Ocolul Pamantului la 70 de ani

Ocolul Pamantului la 70 de ani

„Am stabilit singura limitele”

Zeci si zeci de tari, locuri pe care le-a vazut doar o mana de oameni, munti si oceane sau geruri si calduri cumplite si sute de mii de kilometri insumati de o pasiune cat o viata. Cred ca natura face parte din viata mea, este o pasiune cu care m-am nascut, asa cum m-am nascut cu aceasta chemare catre departari, catre locurile necunoscute ale Terrei.

China

China este o imensitate cu o istorie extraordinar de veche si de valoroasa.”

Templele Khmer

Templele Khmer au o conceptie unica si au ca reprezentari pasarea, dragonul, leul sau tigrul.

Da, am avut o viata plina, in care, daca nu am dat peste dificultati, mi le-am creat singura si poate ca asta m-a impins intotdeauna inainte si m-a „trimis“ in toate explorarile mele de mai bine de 20 de ani incoace: faptul ca mi-am stabilit propriile limite si ca depinde doar de mine pana unde voi ridica stacheta. Iar dupa ce mi-am demonstrat mie insami ca sunt puternica, am putut privi lumea din jurul meu fara teama. Asa am depasit toate obstacolele din viata mea, fiindca, la urma urmei, viata in sine este o expeditie.

Expeditia in jurul lumii pe care am incheiat-o in vara anului trecut, m-a dus pe toate continentele, in cautarea zonelor care pastreaza urme ale vechilor civilizatii, dar si pentru a vedea cu ochii mei ce impact a avut omul asupra planetei.

Am mers din America de Sud pana Iran si din „lumea de altadata“ a olmecilor si aztecilor din Mexic, pana la capatul Indiei, in Bangalore si Mumbai, trecand prin Venezuela, prin Marele Canion si rezervatiile indienilor, de la Marile Lacuri ale Canadei catre nordul Japoniei si mai departe spre Coreea si miracolul Cambodgiei. Am mers in locuri care completeaza un mozaic al cunoasterii lumii, al cunoasterii omului, al traditiilor vechi si filozofiilor cu valoare de viata.

Mi-am organizat cu atentie expeditia si, credeti-ma, nu este un lucru simplu deloc. Sa pui la punct toate detaliile unui asemenea drum in jurul lumii este un lucru laborios si dificil. Exista o strategie de „constructie“ a expeditiei, cand te documentezi despre fiecare zona in parte si citesti foarte mult, apoi faci planul, care include de la legaturi de transport si prognoze meteo, la comunicatii, viteze de deplasare, fonduri si zeci de variante pentru fiecare traseu posibil, de la un punct la altul.

Este nevoie apoi si sa iti mentii tot timpul o rezerva de pregatire fizica, trebuie sa te mobilizezi si sa ajungi la o putere psihica si la o motivatie maxima. De multe ori, in expeditiile mele am trait momente in care fizic, dar si psihic am simtit ca nu mai pot face un pas. Şi cel mai greu mi-a fost in drum spre Polul Nord Magnetic, pe schiuri, in viscol, la minus 48 de grade C, cand am crezut ca am sa ma prabusesc de epuizare.

Dar undeva, in subconstient, am regasit mereu forta de a merge inainte si as putea sa spun ca ceea ce mi-a dat tot timpul energie si curaj a fost miscarea. Fiindca nu poti separa mintea de corp.

Eu sunt omul miscarii: alerg in fiecare dimineata 10 sau 15 minute si macar odata la doua saptamani merg la munte, unde, in varf, dincolo de nori, ma simt libera, implinita si incarcata de energie.

De la Mekong in Madacascar

Multi m-au intrebat daca in drumurile mele nu ma tem de singuratate. Nu, nu ma tem, pentru ca oriunde as merge, chiar daca sunt neinsotita, peste tot sunt oameni, iar descoperirea unor lumi noi este ca o magie. Asa a fost pentru mine si acum, la fiecare oprire, in orice loc, pas dupa pas: atunci cand am mers la Siem Reap, in Cambodgia, si am trait magia marilor temple ale civilizatiei Khmerilor, Anghor Wat, Anghor Thom (cel sacru) si Bayon, ridicate dupa perceptele muntelui Meru, considerat centrul universului, dar si magia descoperirii „templului rosu“ de la Bantey Chhmar, o citadela exclusiv feminina, unde figura centrala, probabil a unei regine despre care nu se stie deocamdata nimic, are un suras enigmatic atat de special incat il poate intrece pe cel al Monei Lisa.

Iran

„Sosirea solilor”, bazoreliful din Iran, o lectie de istorie care traieste.

Madacascar

In Madagascar poti intalni cel mai mare lemurian, Indri-Indri.

Apoi intr-un sat plutitor de pe apele lacului Tonle Sap, unde casele sunt ridicate pe piloni sau chiar pe barci mari si sunt ancorate pentru a pluti atunci cand apele Mekongului cresc, salvand viata celor care le-au ales ca locuinta. Sau mai jos, in Armenia, la manastirea Khor Virap, locul de unde a pornit aici crestinismul, si la Noravank, unde sunt de fapt doua biserici una in alta cu aceeasi simetrie in contextul naturii, ca si pe aeroportul din Baku, unde am asteptat vreme de 11 ore conexiunea cu Aktau, in Kazahstan, pe drumul spre Iran si mai departe catre intrarea pe continentul african.

Magica a fost si clipa Iranului: Turnul Tacerii din Yazd, locul unde am simtit linistea data de desert si poate si de sufletul iranienilor, apoi templul uitat Chak Chak ridicat in ascunzisul muntilor arizi pentru printesa Nikbanuh care s-a refugiat aici din calea invaziei arabilor si ale carei lacrimi au daruit oamenilor un izvor. Apoi nomazii cu corturile negre din pustiul Dashe Arzan, oamenii care nu accepta sa nu fie liberi si care au supus vantul, inventand Qanat-urile, sistemele de captare a apei. O poveste uimitoare a fost si Madagascarul, insula rosie si Tana (cum ii spun malgasii capitalei lor) orasul inconjurat de baobabi si unde oamenii traiesc „Mora-Mora“, adica „incet-incet“.

Asa cum magice au fost de fapt toate clipele acestui drum de sase luni de jur imprejurul Pamantului, un drum de zeci de mii de kilometri, care m-a dus de pe malurile Amazonului pana in Laos, Uzbekistan sau Mozambic. Si asa cum marele castig al acestei expeditii a fost redescoperirea respectului fata de om si natura. Doar citind si vazand fotografii nu poti sa sensibilizezi pe nimeni, trebuie sa mergi acolo si sa vezi cu ochii tai, ca sa poti milita credibil, din inima, si sa fii ascultat.

Daca fiecare dintre cei ce considera ca natura este esenta vietii si ca fara natura nu vom mai putea exista ar merge intr-unul din aceste locuri, ar deveni un luptator convins impotriva poluarii. Caci va intelege ce se intampla cu populatiile de acolo care au intrat sub impactul distructiv al turismului si va redescoperi valoarea apei – esenta vietii. Noi nu vom putea trai fara apa si din pacate apa curata va disparea cu timpul, tot din cauza omului si a actiunilor sale agresive asupra mediului.

Canalul Panama

In Canalul Panama, drumul dintre Pacific si Atlantic.

Japonia

„In Japonia vei trai socul intalnirii unei alte lumi.”

Carte de vizita
Uca Marinescu este membra a Societatii Romane de Geografie si a celei Americane, precum si a Comitetului Olimpic si Sportiv Roman, este maestru emerit al sportului si detine Ordinul National al Romaniei in grad de cavaler si de ofiter.
1990 – prima expeditie: China si Tibet.
1994 – expeditie in Rusia, Caucaz, ascensiune pe Elbrus.
1996 – traverseaza singura Canada pana in Yukon si la eschimosii din zona arctica, apoi in India, Nepal si Sikkim.
1999 – traverseaza singura Africa de la sud la nord
2001 – prima femeie care ajunge in acelasi an la cei doi Poli
2003-2004 – singura prin Tibet, Alaska, Australia, Papua
2005 – expeditie solitara in Mongolia si Siberia
2010 – expeditia solitara in jurul lumii.

Adrian Ciltan
Foto: Uca Marinescu

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Recomandari
Libertatea
Huff
VIVA!
Retete
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Relatii