Sandra O’Connor: „Adolescenții au nevoie de iubire, sprijin, ocrotire, înțelegere și spațiu”

Sandra O’Connor este psiholog clinician, președintele Asociației Outreach și cea mai potrivită persoană cu care poți sta de vorbă despre provocările adolescenței. Reacțiile aparent de neînțeles ale copilului tău, sau poate ale cuiva apropiat, devenit adolescent, își vor găsi aici o posibilă explicație. Și, poate, de azi înainte, și mai multă susținere.

Care sunt cele mai frecvente reproșuri pe care adolescenții le aduc părinților?
Aș spune că cele mai frecvent reproșuri sunt: faptul că nu sunt înțeleși, că nu li se respectă spațiul personal, că li se restricționează prea drastic modul în care vor să se manifeste. E o perioadă destul de sensibilă atât pentru părinți, cât și pentru adolescenți deoarece se schimbă multe aspecte ale interacțiunii și comunicării acestora, iar părinții reacționează de multe ori cu nevoia de a deține mai mult control. Cred că cel mai greu de gestionat este nevoia spațiului personal, deoarece părintele îl poate interpreta ca pe o distanțare, va simți că își pierde relația cu copilul și va insista să păstreze cât mai mult copilul aproape, uneori infantilizându-i dezvoltarea individuală.

Părinții au multe așteptări de la copiii lor. Ce așteaptă copiii de la părinți?
În genere, cerințele pe care un părinte le poate avea de la copilul său sunt direct proporționale cu gradul său de investiție emoțională în procesul de dezvoltare al copilului. Copilul îți oferă din ceea ce a primit de la tine și din ceea ce ai facilitat să îi ofere mediul. Tinerii care trec prin procesul adolescenței au nevoie de dragoste, susținere, înțelegere, încurajare, spațiu, atenție și acceptare.

Sandra O'ConnorCând sunt tineri, copiii sunt înconjurați de fascinația părinților lor. Când, de ce se pierde această fascinație?
Dacă e să utilizez tot termenul de fascinație, aceasta dispare în momentul în care copilul se percepe ca individ și poate să înceapă să lucreze spre a se clădi pe sine. Asta începe cu pași mici de la vârsta preșcolară, atunci când copilul se identifică pe sine ca personaj distinct și progresează pe parcursul copilăriei și adolescenței, înspre independența și autenticitatea unui adult asumat și autonom. E dificil să te identifici și să te cunoști atunci când ești captivat de autoritatea unui individ care îți patronează viața. Rolul parental este de ghid, protector și plasă de siguranță, transformându-se apoi (pe lângă toate cele enumerate anterior), în cel de mentor. Copilul nu beneficiază de pe urma unor legături în care acesta își privește părintele fantasmagoric. Părintele este o ființă umană care facilitează și ocrotește procesul de creștere, dezvoltare și echilibrare al unei alte ființe umane.

Ce fac sau poate ce nu părinții care au o relație bună cu copiii lor, deveniți adolescenți?
Pentru adolescenți, părinții și familiile sunt o sursă de ocrotire și de sprijin emoțional. Acestea le oferă adolescenților ajutor practic, financiar și material, dar și un cadru de dezvoltare emoțional. Majoritatea tinerilor și a familiilor cu adolescenți vor trece printr-o serie de urcusuri și coborâșuri în acești ani, relațiile și comunicarea va fi fluctuantă.

Relațiile de familie se modifică, uneori adolescenții vor părea necomunicativi, reactivi, distanțați, iar ceea ce susține o relație bună este tocmai spațiul pe care un părinte îl poate oferi cu empatie și înțelegere, chiar și atunci când simte nevoia de control. Adolescentul tău te iubește și dorește ca tu să fii implicat în viața sa, chiar dacă uneori atitudinea, comportamentul sau limbajul corpului par să spună contrariul, doar că se modifică limitele spațiului personal, iar el are nevoie de multă libertate de exprimare și de mai mult spațiu personal.

