S-a aflat cauza decesului actorului Cameron Boyce! Tânărul avea doar 20 de ani

Cameron Boyce

La începutul lunii iulie, actorul Cameron Boyce, star al postului de televiziune Disney, s-a stins din viață în mod neaşteptat la vârsta de doar 20 de ani.

Tânărul a decedat din cauza epilepsiei, a confirmat un medic legist din Los Angeles, scrie Press Association, citat de Agerpres.

Actorul american, cunoscut pentru rolurile sale din serialele Descendants și Jessie, ambele difuzate de Disney Channel, a fost găsit inconştient în reşedinţa sa din cartierul North Hollywood din Los Angeles, pe 6 iulie.

La momentul respectiv, familia actorului a declarat că acesta a murit în somn din cauza unei crize care s-a produs din cauza unei afecţiuni medicale preexistente.

S-a aflat cauza decesului actorului Cameron Boyce! Tânărul avea doar 20 de ani

Marţi, Departamentul de medicină legală din Los Angeles a precizat că a fost determinată cauza morţii lui Cameron Boyce.

Surse oficiale au descris cauza drept o „moarte neaşteptată cauzată de epilepsie”. O investigaţie post-mortem a fost efectuată pe 8 iulie, însă au fost necesare teste suplimentare pentru a stabili cauza exactă a decesului.

Cameron Boyce s-a născut în California şi era cunoscut pentru talentul actoricesc și acţiunile lui umanitare.

La vârsta de nouă ani, tânărul a debutat în actorie cu un rol în filmul horror Mirrors, lansat în 2008, apoi a apărut în comedia Grown Ups, lansată în 2010, în care l-a interpretat pe unul dintre fiii personajului jucat de actorul Adam Sandler.

La începutul anilor 2010, Cameron Boyce a început să joace personajul lui Luke Ross în serialul Jessie, care a fost difuzat timp de patru sezoane pe postul Disney Channel.

El l-a interpretat apoi pe Carlos de Vil, fiul maleficei Cruella de Vil din 101 Dalmaţieni, precum şi în seria de lungmetraje Descendants, produsă şi difuzată de acelaşi post de televiziune.

Cameron Boyce fusese distribuit recent în episodul-pilot al unui serial produs de HBO, intitulat Mrs. Fletcher.

Foto: Hepta.ro

Citește și: 

Fanii, nemulțumiți de urarea Prințului Harry și a lui Meghan Markle pentru aniversarea de 6 ani a Prințului George

Un rege din Malaysia a renunțat la tron pentru a se căsători cu un fotomodel, iar la doar câteva luni au divorțat. Ce a descoperit după?

Atunci și acum. Cum arăta Adelina Pestrițu când a îmbrăcat prima oară rochia de mireasă? Transformarea vedetei este spectaculoasă!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete