Nimic nu-ți poate da un sentiment mai bun decât un duș fierbinte la sfârșitul unei zile lungi. Cu toate că aburul din cabina de duș te poate relaxa, efectul asupra băii tale nu este cel mai bun, în special dacă sala de baie nu este ventilată corespunzător. Umiditatea în exces se va depune pe suprafețele din încăpere, ducând la deteriorarea acestora.
Astfel, pot apărea crăpături ale tencuielii sau vopselei pieselor de mobilier, desprinderea tapetului, deteriorarea pieselor din lemn și multe alte efecte nedorite. Mai mult decât atât, acumularea umezelii poate favoriza dezvoltarea mucegaiului în colțurile încăperii sau în spatele pieselor de mobilier, afectând calitatea aerului din locuință.
Unele persoane au la dispoziție fereastra pentru a asigura ventilarea corespunzătoare a băii, însă majoritatea sălilor de baie din apartamente nu sunt prevăzute cu fereastră. Tocmai de aceea, singura soluție pentru ventilarea sălii de baie rămâne instalarea unui ventilator baie.
Modelul potrivit va elimina excesul de umezeală în mod eficient, protejând suprafețele din baie de acțiunea mucegaiului și de efectele nedorite ale apei. În același timp, ventilatorul va elimina mirosurile neplăcute din baie, menținând un aer curat și sănătos.
Atunci când vrei să achiziționezi un ventilator baie, opțiunile pe care le ai la dispoziție sunt aproape nelimitate. De la modele simple pentru încăperi mici până la modele complexe cu lumină, senzori de mișcare sau încălzire, marii furnizori îți pun la dispoziție o gamă deosebit de diversificată de ventilatoare pentru sala de baie. Pentru a putea alege modelul potrivit nevoilor tale, iată ce caracteristici trebuie să ai în vedere!
Capacitatea
Dimensiunile și puterea unui ventilator baie sunt foarte importante, întrucât dispozitivul va putea sau nu va putea face față necesităților respectivului spațiu. Capacitatea sa se va măsura în metri cubi de aer evacuat pe oră, însă producătorul va oferi, de regulă, detalii despre dimensiunea încăperii care poate fi deservită în mod ideal de fiecare model.
Zgomotul
Confortul din locuință este influențat de zgomotul produs de fiecare dispozitiv pe care îl folosești. Dacă alegi un ventilator care produce un zgomot puternic, atunci nu va mai conta cât de eficient este, întrucât nu îl vei folosi decât în cazuri rare. Astfel, un detaliu important de care trebui să ții cont este numărul de decibeli produs de aparat în momentul funcționării.
Bineînțeles, unele ventilatoare pot avea mai multe setări de putere, producând un sunet mai puternic la folosirea treptelor superioare de viteză. Cu toate acestea, producătorii vor preciza, de regulă, numărul de decibeli pe care îl va produce aparatul. Zgomotul poate fi redus și atunci când folosești o tubulatură cu diametru (sau arie a secțiunii, în cazul tubulaturii pătrate) mai mare.
Funcții adiționale
Unele modele de ventilator baie pot fi controlate prin intermediul unui comutator clasic, așadar va trebui să pornești ventilatorul când este nevoie și să îl oprești atunci când nu mai este necesară funcționarea. Dacă vrei o metodă mai simplă, poți alege un model de ventilator cu temporizator pe care să îl activezi de la un buton cu revenire.
Ventilatorul va funcționa pentru 10 până la 60 de minute (în funcție de setarea pe care o faci), apoi se va opri în mod automat. Modelele avansate de ventilator baie pot fi dotate cu senzori de umiditate care asigură pornirea automată, în timp ce altele pot avea lumină cu senzor de mișcare. Indiferent de necesitățile pe care le ai, la Vollmax vei găsi produsele potrivite la prețuri excelente!