Randament maxim și o viață sănătoasă. E posibil?

Pare o combinație imposibilă? Te asigur că, dacă pui în practică cele două soluții de mai jos, vei resimți, în scurt timp, schimbările în bine pe care o organizare eficientă le poate aduce unei vieți cu prea multe lucruri de făcut.

 Trezitul dimineața chiar funcționează?

Da! Trezitul cât mai devreme chiar funcționează. Până și vedetele cu cei mai mulți bani fac asta. Tu de ce nu ai încerca? Dacă te trezești cu cel puțin o oră mai devreme față de cum obișnuiai, ai mai mult timp pentru a-ți pregăti micul dejun și pentru a-ți aranja gândurile/programul pentru ziua pe care o ai în față.

  • Trezitul devreme ajută la concentrare, pentru că ai timp suficient pentru tine înainte de a începe zarva de dimineață;
  • te poți bucura mai mult timp de lumina naturală, acest „încărcător natural' al omului.

Dar cum să te trezești mai devreme, dacă ești obișnuită să lucrezi până noaptea târziu? Un studiu internațional publicat în revista „Sleep Medicine' a arătat că persoanele care și-au propus să adere la acest obicei (persoanele implicate se culcau în jurul orei 2 noaptea și se trezeau la 10 dimineața) au reușit, în trei săptămâni, să meargă mai devreme la culcare și să se trezească mai repede. Iar trezitul mai devreme le-a ajutat să reducă stările de depresie și de stres.

Totul se face treptat: în fiecare zi, programează-ți ceasul cu 10-15 minute mai devreme, pentru a-i da timp organismului să se obișnuiască cu noua rutină. Trezitul devreme, implicit, va contribui la apariția stării de oboseală seara, atunci când corpul nostru, în absența luminii, eliberează melatonina, hormonul somnului, care ne ajută să profităm de un somn de calitate.

Single tasking sau multitasking?

Deși pare că putem face atât de multe în același timp, adevărul este că atunci când suntem concentrați asupra lucrurilor importante, tot metoda tradițională dă rezultate pe termen lung. Metoda tradițională este cea în care, dacă vrei să faci un lucru repede și bine, te concentrezi doar asupra lui. Păi nu asta facem mereu? Aparent, poate. În realitate, având în vedere tentațiile din jur, ne este atât de ușor să cădem în capcana „hai că fac și asta, pentru că nu-mi ia mai mult de cinci minute'.

Ai de făcut mai multe taskuri? Începe cu cele mai dificile, care au nevoie de mai multă concentrare. Alocă fiecăruia un anumit interval de timp, pornește cronometrul (fizic sau mental) și dă tot ce poți tu, fără ca nimic altceva să te distragă. Dar cum poți face asta când ai atâtea ședințe, trebuie să iei legătura cu atâția oameni? Prioritizezi lucrurile, iar pentru cele pentru care ai nevoie de liniște, apelezi la clasicul mesaj „Nu deranjați'.

Citește și: Cum vorbești cu copilul tău despre sex?

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
substantial.ro
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Familie si casa