(P) Sfaturi pentru utilizarea în siguranţă a unui polizor

(P) Sfaturi pentru utilizarea în siguranţă a unui polizor

Polizorul este una dintre cele mai utilizate scule, însă este şi una dintre cele mai periculoase. Un polizor unghiular poate tăia diverse tipuri de bare şi de suprafeţe, poate ascuţi şi poate curăţa diverse pete de metal de rugină, însă prezintă întotdeauna risc de accidentare. Tocmai de aceea, este important să se folosească cu cea mai mare grijă.

Un polizor de banc este ceva mai sigur, deoarece este fix, însă trebuie şi el să fie folosit cu foarte mare atenţie.

Cum se utilizează polizorul în siguranţă?

Indiferent că este vorba despre un polizor de banc sau despre unul unghiular, AtelierulTau.ro recomandă respectarea unei serii de reguli:

  1. Purtarea echipamentului de protecţie. Mănuşile, ochelarii de protecţie, masca antipraf, încălţămintea cu inserţii de fier sau salopetă sunt echipamente care nu trebuie să lipsească, chiar dacă ar putea părea inconfortabile. Tot corpul trebuie să fie protejat, deoarece există mereu riscul de apariţie a scânteilor sau a bucăţilor de material.
  2. Curăţenia în zona de lucru. Multe accidente apar în atelierele de lucru foarte dezordonate. Este foarte important să se facă curat în zona de lucru şi să se elimine orice material inflamabil înainte de utilizarea unui polizor.
  3. Citirea manualului de utilizare. Pentru începători, citirea manualului este obligatorie. Chiar şi cei care au o experienţă destul de mare în utilizarea polizorului trebuie să citească manualul, deoarece acesta oferă toate informaţiile esenţiale despre modul în care trebuie să fie folosit echipamentul.
  4. Curăţarea aparatului. După fiecare utilizare este important să se cureţe polizorul. Fanta de ventilare se poate umple de praf şi poate scădea randamentul de lucru al acestuia. De asemenea, flanşele şi discurile trebuie să fie curăţate foarte bine, în aşa fel încât să asigure o prindere perfectă.
  5. Utilizarea mânerului. Polizorul unghiular vine la pachet cu un mâner, însă nu întotdeauna mânerul este montat. Acesta este în pachetul de bază, demontat, rămânând la alegerea utilizatorului dacă să îl folosească sau nu. Utilizarea mânerului poate fi un plus de siguranţă.
  6. Utilizarea protecţiei. La fel ca şi în cazul mânerului, polizorul vine cu o protecţie de plastic poziţionată deasupra discului. Aceasta apărătoare este indicată în absolut toate procesele şi trebuie să fie fixată foarte bine.
  7. Utilizarea discului corect. Alegerea discului este şi ea foarte importantă. Un disc prea mare sau din contră, un disc prea mic, pot mări riscul de accidentare.
  8. Postura în timpul utilizării. Corpul trebuie să fie mereu la distanţă de disc şi să nu fie în zona în care este eliminat materialul tăiat sau curăţat. Fiecare mişcare trebuie gândită din timp şi poziţionarea trebuie să se facă în aşa fel încât să se ferească orice tip de ricoşeu şi să se protejeze cât mai bine mâinile.
  9. Oprirea polizorului atunci când nu este folosit. Polizorul trebuie să fie oprit ori de câte ori se schimba unghiul de abordare sau se părăseşte zona de lucru.

Multe dintre reguli par naturale, însă este bine să fie bifate înainte de fiecare utilizare. Orice moment de relaxare poate fi periculos şi este important ca atunci când se foloseşte un polizor, concentrarea să fie maximă.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
ziareonline.ro
CSID
Descopera.ro
Libertatea
Retete
Baby
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Huff
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Advertorial