Ploile torențiale nu se opresc în următoarele ore! Cod galben de averse însoțite de frecvente descărcări electrice şi grindină în mai multe județe

După ploaia torențială din această dimineață din București, meteorologii au anunțat noi vești proaste pentru următoarele ore. Administrația Națională de Meteorologie a emis noi avertizări de cod galben de vreme rea.

Va continua să plouă și în următoarele ore.

UPDATE ora 14:30

Meteorologii au emis o nouă avertizare de cod galben, care este valabilă mâine, 22 iunie, în intervalul orar 06 – 23. Astfel, pe arii extinse instabilitate atmosferică accentuată și cantități de apă însemnate.

Pe parcursul zilei de vineri (22 iunie) vor fi averse torențiale, vijelii, descărcări electrice și izolat grindină la început în Banat, Crișana și Maramureș, apoi în Transilvania, Oltenia, cea mai mare parte a Moldovei și în nordul Munteniei, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie. În intervale scurte de timp sau prin cumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși frecvent 20 – 25 l/mp și pe arii restrânse 40 – 50 l/mp.

Este important de menționat și faptul că fenomenele asociate instabilității atmosferice se vor semnala și în a doua parte a zilei de joi, 21 iunie local în zonele de deal și de munte, în sudul și în nord-vestul teritoriului și pe arii mai restrânse în rest.

De asemenea, a mai fost emisă o nouă informare meteorologică, care este valabilă, de mâine, 22 iunie, ora 16 și până pe 23 iunie, ora 10.

În intervalul menționat, în Muntenia, Dobrogea și sud-estul Moldovei vor fi perioade scurte de timp în care local instabilitatea atmosferică va fi deosebit de accentuată și se va manifesta prin intensificări puternice ale vântului cu aspect de vijelie, descărcări electrice, averse torențiale și grindină. Pe arii restrânse vor fi cantități de apă de peste 25 – 35 l/mp.
Pe parcursul nopții de vineri spre sâmbătă (22/23 iunie) va continua să plouă local însemnat cantitativ și în centru și nord-est.

Cod galben până la ora 13:00

Acesta este valabil în următoarele regiuni: Județul Olt: Strejești, Verguleasa, Cârlogani, Vitomirești, Vulturești, Cungrea, Grădinari, Dobroteasa; Județul Vâlcea: Drăgășani, Băbeni, Horezu, Berbești, Frâncești, Prundeni, Fârtățești, Vaideeni, Alunu, Ionești, Tomșani, Șușani, Galicea, Cernișoara, Orlești, Lungești, Slătioara, Ștefănești, Olanu, Roșiile, Valea Mare, Mateești, Popești, Păușești, Tetoiu, Oteșani, Stroești, Grădiștea, Copăceni, Glăvile, Sutești, Șirineasa, Livezi, Scundu, Sinești, Lădești, Lăpușata, Măciuca, Roești, Drăgoești, Pesceana, Crețeni, Mădulari, Măldărești, Gușoeni, Voicești, Stănești, Mitrofani, Amărăști; Județul Gorj: Bustuchin, Roșia de Amaradia, Prigoria, Logrești, Alimpești.

În aceste zone, se vor semnala averse ce vor cumula 20 – 25 l/mp, intensificări de scurtă durată ale vântului, frecvente descărcări electrice şi grindină de mici dimensiuni, potrivit meteoromania.ro.

Cod galben până la ora 13:00

Este valabil în următoarele regiuni: Județul Cluj: Iara, Măguri-Răcătău, Băișoara, Valea Ierii; Județul Cluj: zona de munte de peste cota 1800 m.

În aceste zone, se vor semnala frecvente descărcări electrice, averse care vor cumula local 25 – 30 l/mp, grindină de dimensiuni mici. De asemenea, vor fi intensificări de scurtă durată ale vântului.

Cod galben până la ora 12:30

Acesta este valabil în următoarele zone: Județul Argeş: Curtea de Argeș, Pietroșani, Albeștii de Argeș, Corbeni, Corbi, Mușătești, Tigveni, Berevoești, Aninoasa, Șuici, Domnești, Arefu, Valea Danului, Valea Iașului, Cepari, Brăduleț, Sălătrucu, Nucșoara, Cicănești; Județul Teleorman: Turnu Magurele, Islaz, Segarcea-Vale, Salcia, Crângeni, Lunca, Lița, Plopii-Slăvitești, Saelele, Putineiu, Călmățuiu, Slobozia Mândra, Uda-Clocociov.

În aceste regiuni, se vor semnala averse ce vor cumula 20 – 25 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni și intensificări de scurtă durată ale vântului.

Foto: shutterstock.com

Mihaela Tudor

Citește și:

Simona Halep are problemele de sănătate, după victoria de la Roland Garros: „Am avut dureri” Anunțul îngrijorător făcut de sportivă

Dependența de jocurile pe calculator, inclusă pe lista bolilor mintale. Cum recunoști această problemă?

Ploile torențiale nu se opresc nici astăzi! Meteorologii au anunțat că vor fi din averse însoțite de descărcări electrice

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Stiri