Rețete de slăbit ușoare și sănătoase de la bunica. La ce trucuri apelau femeile cu ani în urmă pentru a scăpa rapid de kilograme

rețete de slăbit

Înaintașele noastre au fost și ele preocupate de kilogramele în plus, chiar dacă standardele de frumusețe, pe vremea lor, erau altele decât cele din ziua de azi. Formele voluptuoase erau obligatorii, dar așezată pe unde nu trebuia, grăsimea era totuși inestetică. Așa că și bunicile noastre apelau la rețete de slăbit ca să scape de grăsimea acumulată în zone-cheie precum burtă, coapse sau șolduri.

Înainte vreme, femeile apelau la două tipuri de soluții de slăbit: cele care tăiau pofta de mâncare și cele care favorizau arderea grăsimilor.

 

Rețete de slăbit care favorizează arderea grăsimilor

Mai exact, este vorba despre diverse băuturi diuretice, care luptă împotriva retenției de apă și ajută organismul să ardă grăsimi și să elimine toxine, favorizând transformarea grăsimilor în energie.

Citeste si Plante care te ajută să elimini excesul de apă din organism

  • Apa caldă este un remediu ieftin, eficient și fără efecte secundare. Apa trebuie să fiarbă aproximativ 3 minute. Desigur, nu trebuie consumată fierbinte, ci călduță. Bea 1 litru jumate de apă călduță de-a lungul unei zile. Ai grijă la alimentație, mănâncă fructe, legume și alimente bogate în proteine (carne slabă, pește).

Poți bea apă de la robinet, apă de izvor, apă plată sau minerală. Însă nu apă carbogazoasă, căci conținutul de sare favorizează dilatarea stomacului. O parte din cantitatea de apă trebuie băută dimineața, pe stomacul gol. Consumată astfel, apa are un efect diuretic, favorizează lavajul gastro-intestinal și eliminarea toxinelor.

Poți îmbunătăți gustul apei storcând la fiecare jumătate de litru consumat o jumătate de lămâie. Nu și dacă te știi cu probleme de stomac sau de rinichi.

  • Băutura cu piper este și secretul siluetei lui Beyonce. O obții astfel: în 1/4 l apă plată sau minerală (nu carbogazificată) călduță amestecă 2 linguri de suc de lămâie, 2 linguri de miere de albine, un vârf de cuțit de piper. Agită bine sticla și bea această licoare de 8-10 ori pe zi.

Această băutură nu trebuie consumată mai mult de două săptămâni. Este foarte important ca starea ta de sănătate să fie perfectă.

  • Ceaiul de hibiscus ajută digestia, calmează problemele datorate colitei, stimulează buna funcționare a rinichilor, detoxifică organismul și favorizează eliminarea apei în exces. Îl prepari sub formă de infuzie. Ceaiul trebuie lăsat la infuzat 20 de minute.

 

Rețete de slăbit care taie pofta de mâncare

 

  • Băutura pe bază de agar-agar. Agar-agarul este o substanță naturală provenită din algele roșii japoneze, cu proprietăți gelifiante. Această algă se prezintă sub forma unei pulberi albe, care se umflă în stomac, dând senzația de sațietate. Adaugă o linguriță agar-agar în supele pe care le consumi de-a lungul unei zile sau în ceaiurile pe care le bei. Ceaiul consumă-l cu 15-20 minute înainte de masă.   
  • Tărâțele de ovăz sunt bogate în fibre solubile, putând absorbi până la de 30 de ori volumul său în apă. Ele pot fi integrate în preparate precum clătite, produse de patiserie, blat de pizza, dar pot fi presărate și peste salate, peste brânzeturi sau integrate în iaurturile naturale. Începe cu o linguriță de tărâțe pe zi, după câteva zile treci la două lingurițe, după alte câteva zile – la trei lingurițe. Nu depăși trei lingurițe, altfel riști să te confrunți cu probleme intestinale. Este important să bei multă apă sau ceai după ce consumi tărâțe pentru a permite acestora să se umfle și să-și îndeplinească rolul de “burete”.
  • Propolis. Mai ții minte, în copilărie, când părinții sau bunicii îți interziceau să mesteci gumă ca să nu-ți pierzi pofta de mâncare? Ei, bine, acum ai voie s-o faci. Dar înlocuiește guma cu propolis. Când simți nevoia să ronțăi ceva între mese, o bucată de propolis de doar 1 gram îți poate fi de mare ajutor. Mestec-o timp de jumătate de oră și pofta de ronțăială va dispărea.

Citeste si Dieta Thonon, cea mai nouă dietă care favorizează slăbirea rapidă: 10 kg în 14 zile

 

Sursa: www.toutpratique.com

Sursa foto: shutterstock

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Psychologies
Mai multe din Dieta