Cât de mult influențează tehnologia dezvoltarea adolescenților?
Tehnologia nu este un aspect nociv al existenței adolescentului. Ca în viața reală, prin intermediul tehnologiei adolescentul poate să ajungă în situații în care va avea expuneri neadecvate, va crea dependențe sau refugii, însă aceste aspecte pot fi limitate sau reduse prin modul în care părintele a comunicat de la început care este maniera sigură în care un copil poate accesa și utiliza tehnologia.

În adolescență copilul ar trebui să aibă deja o conduită corectă de utilizare a tehnologiei, să înțeleagă cum să își limiteze singur timpul petrecut pe ecrane, să cunoască regulile de utilizare în siguranță a internetului. Utilizarea tehnologiei le dă adolescenților și posibilitatea de a se conecta cu prietenii, de a comunica mai mult și mai eficient, de a accesa informații. E important să înțelegem faptul că, utilizată corect, tehnologia aduce beneficii și poate fi un plus în viața unui adolescent. Sandra O'Connor

Bullying, stres… au existat astfel de probleme în generațiile anterioare?
Au existat mereu astfel de probleme. Bullyingul în sine este o durere sau o nemulțumire negestionată corect, manifestată mai apoi într-o manieră care e menită să ceară atenție sau să își aducă dreptate și soluționare. Un copil ale cărui nevoi sunt neglijate sau gestionate prost își va manifesta în continuare nevoile din ce în ce mai intens, în speranța neconștientizată a faptului că la un punct aceste nevoi vor fi îndeplinite.

Suntem din ce în ce mai conștienți de existența acestui aspect și începem cu pași mici să gestionăm adecvat nevoile și manifestările comportamentale ale nevoilor copiilor și adolescenților. Stresul a existat, de asemenea, raportat la diferite contexte sociale. Atât bullyingul, cât și stresul vin ca rezultat al nevoilor nesatisfăcute. În cazul stresului e nevoie de echilibru: somn, alimentație, siguranță și în cel mai de sus loc din ierarhia nevoilor unui copil (sau adolescent), joacă.

Ce înseamnă o relație de atașament sigur?
Dacă îngrijitorul tău principal te-a făcut să te simți în siguranță, dacă a reușit să răspundă la plânsetele și emoțiile tale, dacă a reușit să interpreteze cu acuratețe nevoile tale fizice și emoționale , atunci probabil ai dezvoltat un atașament securizat. Ce înseamnă asta? Desigur, niciun părinte sau îngrijitor nu este perfect și nimeni nu poate fi pe deplin prezent și atent la un sugar 24 de ore pe zi.

Ceea ce stabilește corect acest raport de nevoie-răspuns este faptul că părintele a reușit să-și gestioneze în mod eficient propriul stres, în raport cu nevoile copilului, oferind alinare și ocrotire, fără a reacționa haotic, neglijent sau agresiv. Fundamentul puternic al unei legături de atașament sigur în copilărie se va reflecta prin încredere în sine, capacitatea de a gestiona sănătos conflictele, capacitatea de a stabili limite adecvate, aprecierea propriei valori, confort și siguranță în exprimarea sentimentelor și a nevoilor.

Cifrele arată o realitate dură în rândul adolescenților: cea mai mare rată de sinucidere există între 11 și 14 ani. Ce se întâmplă atunci?
Corelațiile dintre factorii determinanți ai suicidului au fost atribuite unui număr ridicat de variabile printre care: stres, variații in nivelul increderii in sine, afecțiuni sau fluctuații ale echilibrului emoțional și al sănătații mintale, un mediu lipsit de sprijin emoțional, un mediu abuziv, etc. Una dintre variabilele preponderente a fost cea care reflectă o corelație puternică între intenția de suicid și schimbări majore în interacțiunile interumane. Adolescentul are de luptat pe mai multe fronturi.

