Rugăciune către Sfântul Alexandru. Spune aceste vorbe astăzi, iar sufletul tău își va găsi alinarea
Sfântul Alexandru a fost cel care a dus mai departe cuvântul lui Dumnezeu, motiv pentru care acesta este prăznuit de Biserică în fiecare an, pe data de 30 august.
Sfântul Alexandru și-a dedicat viața slujirii lui Dumnezeu, iar cuvintele și rugăciunile îndreptate către el nu rămân niciodată fără răspuns. Astfel, în ziua în care acesta este prăznuit, credincioșii pot rosti o rugăciune adresată Sfântului Alexandru, care va ține la distanță relele și va face ca sufletul celui ce o rostește să își găsească alinarea.
Această rugăciune poate fi rostită de oricine, dar în special de cei care traversează o perioadă mai proastă și au nevoie să se liniștească.
Rugăciune către Sfântul Alexandru
Noi, turma ta, prin vitejia ta, ierarhe, izbăvindu-ne de mărirea idolească a celor necredincioși, mulțumim ție și cântăm cântare pentru biruință. Celui ce a doborât pe Arie și, cu totul, a legat limbă filosofului, grăim: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Alexandre! Amin!
Cui spunem La mulți ani de Sfântul Alexandru?
În această zi își serbează onomastica cei care poartă următoarele nume: Alexandru, Alexandra, Alecu, Lexi, Lixandru, Lixandra, Lisandru, Lisandra, Sandru, Sandra, Alexandrin, Alexandrina, Sandrina, Sandu, Sanda, Sandel, Sanducu, Ducu, Dutu, Saşa, Alessandra.
Ce se spune despre persoanele care poartă numele Alexandru/Alexandra
Potrivit ziarulunirea.ro, despre cei care poartă numele Sfântului Alexandru se spune că iubesc libertatea. Sunt firi energice, seducătoare, charismatice, pozitive, reușind să se facă repede remarcate și îndrăgite. Comunică ușor și le plac activitățile desfășurate în echipă. Sunt sensibili, tandri, generoși, puternici, ambițioși, curajoși. Profită de șansele care li se oferă și pot face carieră în domenii precum finanțe, justiție, audiovizual, jurnalism sau sport.
Foto: 123rf,com
Citește și:
Mesaje de Sfântul Alexandru. Trimite-le o urare frumoasă celor dragi
Rugăciune puternică de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul
Ce NU trebuie să faci atunci când bate clopotul la biserică