O romanca sfideaza pericolele din Irak pentru o viata mai buna in tara sa

Uncategorized

S-a despartit greu de copii. Simtea ca i se rupe inima si numai gandul ca dupa sase luni va avea in mana cateva mii de dolari, care-i vor face fericiti pe toti, i-a dat puterea sa plece. "Cu doua luni inainte le-am spus baietilor: ‘Uite, trebuie sa plec in Irak, ca sa putem sa ne mutam din garsoniera’. Cel mare a inteles, dar cel mic, care-i mai mamos, mi-a spus ca, daca pot, sa nu plec, ca stam tot aici. A fost o decizie foarte grea. Nu am cuvinte sa povestesc despartirea de copii. Imi tot ziceau: ‘Mama, sa ai grija, sa nu iesi in misiuni’. Si-a lasat baietii in grija surorii ei si a unei bunicute, care vede de ei de cand erau mici.
Vorbeste cu ei la telefon prin intermediul statiei radio din tabara, iar cateodata mai sfideaza pericolele din zona (masini-capcana etc.) si merge la Talil (la cinci kilometri de Nassirya), unde sunt telefoane cu cartela. Se simte mult mai linistita dupa ce le aude glasul. In primele sale patru luni in Irak, a avut un singur moment cand s-a speriat foarte tare: la duplexul Cluj-Napoca – Nassirya, realizat de Televiziunea Romana din Cluj, a venit doar baiatul cel mic. "Eram disperata, ma gandeam ca celalalt e bolnav, ca i s-a intamplat ceva. Am aflat apoi ca se certasera si de aceea nu venise."

In imagine: Tabara militarilor romani din Nassirya, amenajata in plin desert. Nu de putine ori, cate un proiectil al rebelilor irakieni a aterizat intre corturi, punand in pericol viata celor din Batalionul 811.

Cea mai spectaculoasa experienta a trait-o in Irak chiar in momentul sosirii: "Cand ne-am dat jos din avion ne-a lovit o caldura ingrozitoare, parca eram intr-un cuptor. Era august si temperaturile atingeau 60 de grade. Am crezut ca ne aprindem si ne topim". Apoi, au uimit-o saracia si mizeria pe care le-a vazut-o pe drumul spre Nassirya. De asemenea, nu poate uita nelipsitele furtuni de nisip din zonele desertice, care-i produceau mari neplaceri.
Inceputul misiunii a fost dificil. Italienii, in subordinea carora se afla romanii, nu dotasera corturile cu aparate de aer conditionat. Doar ea si colega ei, Maria Ivan, au fost privilegiate. "Deoarece in corturile baietilor nu erau aparate de aer conditionat, cativa veneau la noi in camera. Isi puneau o sticla cu apa sub cap si stateau intinsi pe jos, ca sardelele. In cort, temperatura ajungea la 70 de grade si noaptea nu prea puteai sa dormi fara aer conditionat." Prin octombrie, caldura s-a mai domolit ("era ca la noi in luna lui Cuptor") si furtunile de nisip s-au rarit.

Floare este comandant grupa gospodarire si are 14 oameni in subordine. Zice ca functia o solicita destul de mult, de dimineata pana seara. Insa incearca sa-si duca atributiile pana la capat, dorind ca toti cei 1.400 de militari, romani si italieni, sa fie cat mai multumiti de mancarea preparata.
Hranirea celor 400 de romani din Batalionul 811 Infanterie tine de partea italiana. Preparatele culinare italiene difera de cele romanesti, insa ai nostri s-au obisnuit cu pastele, pizza si celelalte specialitati. Floare zice ca personalul din grupa de servire, care lucreaza la blocul alimentar, s-a integrat foarte repede in echipa italienilor. Ai nostri lucreaza o parte in bucatarie, la pregatirea mesei, iar o parte, la portionarea si distribuirea acesteia. "Conditiile de tabara, caldura, nisipul ne ingreuneaza mult munca", spune Floare, constienta de faptul ca sanatatea militarilor sta si in mainile ei, igiena hranei fiind extrem de importanta in situatii de campanie.
Si chiar daca nu iese din tabara decat pentru cate un telefon, pericolele pandesc la orice colt. "Intr-o seara, la aproximativ 200 de metri de tabara, a explodat un proiectil. Normal ca mi-a stat inima de frica."

Infrunta toate provocarile unei misiuni in acest mediu neprietenos cu gandul la diurna de 70 de dolari pe care o primeste fiecare subofiter al Batalionului 811. Daca situatia nu ar fi fost considerata atat de periculoasa, ar fi primit doar 35 de dolari pe zi, cu atat fiind platiti subofiterii care pleaca in Bosnia sau Kosovo. Floare risca la gandul celor 12.000 de dolari care o vor ajuta sa cumpere copiilor sai caminul mult visat, dar nu inceteaza sa repete ca "dorul de cei dragi de acasa, de tara este asa de mare, incat nu se poate exprima in cuvinte".

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3

Recomandari
VIVA!
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din