Pe de o parte, el duce o luptă internă în incercarea de a menține status-quo-ul; adolescenții sunt puși față în față cu o societate care are valori conflictuale și un nivel scăzut de stabilitate. Ei încearcă să-și găsească o identitate proprie, realizând în același timp că unele valori de referință pe care le considerau funcționale sunt sau au șansa de a fi contradictorii. Individul astfel conturat este unul care trebuie să se confrunte cu nesiguranță, confuzie, tranziție și cu schimbare.

Pentru numeroși indivizi, această confruntare este una dusă în paralel cu criza vârstei mijlocii parentale și cu iminenta schimbare a mediului actual de viață realizată în momentul terminării liceului. Valorile pe care aceștia le respectau în perioada copilăriei sunt astfel disputabile, limitele impuse de părinți sau sisteme de suport sunt astfel frecvent depășite și toată siguranța atinsă anterior capătă un potențial risc de a fi dărâmată. Individul, în acest caz adolescentul, este pus în situația în care începe să pună la îndoială importanța încrederii și a relațiilor interpersonale.

Dacă indivizii în care ei aveau încredere ca fiind protectori le oferă o falsă impresie de siguranță, se pune întrebarea: cum pot aceștia dezvolta o relație de încredere cu un membru al societății? Este astfel societatea bazată pe interese proprii și indivizii funcționează nu în conjuncție, ci doar tangențial, independent de nevoile celorlalți? Au relațiile vreun sens? Este important să rămânem un punct de sprijin în această perioadă deja dificilă și să nu ne transformăm în factori antagoniști. Repet, adolescenții au nevoie de iubire, sprijin, ocrotire, înțelegere și spațiu.

Ați studiat mult în străinătate în Statele Unite. Este diferită realitatea adolescenților de acolo față de cea de aici?
Da, extrem de diferită. Acolo există o înțelegere mai profundă a nevoilor adolescenților aceștia având un cadru de manifestare mai securizat. Școlile își încep orarul cu o oră mai târziu, primesc în școli alimentația necesară, iar cerințele academice sunt mai reduse.

Aceștia au mai mult timp pentru ei, drept urmare ei o pornesc din start de la un punct în care prima treaptă a piramidei lui Maslow este în mare parte securizată (n.r. ‒ pe prima treaptă a ierarhiei nevoilor umane, în viziunea cunoscutului psiholog american Abraham Maslow se află nevoile fiziologice), oferindu-li-se posibilitatea de a se ocupa mai mult de alte aspecte ale dezvoltării individuale.

Societatea în sine este mai înțelegătoare cu faptul că adolescenții au nevoie de libertate de exprimare și manifestare, aceste libertăți fiind încurajate și susținute, ceea ce le oferă un cadru de dezvoltare mult mai sigur și echilibrat.

Ce v-a atras către domeniul psihologiei comportamentale?
În perioada studiului am oscilat între o parte clinică și structurată a profesiei și cea umanistă și calitativă, alegând spre final studiul medicinei comportamentale deoarece acest domeniu a îmbinat și partea științifică și pe cea psihologică. Medicina și psihologia comportamentală îmi oferă posibilitatea de a observa și de a studia interacțiunile unui individ cu mediul, maniera în care el se raportează la alți indivizi, la sine, la corp și la modul în care își percepe realitatea. Pentru mine este important să învăț cât mai multe despre lumea în care trăiesc, e parte din procesul meu existențial, nu doar un parcurs profesional.

Nu putem trăi doar printre oameni, sistematic noi trăim în relație cu toți cei care se intersectează cu parcursul nostru. Este fascinant să studiezi modul în care noi ne clădim și ne construim prin aceste interacțiuni (intenționate sau neintenționate). Unul dintre cele mai captivante aspecte ale acestui domeniu este faptul că nu este inert, el devine constant tot mai complex și fiecare descoperire ne arată că suntem probabil într-o fază rudimentară a cunoașterii, chiar dacă nouă ni se pare că am ajuns destul de departe.

Interviu realizat de Cătălina Chiricheș

Foto: arhiva emisiunii „Arta fericirii'

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
substantial.ro
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Educatie