în excluderea sa de la concert.
„Kiss FM și Asociația Dăruiește Viața nu aveau nicio problemă. În schimb a apărut în peisaj un om, care cânta la acest eveniment. Am înțeles că acest om a venit ca un nebun cu filmulețul și a spus că dacă mai cânt eu la acel eveniment, el nu mai are ce discuta cu ei vreodată. Acest om se numește Tudor Chirilă. De la Tudor Chirilă a plecat. Mi-au spus oameni din interior. Nu am cum să nu-i cred', a dezvăluit Connect-R în podcastul lui Gojira.
Tudor Chirilă a răspuns ferm
Într-o reacție vehementă publicată pe rețelele sociale, Tudor Chirilă a respins categoric acuzațiile aduse de Connect-R, calificându-le drept „fake news grosolan'. Chirilă a subliniat că nu a avut nicio implicare în decizia Kiss FM și că prezența sa la concertul caritabil a fost exclusiv pentru a susține Asociația Dăruiește Viața.
„Circulă un fake news grosolan promovat de artistul Connect-R, care susține că interzicerea participării sale la spectacolul Magic Christmas, organizat de radioul Magic FM, mi se datorează mie. Nu am nicio legătură cu acest conflict. Am participat pro bono în calitate de susținător al asociației Dăruiește Viața și îmi respect colegii de breaslă, indiferent de opiniile lor politice.
Nu am militat și nu aș milita vreodată pentru cenzurarea vreunui artist. Este împotriva principiilor mele. Îl invit pe Connect-R să probeze aceste afirmații, altminteri nu face altceva decât să devină un distribuitor de calomnii, situație care nu cred că îi face cinste. De asemenea, invit organizatorii evenimentului să precizeze poziția lor vizavi de afirmațiile artistului Connect-R și de acuzațiile care mă privesc', a fost mesajul scris de Tudor Chirilă pe contul său de socializare.
Noi Declarații din Partea lui Connect-R
După declarația lui Tudor Chirilă, Connect-R a revenit cu o reacție vehementă, susținând că informațiile sale provin de la o sursă de încredere. Artistul și-a exprimat dezamăgirea cu privire la o situație ulterioară, în care fiica sa nu ar fi fost primită să cânte la postul de radio Kiss FM.
„Tudore, nu-s aberații. Sunt informații de la un om din interior care a asistat la scena asta. E un om veridic, cu coloană vertebrală, care n-ar fi făcut asta în mod normal, dar i s-a părut o nedreptate. Aveam informația de atunci, dar eu n-am spus-o. N-am mai vrut să dezvolt toată treaba asta. Mi-e silă de ping-pong-uri de genul ăsta. Și eu am lucruri mai bune de făcut. Am fost întrebat, am răspuns. N-am nimic cu tine personal. Să fii sănătos.
Partea proastă e că de la treaba asta făcută de radio cu concursul tău, s-a ajuns să se răzbune pe un copil de 11 ani care a venit să cânte un cântecel ulterior la radio și care n-a mai fost lăsat. Eu în inima mea te-am iertat, și tu știi foarte bine că în momentul în care vei pune capul pe pernă, alaiul zgomotos al conștiinței tale îți va vorbi', a spus Connect-R.