Ochii pot semnala problemele grave de sănătate

Se spune că ochii noștri sunt „ferestrele sufletului”. Dar ei pot permite, de asemenea, să înțelegem mai bine starea noastră generală de sănătate. Deși am putea crede că problema noastră are legătură doar cu ochii, un specialist a spus că există semne pe care ochii noștri le pot indica și care ar putea evidenția probleme precum epuizarea sau chiar diabetul.

Potrivit The Sun, medicii au spus recent că clipitul poate ajuta la detectarea semnelor timpurii ale degenerării maculare legate de vârstă, care poate duce la probleme de vedere și de percepție. Pentru a testa acest lucru ar trebui să ne acoperim un ochi.

„Privind direct la o ușă sau la rama unei ferestre acoperiți un ochi cu mâna, apoi alternați și repetați. Dacă vederea dumneavoastră nu rămâne stabilă și clară și dacă există întreruperi, neclarități, distorsiuni sau linii ondulate, ar trebui să mergeți imediat la un control oftalmologic. Acestea ar putea sugera modificări legate de ochi', a declarat un specialist potrivit sursei de mai sus.

Probleme de sănătate pe care ochii le pot semnala

Petele albe de pe cornee, partea ochiului care permite luminii să pătrundă în interior, ar putea fi un semnal de alarmă. Purtătorii de lentile de contact prezintă un risc mai mare de a suferi o infecție oculară dacă nu se respectă măsurile de siguranță și îngrijire corespunzătoare atunci când vă puneți și vă scoateți lentilele.

„Dacă observați pete albe pe cornee, atunci acest lucru ar putea fi un indiciu al unei infecții corneene sau al unui răspuns la nivelul sistemului, care ar trebui să fie verificat de un profesionist medical. Prin urmare, respectarea tratamentului cu lentile de contact este de mare importanță pentru toți cei care le poartă', a declarat un optician pentru The Sun.

Probabil cu toții am simțit un spasm al ochilor de la oboseală. Specialistul susține că există o varietate de motive, cum ar fi consumul excesiv de alcool, cofeină sau nicotină. În timp ce cele mai multe dintre acestea sunt inofensive, însă acesta a spus că poate fi un semn de avertizare timpurie a burnout-ului.

„Efortul fizic, oboseala și stresul sunt factori declanșatori cheie. Dacă un spasm al ochilor persistă, ar putea fi modul în care corpul tău îți spune să îți iei o pauză și să îți gestionezi volumul de muncă”, a precizat specialistul.

De asemenea, se poate întâmpla să ne trezim cu ochii roșii și umflați. Această reacție poate fi una alergică, infecțioasă sau de la oboseală extremă.

În timp ce vederea încețoșată poate fi un simplu indiciu că trebuie să ne revizuim tratamentul, aceasta poate fi, de asemenea, un semn timpuriu al unor probleme mai grave, cum ar fi dereglări ale diabetului sau cataractă.

„Nivelurile ridicate ale glicemiei pot afecta vasele de sânge din retină. Vasele de sânge deteriorate se umflă, sângerează sau pot avea scurgeri de lichid. Acest lucru poate duce la incapacitatea de a vedea o imagine clară și de a detecta detaliile din obiecte.

Acest lucru se poate întâmpla doar la unul sau la ambii ochi. Cei mai mulți oameni vor observa o îmbunătățire a vederii lor pe măsură ce nivelul de zahăr din sânge se reglează”, a explicat expertul.

Când vine vorba de cataractă, aceasta este descompunerea proteinelor care se găsesc în interiorul cristalinului și care se grupează formând pete tulburi.

Opticianul a explicat că, deoarece cristalinul este responsabil pentru cantitatea de lumină care intră în ochi, cataracta poate reduce lumina de la intrare, ceea ce poate duce la o vedere încețoșată și neclară. Aceasta creează un văl subțire ca o perdea care acoperă ochii.  

De asemenea, prezența cearcănelor poate fi un semn de colesterol ridicat.

„Dacă colesterolul devine o problemă, ochii sunt un indicator timpuriu, deoarece depozitele de grăsime cunoscute sub numele de lipide vor începe să se formeze și să creeze un cerc în jurul părții exterioare a corneei.

Cei sub 40 de ani ar trebui să fie foarte atenți la acestea, deoarece poate fi un semn al unor niveluri extreme de colesterol, ceea ce ar necesita o programare atât la oftalmolog, cât și la medicul de familie”, a declarat expertul, potrivit publicației britanice.

Foto: 123RF

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
substantial.ro
Publicitate
CSID
Kudika
Descopera.ro
Unica.ro
Retete
Baby
Life.ro
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Sanatate