Premieră în familia regală. S-au căsătorit în secret

Prințesa Beatrice s-a căsătorit cu logodnicul ei, Edoardo Mapelli Mozzi, într-o ceremonie privată, în prezența reginei Elisabeta a II-a și a câtorva membri de familie.

Premieră în familia regală. S-au căsătorit în secret

Nepoata reginei ar fi trebuit să-și oficializeze relația în data de 29 mai a anului acesta, însă a fost obligată de restricțiile impuse de pandemia de coronavirus să anuleze evenimentul.

Inițial, regina ar fi trebuit să găzduiască ceremonia în incinta Palatului Buckingham, însă planurile au fost anulate pentru a evita „riscurile inutile”.

Nunta a avut loc vineri, 17 iulie 2020, la Capela Regală All Saints. Regina și ducele de Edinburgh au fost prezenți, precum și alți membri apropiați de familie. Ceremonia a respectat toate recomandările guvernului Marii Britanii.

Foto: Profimediaimages.ro

Citește și:

Ce și-a cumpărat Ilinca Vandici din primul ei salariu din televiziune? „Nu mă întreba cum am trăit restul lunii”

Cum își condimentează Alina Pușcaș și soțul ei viața de cuplu după 5 ani de relație și 3 copii?

Ioana Ginghină, primele declarații despre a doua sarcină: „Mi-am dorit foarte mult încă un copil”

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
Retete
Baby
ELLE
VIVA!
Shtiu.ro
Diva Hair
Huff
Sfatul parintilor
TV Mania
Mai multe din Vedete