Obiceiuri româneşti: Bună seara de Moş Ajun!

Grup de colindatori

Grup de colindatori

In fiecare an, asteptam momentul unic al colindelor care transmit mesajul Craciunului: sanatate, rod bogat si implinirea dorintelor.

Colindatul sau uratul pe la case constituie un obicei stravechi, de origine precrestina, dar, in timp, a ajuns sa fie adoptat de crestinism. Cantecelele respective atrag norocul sau binecuvantarea asupra oamenilor si a caselor lor pe tot cursul anului care urmeaza.

Pentru romani, colindatul este o traditie veche si larg raspandita. Nu este un lucru cert, dar credinta romaneasca spune ca, atunci cand persoanele colindate nu primesc uratorii, inchid usile sau nu ofera daruri, atrag evenimente nefaste asupra lor.

Asadar, in perioada 23 decembrie-2 ianuarie, cete de baieti (fetele sunt excluse de obicei din aceste ritualuri) cutreiera satele de la un capat la altul si sunt primite in fiecare casa, pentru a aduce bunastare in noul an, belsug si fertilitate.

Obiceiuri de Moş Ajun

Buna dimineata la Moş Ajun!

In noaptea de 23 spre 24 decembrie, de la miezul noptii si pana la revarsatul zorilor, ulitele satelor rasuna de vocile micilor colindatori.

  • Cu traistele dupa gat, ei se opresc la fiecare casa, in fata ferestrelor luminate, si striga: “Buna dimineata, la Mos Ajun! Ne dati ori nu ne dati?”;
  • daca gazda intarzie sa le deschida usa spre a le imparti colindeti, incep sa cante mai departe: “Am venit si noi odata /La un an cu sanatate, /Si la anul sa venim/Sanatosi sa va gasim./Ne dati, ne dati, ne dati /Ori nu ne dati?”.
  • Gazdele impart atunci colindetele – adica merele, nucile, covrigii, colaceii din faina, framantati si copti inainte de Ajun.

Plugusorul
Mersul cu plugul (Plugusorul) este una dintre cele mai vechi traditii romanesti, care se practica pana astazi cu neclintita credinta ca urarile pe care le fac micii (sau mai marii) colindatori se vor implini si ca cei colindati vor avea recolte bogate in anul care tocmai incepe.
Se pare ca acest obicei provine inca din Roma antica.
Cu Plugusorul se merge doua zile la rand, prima fiind 31 decembrie. Copiii si tinerii merg din casa in casa cu un plug in miniatura si cu bice, din care pocnesc la indemnul capeteniei grupului, iar celui mai priceput dintre ei ii revine rolul de a ura gazdelor sanatate si belsug, sub forma unor versuri mestesugite.

Obiceiul este continuat in ziua de 1 ianuarie, cand o ceata de tineri poarta din curte in curte un plug adevarat, cu care mimeaza aratul.
Uratorii folosesc buhaie si bice, cu ajutorul carora alunga spiritele rele si al caror zgomot se aseamana cu cel al animalelor de povara aflate la arat.

Cautand originea colindului, aflam ca acesta este compus din texte ceremoniale (colinde), alaturi de anumite formule magice (refrene repetate), dansuri si gesturi.

De la Craciun si pana la Boboteaza

Steaua

De la Craciun si pana la Boboteaza, copiii umbla cu Steaua, un obicei vechi, care se intalneste la mai multe popoare crestine. Acesta aminteste de steaua care a vestit nasterea Pruncului Iisus in ieslea de la Betleem si care i-a calauzit pe cei trei magi.

