Oana Roman și Marius Elisei au din nou probleme în cuplu. Fiica lui Petre Roman a anunțat că va pleca în vacanță fără partenerul ei, pentru că acesta nu vrea să o însoțească.
La scurt timp de la împăcare, problemele între Oana Roman și Marius Elisei au reapărut. Vedeta a declarat că va pleca în vacanță fără tatăl fetiței sale, pentru că acesta nu vrea să vină cu ea. Marius va rămâne acasă, pentru că vrea să se ocupe mai mult de afacerea pe care o deține.
Oana Roman speră ca situația dintre ei să se rezolve și nu neagă că lucrurile în relația lor nu sunt tocmai bune.
„Eu trebuie să ajung în Franța pentru că am niște treabă. Trebuie să ajung pe Coasta de Azur, măcar trei zile. Vreau să-mi programez și eu vacanță în Grecia la un moment dat. De vreo lună tot discutăm. El a zis că nu vrea să vină pentru că are foarte multă treabă. El se ocupă de o mică expansiune a businessului cu haine și asta presupune destul de multă muncă.
Este un moment în care iarăși s-au adunat niște lucruri și trebuie să văd dacă putem să reușim să ajungem să le reglăm cumva sau dacă chiar nu se mai poate… nu știu. Eu tot încerc să găsesc variante, nu e vorba de o șansă, e vorba de a găsi modalități prin care să vedem dacă putem găsi căi pentru a ajunge la un numitor comun în anumite privințe. Izabela e mare și înțelege foarte multe lucruri, însă încerc s-o feresc cât de mult pot', a declarat Oana Roman la Antena Stars.