Oana Roman, dezvăluiri despre perioada grea prin care trece în prezent: „Simt că nu mai pot”

Oana Roman este una dintre cele mai cunoscute vedete de la noi din țară. De-a lungul timpului, numele ei a fost deseori asociat cu lumea mondenă din România și a avut parte de numeroase critici și umilințe care au condus-o către depresie și reorganizare a propriei vieți.

Deși primește des mesaje în care este judecată pentru faptul că își expune viața personală în mediul online, fiind persoană publică, Oana Roman își dorește ca oamenii să vadă că lucrurile nu merg mereu ca pe roate și ca oricine are probleme și dificultăți. Pe unele le gestionează bine, iar altora încearcă să le facă față cum poate. Aceasta poate fi un exemplu pentru multe femei din România care se simt copleșite de greutatea psihică dobândită în urma unor situații întâlnite în viața de zi cu zi.

Vedeta este extrem de ocupată, atât cu proiectele profesionale, dar și cu cele personale. Una dintre principalele preocupări este grija mamei sale care se află într-un centru specializat pentru a primi tratament corect aferent problemelor sale de sănătate. Apoi este Isa, fetița ei și a lui Marius Elisei, căreia îi dedică o mare parte de timp, ocupându-se de educația și dezvoltarea ei. Cum face față tututor, ei bine, își găsește putere pentru că nu are de ales.

„Mama e bine acum, e staționar, e ok. Eu mă duc la ea foarte des. Ieșim în curte, facem mici plimbări, mergem la coafor. Per total este într-o situație ok, e staționară, dar este cât de bine poate fi în condițiile afecțiunilor pe care le are. De ani de zile am grijă de mama mea.

Sunt deja aproape 4 ani de când mă ocup îndeaproape de ea și de Isa, și de casă, și de job, și de toate. Nu este întotdeauna ușor. Am zile când sunt foarte obosită, când simt că nu mai pot și atunci trebuie să mă adun și să o iau de la capăt, pentru că efectiv nu am de ales', a spus Oana Roman pentru wowbiz.ro.

De asemenea, în urmă cu scurt timp, vedeta a dezvăluit că, deși a mai acordat o șansă relației ei cu Marius Elisei, lucrurile nu se îndreaptă spre direcția așteptată de ei. Transparența de care dă dovadă îi aduce, în mod evident și critici, însă în același timp poate fi o inspirație pentru multe femei. De asemenea, maturitatea sa în ceea ce privește o nouă ruptură poate arăta multor cupluri care nu se mai înțeleg că viața merge înainte cu respect pentru tot ceea ce au construit până atunci.

„Divorțul s-a pronunțat acum un an și ceva, deci noi oricum suntem divorțați în acte din februarie 2021. Lucrurile nu merg în direcția în care eu îmi doresc ca ele să meargă. Orice ar fi ne vom ocupa de magazin, de site în continuare, pentru că este o sursă de venit importantă pentru familia noastră și care nu are legătură până la urmă cu ce relații avem noi. În rest, nu știu ce va fi, vom vedea. Eu încerc să nu o implic pe Isa, dar evident că trebuie să am niște discuții cu ea legate de lucrul acesta, fără îndoială', a mai spus fiica lui Petre Roman pentru sursa menționată anterior.

Foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
substantial.ro
Publicitate
CSID
Kudika
Descopera.ro
Unica.ro
Retete
Baby
Life.ro
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Vedete