Cele mai inedite si dorite profesii

Abecedarul cititului in vin

Lucia Pirvu nu este sportiva de performanta. Cu toate astea, duce o viata exemplara: nu fumeaza, nu mananca picant, nu bea cafea, iar inaintea concursurilor nu doarme mai putin de opt ore pe noapte.

Exact ca intr-un cantonament. Explicatia este data de profesia Luciei: expert degustator de vin.

Dupa aproape 25 de ani in domeniu, Lucia este acum in varful carierei, un fel de “enciclopedie ambulanta” a vinurilor. Asta a costat-o insa lectii fara numar de “citire” a vinului si multi ani de truda. Zile intregi de “sedinte de analiza”, teste de miros si culoare, temele de clasificare a vinurilor cu ochii acoperiti, apoi cu nasul si chiar recunoasteri “seci” fara sa-ti apropii buzele de pahar.

Au fost apoi concursurile cu zeci si sute de probe analizate “umar la umar” cu marii degustatori ai lumii, targurile, medaliile si titlurile… Recunoasterea, adica.

Degustarea este mai mult decat o meserie, este o adevarata arta. Si nu uita ca asta trebuie sa o faci din cel mult trei inghitituri si ca de verdictul tau depind uneori adevarate averi”, spune Luci, asa cum o alinta toti prietenii. Momentul degustarii este un spectacol in sine…

Dupa ce scoate dopul de pluta, il apropie putin de nas, sa simta daca nu exista drojdie in pori, apoi prinde intre doua degete piciorul paharului inalt, din cristal, care trebuie neaparat sa aiba forma de lalea, si priveste bautura dinauntru, de la vreo 30 de centimetri. Nici de turnat nu toarna oricum.

Toarna vinul “prelins”, in strat subtire, pe paharul inclinat si nu mai mult de un sfert din inaltimea acestuia. Il inclina la 45 de garde – asta in lumina ori pe un fond alb – ca sa-i aprecieze culoarea, limpezimea stralucirea ori claritatea. Apoi se opreste, fiindca nu se inspira nimic din mirosul bauturii timp de 20-30 de secunde dupa turnare.

“Primul contact, ca sa zic asa, este vizual. Se observa claritatea, culoarea, depunerile din vin si se vede daca perleaza sau nu abundent. Adica se apreciaza gradul de efervescenta si “larmele”, adica “lacrimile vinului” ce se preling pe cristal si dupa care stii, cum se spune in limbajul degustatorilor, daca vinul ‘plange’ mai mult sau mai putin”, explica femeia.

Tot acolo, in sclipirile de cristal, se vede si “inelul de lupa” de la marginea lichidului, iar un expert de punctaj maxim poate sa spuna, doar privindu-l, ce tarie are vinul.

Acum, usor, parca hipnotic, incepe sa miste paharul, pe care pare ca abia il atinge cu degetele. Dupa doua-trei miscari, bautura se invarteste in pahar pana la trei-patru centimetri de buza si Lucia il apropie de nas. Inspira scurt de doua ori, inchide ochii si indeparteaza paharul. Aflu, uimit, ca invartitul vinului in pahar nu se face fara rost. Bautura se intinde pe pahar pentru ca suprafata de degajare a mirosului sa fie mai mare si aprecierea sa poata fi facuta mai usor.

In Occident, un expert de asemenea talie este chemat sa clasifice vinurile marilor podgorii, sa noteze bauturile noi si sa creeze altele. Este consultat de restaurantele celebre, de colectionari si vinoteci particulare si primeste onorarii fabuloase.

Degustarea vinului necesita un al saselea simt, care nu se invata la nici o scoala.

Ciocolatier – sa tot vii la munca!

hepta_1362013Pana sa o cunosc pe Ica Gherle, “oradeanca de la Heidi”, adica de la “elvetieni”, cum le zic angrosistii de vizavi, ciocolata mi se parea un aliment banal. Banal, prin imensa ei raspandire.

Dupa aceea, am inteles ca in micutele tablete maronii, in adancul lor dulce si aromat se ascunde o munca teribil de complexa, cu taine pe care le stiu doar cativa oameni cu nume ciudat: ciocolatierii.