  • Steaua trebuie confectionata dintr-un cerc de lemn sau dintr-o sita, in care se infig sase, opt sau douasprezece coarne triunghiulare, facute din lemn de brad, iar deasupra se pune un alt corn, numit “turu”. Steaua trebuie imbracata in hartie de diferite culori, iar colturile razelor trebuie impodobite cu ciucuri colorati si clopotei. Razele sunt legate intre ele cu sfoara, pe care se lipeste hartie colorata marunt taiata, unele stele avand doua randuri de astfel de hartii. Pe “turu” (cel mai inalt corn), este zugravita scena amagirii lui Adam si a Evei de catre sarpe, iar pe celelalte sunt ingeri, Luna, Soarele si stelele.
  •  In mijloc se afla Maica Domnului cu Pruncul Iisus, Iosif, si cei trei magi. Scena e luminata pe dinauntru de un felinar mic sau de o lanterna atunci cand se umbla cu Steaua si dupa ce s-a innoptat.
  •  Cantecele de Stea se canta in noaptea de 24 spre 25 decembrie, dar ele pot continua pana pe 27 decembrie. Grupuri de cate doi copii (“stelari”) sau trei (“crai”) merg cu Steaua, cutreierand atat satul lor, cat si satele vecine, vestind tuturor nasterea Mantuitorului.
  • Cand se intalnesc doua grupe de “stelari” sau de “crai”, exista obiceiul ca cei mai mici ori straini de acel loc sa “inchine” steaua, sa ingenuncheze in fata celeilalte si sa aplece steaua grupului sau de trei ori, usor, cu cornul din varf spre pamant. Dupa aceea se despart, Steaua care a primit inchinaciunea plecand prima, cealalta trebuind sa se indrepte in directie opusa.
  • Copiii se aduna seara pe la casele lor, impart ceea ce au primit.
  •  Binecunoscutele versuri sunt doar ultima parte a colindului, care e precedat de cateva cuvinte adresate gazdei si de explicatii despre nasterea lui IIsus. Forma completa a colindului s-a pierdut in timp, accentele teatrale si interpretarea pe roluri existand astazi doar in textele folclorice pastrate in carti ori in satele foarte izolate ale tarii.

Vicleimul (Irozii)
Un alt obicei incarcat de teatralitate este Vicleimul sau Irozii. Cu acesta se merge la colindat din noaptea de Craciun si pana in noaptea de Boboteaza.
Cu timpul, Vicleimul s-a transformat intr-o reprezentatie dramatica desavarsita, aducand in scena personaje reale, care prezinta momentul Nasterii Domnului, precum si alte scene cu o semnificatie deosebita.

Acest obicei plin de sensuri profunde aduna o serie de personaje: pe regele Irod cel crud, pe cei trei crai de la Rasarit (Baltazar, Gaspar si Melchior), pastori si soldati romani. Cei trei crai merg sa duca Pruncului Sfant daruri (aur, smirna si tamaie), asa incat colindatorii trebuie sa aiba in “recuzita” lor aceste elemente.

De asemenea, pentru o reprezentare cat mai realista, cei trei se vor imbraca cu hainele cele mai alese: camasi albe, brauri rosii, cu buzdugane in maini, iar capetele sa fie acoperite de coifuri aurii sau argintii. Irod trebuie sa aiba o infatisare cruda (chipul sa-i fie pictat astfel incat rautatea sa i se vada pe fata) si trebuie sa fie inarmat.

Magii si Irod poarta un dialog, in care fiecare se prezinta si canta colinde despre Nasterea Domnului.
Totul este magistral regizat, mai ales ca, pe langa partea religioasa a colindului, s-a nascut si una profana, “jocul papusilor”.

Scena este inlocuita cu o lada (cutie) purtata de doi baieti, in interiorul careia se afla decorul si evolueaza marionetele: Mos Ionica, ingrijitorul curtii, si o paiata, care sunt manuite din afara. Acestea dau nastere la o serie de scene care prezinta diverse intamplari si obiceiuri prin care sunt ridiculizati hotii, fricosii si femeile neserioase.

Satira trebuie sa fie evidenta, nu disimulata; se fac intentionat glume lipsite de rafinament. Colindul este insotit de dansul traditional Irodul, in care fiecare personaj danseaza separat, dupa care toti se prind intr-o hora. In trecut, multor oameni nu le prea placea sa primeasca irozii, invocand drept scuza faptul ca acestia se “rastesc” cu sulitele lor spre icoanele din casa, ceea ce este un mare pacat.

Despre cei care se fac irozi se crede ca ingerul lor pazitor nu se apropie de ei timp de 40 de zile. Pierduta in timp, aceasta datina pastreaza insa atmosfera de sarbatoare si emotia unui veritabil spectacol al lumii.

