Petrecere atipică la cununia civilă a Simonei Halep și a lui Toni Iuruc

15 septembrie va fi o dată importantă în viețile cunoscutei jucătoarei de tenis, Simona Halep, și a partenerului ei, Toni Iuruc. Cununia civilă va avea loc la Constanța, în prezența a circa 300 de invitați.

Simona Halep și-a început ziua cununiei religioase postând pe una dintre rețelele de socializare un citat de Mark Twain: „Dă șansa fiecărei zile să fie cea mai frumoasă din viața ta'.

Una dintre cele mai frumoase zile din viața campioanei are și reguli stricte pentru invitați. Din dorința de intimitate, de discreție, mirii au avut câteva cereri adresate invitaților.

Aceștia au fost rugați ca la petrecere să lase la intrare telefoanele mobile și să nu facă fotografii în timpul evenimentului. În plus, contrar tradiției de nuntă în care invitații nu au voie să vină cu mâna goală, în acest caz lucrurile stau cu totul altfel. Invitații au fost rugați să nu aducă nici daruri, nici sume de bani.

Petrecerea de după cununia civilă va avea loc la un cunoscut club din Constanța, al cărui proprietar este chiar nașul mirilor, Mihai Caramihai. Aici sunt așteptați să sosească președintele României, Klaus Johannis și soția, Ion Țiriac și, bineînțeles, Ilie Năstase și partenera lui, Ioana Simion. De altfel, chiar Ilie Năstase a dezvăluit data marelui eveniment, la un interviu Kanal D pentru emisiunea Theo Show. Întrebat ce planuri are de ziua soției sale, acesta a răspuns: „am primit un telefon de la Simona Halep. Era la New York și-a spus că își face pe 15 cununia la Constanța, într-un local. Și-am decis să facem acolo, în local, și petrecerea Ioanei'.

„E un eveniment frumos, am emoții'

La întoarcerea de la US Open, aceasta a recunoscut că Ilie Năstase „m-a dat de gol'. O persoană extrem de discretă, Simona Halep a admis fireștile emoții: „e un eveniment frumos, am emoţii. Emoţiile sunt diferite de cele de la un Grand Șlem, e partea personală. Tenisul rămâne tenis, dar aici este mult mai important pasul şi sunt bucuroasă că se întâmplă', a spus tenismena.

În ceea ce privește schimbarea numelui, aceasta va încălca tradiția machedoneană conform căreia mireasa poartă doar numele soțului, datorită numelui său, devenit deja brand. Astfel, Simona va fi Simona Halep-Iuruc.

Citește și: Ce afecțiune genetică le poate transmite Meghan Markle copiilor ei?

Foto: Facebook

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
substantial.ro
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Vedete