Ica, poate cea mai tanara femeie-ciocolatier din Romania, a inceput aici, cu munca “de jos” a lucrat prin tot traseul ciocolatei, de la banda, la retete, la valturi, apoi la pictura cu ciocolata, o tehnica unicat in Romania, in care chiar se picteaza figurinele dulci ca-ntr-un atelier la Sevalet: cu finete si mana de artist, cu pensula si cu ciocolata topita in loc de vopsele – alba, neagra, cu lapte. Acum, dupa trei ani, ea stie locul, drumul, puritatea, reteta si gustul fiecarui lot care iese din Ciocolateria Heidi.

Verifica de la un capat la altul calitatea, ingredientele, finetea, omogenitatea, netezimea batoanelor dulci. Ii este de ajuns o muscatura de ciocolata ca sa recunoasca tot ce este in interiorul acesteia.

Poate sa spuna cu ochii inchisi ce reteta e in lucru, daca e opt sau zece, sau douazeci, ce grad de umiditate are fiecare ingredient, cata grasime este in cacao, de unde vine laptele praf, ce fel de alune a fost folosit, de unde sunt aduse migdalele, daca sunt bucati de grad “unu sau de zero”, ori daca “masa de cacao” este din sudul sau din nordul Ghanei.

“Vezi”, spune Ica, intr-o pauza de cateva minute, “profesia asta de ciocolatier are ceva fascinant. La inceput, pare un drum simplu si supertehnologizat: pui cacao, lapte, zahar, citesti reteta, stii cata din aia si cata din cealalta, apesi pe un buton, trec cele opt ore de lucru si gata, pleci acasa. Dupa aceea, pas cu pas, impresia asta dispare si isi face loc realitatea. Intelegi ca, daca nu pui si sufletul tau acolo, iubirea, bunatatea, daca nu iubesti ceea ce faci, gata! Nu-ti iese nimic, oricat de bun ai fi tu profesional. Sigur ca, pentru mine, asta a insemnat curaj.”

Apoi, istovire si bataie de cap. Si ore de munca peste program. Si cursuri prin strainatate, examene “de gust”, probe peste probe si atatea lucruri de care abia auzise. Tehnologie, inductie, microni, colorare directa, dozare electronica, depuneri de masa de cacao, concentratie controlata si cate si mai cate. “E ciudat, dar, uite, ciocolata este, poate, cel mai cunoscut dulce din lume si totusi putini au idee cat de greu este sa faci din ea ceva deosebit.

Fiindca in munca de ciocolatier totul e creatie. Si totul se selectioneaza: tara de unde vine masa de cacao, un fel de unt foarte gros, perioada stricta din an in care s-au cules boabele aramii, fiindca asa stii daca au mai multa sau mai putina apa ori grasime. Se cerne laptele praf, indiferent cat de fin este, se filtreaza si se masoara concentratia, se alege temperatura de topire si timpul exact de amestecare. Se trece la turnare, apoi se intra la racit si fiecare pastila introdusa in forme se rastoarna “de trei ori peste cap si de trei ori peste mana” , ca intr-o vrajitorie.

“Ti se pare o treaba simpla?” “Nici vorba”, dau din cap cu aerul ca stiam eu treaba asta. Fara sa zic nimic despre faptul ca si eu credeam pana acum tot cam asa: acolo niste zahar, cacao Si gata ciocolata! “Si calitatile? Ce calitati iti trebuie?” “Greu de zis! Pentru meseria asta e nevoie de imaginatie, de inventivitate si de un simt special. Si de gust, desigur! Adica de gust in adevaratul sens al cuvantului, sa-ti educi papilele limbii pentru zeci si zeci de senzatii, de arome, de tente gustative.”

Ica spune ca nu stie daca aici, in ciocolaterie, femeile au vreun avantaj in fata barbatilor. Asta, fiindca marii cofetari, fabricantii de ciocolata din Elvetia si Austria, “tarile ciocolatei”, sunt barbati. Dar sunt si femei pe acolo si fac treaba excelenta. Ca si ea.

