Presa care merită un film!

catalin-tolontan-mirela-neag-colectiv_tb730

Tragedia de la Colectiv încă doare cumplit, este încă rana deschisă a conștiinței noastre. A fost momentul care a dovedit că durerea poate schimba societatea, iar încerarea de a vorbi despre el se dovedește un act de curaj, căci în fața dramei cuvintele sărăcesc brusc.

Este punctul de plecare al unui documentar unic în care o investigație jurnalistică devine subiect de film, o peliculă tulburătoare aplaudată în picioare la premiera de la Veneția și care astăzi are premiera nord-americană la „TIFF'-ul de la Toronto.

Documentarul „Colectiv' este realizat de Alexander Nanău și urmărește pas cu pas, investigațiile echipei condusă de Cătălin Tolontan: Mirela Neag și Răzvan Luțac, care a realizat anchetele jurnalistice în Gazeta Sporturilor și care își continuă acum munca în cotidianul Libertatea.

Investigațiile derulate vreme de un an și jumătate după tragedia de la Colectiv acoperă derularea evenimentelor din 2015 dar și istoriile anchetelor care au dinamitat mai apoi, lumea românească: Hexi Pharma, Secureanu, ori spitalele Primăriei.

Tot în premieră absolută, pelicula dezvăluie publicului câteva dintre sursele principale ale investigațiilor echipei Gazetei Sporturilor: Nicoleta Ciobanu, contabilul de la Spitalul Malaxa și doctorița Camelia Roiu, cea care a contribuit la dezvăluirea situației reale, dezastruoase, nicidecum „sub control', cum era prezentată oficial.

Despre munca jurnaliștilor Libertatea și GSP- unele dintre foarte puținele ziare din lume ce au ajuns să fie subiect de film, Thom Powers, curatorul Secțiunii Documentare al prestigiosului Festival de Film din Toronto, poate cel mai exigent critic cinematografic, spunea: „Mai rar a fost evidențiat atât de dramatic rolul jurnalismului în expunerea corupției, așa cum este în Colectiv, filmul în care Alexander Nanău urmărește în timp real realizarea unei investigații. Cotidianul românesc Gazeta Sporturilor nu este cunoscut la nivel internațional, dar reporterii acesteia sunt la fel de perseverenți ca orice câștigător de Pulitzer'.

Pelicula dedicată jurnaliștilor din echipa Tolontan, este de fapt una care demonstrează potențialul presei libere, puterea sa de a face lumină și faptul că nu trăim doar într-o cultură a ambalajului care disprețuiește conținutul. Demonstrează – așa cum spunea un mare scriitor român – că un jurnalist bun are puterea de a schimba vieţile oamenilor prin cuvinte.

Foto: Libertatea

Citește și:

Documentarul „Colectiv', inclus pe lista celor 25 de filme selecționate la Festivalul de Film de la Toronto

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Muzica, filme, carte