Colacii sunt alimente sacre menite sa fie impartite colindatorilor ori sa fie date de pomana. Colindatorii isi vor umple traistutele, succesul colindului putand fi apreciat si dupa numarul acestora. Colacii sunt facuti de femei cu o zi inainte de Ajunul Craciunului. De obicei sunt rotunzi, dar si in forma de potcoava si de stea. Cele trei forme fac trimitere la elementele astrale de care se leaga toate activitatile din an: Soarele, Luna si Pamantul.

Capra
Este un alt obicei strans legat de cel al Irozilor. De la Ignat si pana la Craciun (prin alte parti, numai de Sfantul Vasile), exista obiceiul ca flacaii sa umble cu Capra. Pe langa mastile clasice (capra, ciobanul, tiganul, butucarul), exista si mastile demonice (draci, mosi si babe, ghidusi si pacalici) care, prin strigate si miscari caraghioase, starnesc rasul tuturor privitorilor, transformand ritualul intr-o reprezentare amuzanta si grotesca totodata.
La origine, jocul caprei (uciderea, bocitul, inmormantarea, invierea) a fost un ceremonial pagan. Cu timpul insa, a devenit un ritual menit sa aduca spor in anul care vine, recolte bogate si sanatate animalelor.

Capra se confectioneaza din lemn cioplit si e insotita de un alai numeros, care-i acompaniaza dansul sacadat. De cele mai multe ori, smuciturile, clampanitul ritmic, rotirile si aplecarile caprei induc fiori de teama in randul gazdelor.

Speciale sunt grupurile de 9, 11 si 13 capre, care alcatuiesc un ansamblu. “Clantele” caprelor nu mai clantanesc monoton, la unison si sacadat, pentru a obseda ascultatorii, ci sunt acordate pe note si timbre diferite, acompaniate de tobe si fluiere, de tropotul picioarelor si zdranganitul siragurilor de margele, producand o adevarata euforie sonora.

Daca vrei sa vezi spectacole deosebite, mergi in satele din Moldova si Bucovina, unde obiceiul se pastreaza in forma sa originara.

Sorcova
In ziua de Anul Nou, copiii mai mici merg cu Sorcova.
In timpurile de demult, pe 30 noiembrie, in ziua de Sfantul Andrei, dis-de-dimineata, femeile rupeau crengute din pomi roditori (meri, peri, gutui) si de trandafiri, faceau buchete din cate trei crengute diferite si le puneau in apa.

Fiecare membru al familiei trebuia sa aiba un astfel de manunchi. De obicei, pana in ajunul Anului Nou crengutele imboboceau sau chiar infloreau. Cel ale carui crengute erau cele mai inflorite era cel mai norocos in anul respectiv. Florile erau puse mai apoi in sorcove. Cu Sorcova mergeau copiii cu varstele intre trei si noua ani, la membrii mai in varsta ai familiei.

Rostind versurile, copilul atingea de 40 de ori crestetul persoanei sorcovite, careia ii ura sanatate, bogatie si viata lunga. Cei mici erau rasplatiti cu colacei si turte, cu faguri de miere si mere.
Dar obiceiurile s-au schimbat, florile naturale au fost inlocuite cu flori de hartie sau de plastic, iar rasplata uratorilor trebuie sa fie neaparat in bani – acestia intrand, fara deosebire, in orice casa ar fi primiti.

Ursul
In Moldova exista si obiceiul mersului cu ursul. In urs, se deghizeaza un tanar care poarta pe cap blana unui animal ucis, impodobita cu ciucuri rosii. “Ursul” este condus cu mare fast pe ulitele satului si este acompaniat de un “ursar”-dresor, de muzicanti care ii acompaniaza din fluier si de colindatori care se sprijina in ciomege.

Ursul isi va da in petec, mormaind, batand din picioare, imitand un urs adevarat. Intre timp, ceilalti colindatori si gazdele il privesc, iar la sfarsit audienta ii rasplateste pe colindatori.

De Denisa Dumitrescu

Sursa foto: libertatea.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3

Recomandari
Libertatea
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Spiritualitate