Matematica norocului la 36 de ani

O seara la Cazinoul Palace este o experienta absolut inedita. Eleganta cladirii, care este un monument de arta in sine, stralucirea ametitoare a ruletei, verdele mesei de black-jack sau tacerea taioasa a pocherului, patima, riscul, emotia. Unii castiga, altii pierd. Intotdeauna sub ochii atenti ai dealerului.

La ruleta din “Salonul Reginei”, Paulina nici nu prea are timp sa-si ridice ochii in jur. Reface in minte toate calculele si pariurile, atenta sa nu piarda o licitare, o cerere a cuiva, schimba fisele mari cu cele mici, culoare sau valoare, le asaza unde trebuie, exact pe patratelul cu 12, milimetric: nici prea sus, nici prea jos. Tot timpul zambeste frumos, abia schitat, discret si cald, dar cumva serios, cu aerul unui director de banca satisfacut.

Brusc, isi ridica ochii de la cipuri si anunta sec: No more bets. Invarteste ruleta cu stanga, aruncand cu o miscare abia zarita din degete bila argintie- putin mai mare decat o aluna – pe marginea “farfuriei” colorate, care se roteste tacut si nebuneste.

Spectacolul din jurul ei devine, brusc, fascinant. Nimeni nu mai e atent la nimic altceva. Doar camera de filmat din tavan clipeste discret inregistrand fiecare gest. Rosu, negru, rosu… negru… “18, rosu, par”, se aude vocea Paulinei. Se ridica un murmur pufnit, ca un fel de val care se sparge de tarm. N-a castigat nimeni. Adica banca a luat banii.

“Pariati”, continua ea, asezand dolly-ul de cristal pe teancul de cipuri castigatoare, in timp ce mainile nu-i stau o clipa locului. Aduna cipurile multicolore in fisicuri de cate 20 de fise, pe culori, asezandu-le ordonat, platind cu altele, pe care jucatorii le vor schimba apoi la casa, si asezand mizele urmatorului joc. Totul, cu o viteza uluitoare si mereu cu zambetul pe buze.

Daca te uiti la ceas, iti vine sa te freci la ochi. Jocul de la cap la coada a durat putin peste 90 de secunde. “Oricum, un schimb (asa se zice unei ture de ruleta) trebuie sa dureze maximum doua minute”, imi explica Paulina Birea putin mai tarziu, in timpul uneia dintre pauzele pe care dealerii le iau o data la 40 de minute.

Cu vreo sase ani in urma, imediat dupa ce se casatorise si inainte de a o avea pe fetita ei, Ruxandra, a incercat sa invete o meserie despre care nu stia absolut nimic: dealer la cazinou. “Am intrat in scoala de dealeri si am invatat o meserie care acum mi se pare, de departe, un lucru extraordinar. Au fost vreo doua luni care mi s-au parut sase.

Nu ma pasioneaza jocul, nici castigul, poate si pentru ca nu sunt o mare materialista – ma consider o sufletista.” La scoala, Paulina a invatat sa joace perfect orice joc de cazinou, toate regulile, sectoarele ruletei, legile pocherului, tehnica amestecarii cartilor cu diferite viteze. “Apoi a trebuit sa invat tabla inmultirii. Da, da, nu rade! Tabla inmultirii cu 13, cu 15 cu 17 ori cu 35, ca sa pot plati sumele de pe masa. Pare simplu, dar spuneti rapid cat fac 17 ori 23?”

Acum, la 36 de ani, Paulina nu mai are nici o problema sa stapaneasca jocurile, la orice masa s-ar afla. A luat lectii de tinuta, de stil, de bune maniere, ba si de cosmetica, pentru ca trebuie sa arate intotdeauna perfect si sa-si ingrijeasca mai ales mainile. A facut cursuri de teoria jocurilor, de psihologie, a invatat cum sa se stapaneasca atunci cand e nevoie, ce atitudine sa aiba, ba chiar cat si cum sa zambeasca si ce expresie sa dea fetei in functie de momentul respectiv din joc. Complicata profesie, nu?

Tu conduci jocul, si uneori ai senzatia ca poti influenta sansa sau chiar soarta…

Text: Adrian Ciltan; Foto: Octav Nitu.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3

Recomandari
Publicitate
substantial.ro
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Cariera