Prințul Paul, reținut la Paris. Acesta este condamnat la 3 ani și 4 luni de închisoare

Un an jumătate au durat căutările Prințului Paul condamnat în dosarul Ferma Băneasa. Acesta are de ispășit o pedeapsă de 3 ani și 4 luni de închisoare. Hotărârea este definitivă.

Potrivit Ministrului de Interne, Lucian Bode, Prințul Paul al României a fost prins la Paris după un an și jumătate de urmărire internațională. Acesta a fost prins pe stradă, iar când i s-a cerut să se legitimeze a prezentat un pașaport britanic. Acum se află în custodia autorităților franceze și urmează să fie adus în țară.

„În urma cooperării polițienești internaționale, dintre Poliția Română și autoritățile din Franța, a fost depistat, în Paris, Paul-Philippe al României. În continuare se desfășoară activitățile procedurale, în vederea predării acestuia, către țara noastră. Vă reamintim că, la data de 17 decembrie 2020, Curtea de Apel Brașov a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 42 din 17.12.2020 împotriva numitului AL ROMANIEI PAUL-PHILIPPE, 72 ani, fiind condamnat la 3 ani și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de cumparare de influență si complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice', a anunțat Poliția Română într-un comunicat, potrivit Redacția.

În decembrie 2020, Prințul Paul al României a fost condamnat alături de Remus Truică, israelienii Benyamin Steinmetz şi Tal Silberstein şi Dan Andronic sub acuzațiile de cumpărare de influenţă şi complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, a scris news.ro la acea vreme. Ulterior, acesta a fugit din țară, astfel că abia acum a fost reținut.

Foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
substantial.ro
Publicitate
CSID
Kudika
Descopera.ro
Unica.ro
Retete
Baby
Life.ro
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Stiri