Reacții după ce Adela Popescu a apărut în costum de baie. Fanii nu s-au abținut: „Nici nu se cunoaște ca au trecut 3 sarcini…”

Adela Popescu face furori cu imaginile în costum de baie pe care le-a publicat pe rețelele de socializare. Vedeta a slăbit, iar Radu Vâlcan a lăudat-o public, la fel și fanii ei din mediul online.

Aflată într-o vacanță exotică, Adela Popescu a arătat imagini cu ea în costum de baie după ce a slăbit. „Gata, am făcut-o și pe asta. Am postat poze cu mine în costum de baie deux piece. Radu Vâlcan e foarte mândru, eu și Carmen Barcan credem că mai e de muncă, dar suntem pe drumul cel bun.

Ca idee, am vrut să fac pozele astea în primele zile (am făcut o promisiune în emisiunea Vorbește lumea că voi posta poze cu mine în costum de baie), ca să pot să încep și eu să mănânc că tot omu în vacanță.Thai food și bere Chang, păzea că vin!', a scris pe rețelele de socializare Adela Popescu, care în poze apare îmbrăcată într-un costum de baie din două piese.

Soțul ei, Radu Vâlcan, e primul care i-a făcut complimente. „Doamne, eu înnebunesc aici. Mama la trei copii, cu mine patru, se plimbă nestingherită prin preajma mea, în halul ăsta. Sincer, după vacanța asta, mă întorc acasă', a spus partenerul vedetei.

adela popescu costum de baie 5SeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 6)

Ce au zis fanii despre silueta Adelei Popescu

Vedeta a slăbit și are acum o siluetă de invidiat, chiar și un abdomen plat după cele trei nașteri. Astfel, fanii au comentat după ce au văzut imaginile ei în costum de baie: Și fanii au complimentat-o pe Adela Popescu. „Wow, super curajoasă și autentică! Arăți minunat și cred că ești pe drumul cel bun, abia aștept să văd ce urmează!', „Asta cu «mai e ceva de lucrat» e pentru noi, restul. Arăți superb, poți mânca liniștită', „Wow! Pentru 3 nașteri corpul tau arată super bine', „Wow.Nici nu se cunoaste ca au trecut 3 sarcini..'.

Adela Popescu, căsnicie fericită cu Radu Vâlcan

Radu Vâlcan și Adela Popescu s-au cunoscut în urmă cu 15 ani, iar în 2015 au devenit soț și soție. Cei doi au împreună trei băieți, pe Alexandru, Andrei și Adrian și una dintre cele mai solide relații. Prezentatorul de la Antena 1 a dezvăluit recent care este secretul căsniciei cu Adela.

„Tot sunt întrebat care este secretul nostru. Mereu zic, repet, dar zic mereu. Acesta. Poza asta. Cu ochii închiși, visăm. Ne visăm. Trăim realitatea noastră, trăim prin copiii noștri. Trăim prin noi. Și, cu ochii deschiși, visăm. Nu este un secret. Este un vis cu ochii deschiși. Așa să vă fie, cu iubire!’, a scris prezentatorul pe Instagram, unde a distribuit și o imagine în care apare sărutându-se cu Adela Popescu.

La începutul relației lor, Radu Vâlcan și Adela Popescu au ales să își țină relația departe de ochii tuturor. „Nu știa nimeni de relația noastră. Eram protagonist în Iubire și onoare, Adela era personaj secundar, era antagonistă cumva. Era foarte mediatizată povestea serialului și eu la momentul ăla și Adela ne-a fost teamă cumva.

Nu-mi place mediatizarea din punctul ăsta de vedere, adică pentru mine, viața discretă e foarte importantă. Ne gândeam unde plecăm să nu ne vadă, plecăm la Brașov, pe la Poiana, Doamne, era o nebunie! Am hotărât să mergem acolo la Ruse’, a povestit prezentatorul în urmă cu câteva luni pentru Ciao.

Radu Vâlcan a povestit și cum a început povestea de iubire pe care o trăiește de 15 ani cu Adela Popescu. „Noi repetam foarte mult împreună înainte să ne apropiem.

Am repetat luni de zile împreună și nu aveam legătură, adică eram paraleli unul cu celălalt. La un moment dat s-a produs apropierea. Așa a fost să fie, cred că așa este cel mai frumos. Cel mai frumos se întâmplă natural, gradual și sănătos’, a precizat prezentatorul.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Vedete