O recunoști? Cine este actrița din imagine? „Port copilul din mine cu mine mereu!”

Anca Țurcașiu (50 de ani) continuă să fie una dintre cele mai apreciate actrițe din țara noastră.

Ai recunoscut-o? Anca Țurcașiu este actrița din imagine? „Port copilul din mine cu mine mereu!”

În mediul online, actrița a publicat o imagine din copilăria ei. „Nostalgie! Mă uit la privirea mamei și parcă e a mea!

Port copilul din mine cu mine mereu!”, a scris actrița, pe contul personal de Instagram.

Imaginea în GALERIA FOTO de mai sus!

Deși nu a moștenit iubirea pentru teatru din familie, părinții au sprijinit-o în cariera aleasă.

„La mine, pasiunea pentru teatru a venit de la cititul poeziilor de seara. Toată copilăria, tata mi-a citit poezii în fiecare seară. Am crescut cu ele și am continuat să trăiesc cu ele”, declara Anca în trecut, pentru Adevărul.

Care a fost primul ei film?

Debutul la TV și l-a făcut la doar 14 ani. „Am jucat, la 14 ani, în De dragul tău, Anca!, în regia Cristianei Nicolae. A fost primul meu film, cu Dana Mladin, ea avea zece ani.

A fost foarte frumos acel film. Și după aceea a fost Miss Litoral, după care au mai urmat propuneri și proiecte pe care le-am refuzat pentru că nu mi s-a părut că erau ce trebuie.

Eu nu am făcut niciodată în meseria asta ceva doar de dragul de a face, decât dacă am considerat că merită profesional”, mai spunea actrița, tot pentru Adevărul.

Ea și fostul ei soț, medicul stomatolog Cristian Georgescu, au împreună un fiu, Radu Alexandru, în vârstă de 21 de ani.

Tânărul nu i-a călcat pe urme celebrei sale mame, ci a optat pentru o carieră în inginerie.

În anul 2017, după ce a obținut nota 10 la proba de Matematică și nota 9,45 la proba de Fizică din cadrul examenului de Bacalaureat, Radu s-a înscris la Facultatea de Inginerie Spațială din București.

Foto: Instagram

Citește și:

El a fost primul iubit al Mirelei Vaida! A făcut parte dintr-o trupă celebră a anilor 2000

Simona Halep, marcată de acest eșec din cariera ei: „Mă trezeam și noaptea din somn plângând”

Cum arată acum Mihaela Cernea ex-Class? Are 42 de ani și este profesoară de canto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Shtiu.ro
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
TV Mania
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete