O sarcină îngrozitoare: deshumarea morților din Ucraina pentru investigații privind crimele de război

Un bărbat din Ucraina este îngrozit în timp ce cinci bărbați ridică corpul mamei sale dintr-un mormânt folosind două curele de pânză.

Un bărbat, în vârstă de patruzeci și nouă de ani, spune că și-a îngropat mama, pe 13 martie, în timp ce luptele grele dintre forțele ucrainene și cele rusești au avut loc în suburbiile Kievului. Își amintește de zgomotul puternic al bombardamentelor care a luminat cerul nopții în timp ce îi săpa mormântul improvizat.

El spune că mama lui, în vârstă de 70 de ani, o femeie cu părul castaniu scurt și un ten deschis, pregătea prânzul, când zona a fost supusă bombardamentelor puternice. El crede că ea trebuie să fi auzit explozii în jurul casei ei și ar fi fugit spre adăpostul improvizat din partea de jos a grădinii ei. Din nefericire, nu a mai reușit să se salveze și a murit după ce a fost lovită de un ciob mare de sticlă.

O lună mai târziu, la cererea lui Bugeruk, trupul ei este dezgropat în timp ce autoritățile din Kiev investighează posibile crime de război comise de trupele ruse în care susțin că civili și infrastructura vitală pentru supraviețuirea lor au fost atacate în mod deliberat.

După ce Rusia și-a lansat invazia Ucrainei pe 24 februarie, trupele sale au ocupat zona de la nord de Kiev în timp ce încercau să asalteze capitala. Rezistența feroce ucraineană a blocat progresul rușilor, forțându-i în cele din urmă să se retragă la începutul lunii aprilie, dezvăluind în urma lor brutalitatea vieții sub ocupație.

Peste 4.000 de civili, inclusiv 200 de copii, au fost uciși în întreaga țară de la începutul invaziei, potrivit Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului (OHCHR). Având în vedere că imaginile din satelit par să arate gropi comune în teritoriul ocupat din Ucraina, numărul civililor uciși probabil este mult mai mare.

Din aprilie, Franța a desfășurat o echipă criminalistică la sol cu ​​expertiză în ADN pentru a sprijini poliția de la Kiev în investigațiile privind crimele de război.

Irina Pryanishnikova, purtătoarea de cuvânt a poliției din Kiev, spune că în acea regiune au fost descoperite peste 10 gropi comune. În nord-vestul orașului, peste 1.000 de cadavre au fost găsite în cartierul care include orașul Bucha, unde Ucraina acuză forțele rusești că au comis unul dintre cele mai notorii masacre, scrie Al Jazeera.

Ea estimează că aproximativ jumătate dintre cadavre au suferit răni de gloanțe, adesea de la lunetişti, în timp ce altele au murit direct din cauza bombardamentelor sau din alte cauze, cum ar fi bătăile cu obiecte contondente.

„Cel mai crud episod din Buchansky a avut loc într-o tabără de copii unde au fost executați cinci bărbați. Mai mulți bărbați au fost executați pe străzile din jur, iar trupurile lor au ars', spune Pryanishnikova, potrivit sursei de mai sus.

Foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
substantial.ro
Publicitate
CSID
Kudika
Descopera.ro
Unica.ro
Retete
Baby
Life.ro
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Stiri