O fetiță a rămas cu arsuri îngrozitoare pe picioare. Iată ce greșeală au făcut părinții

Copiii sunt curioși și sunt mereu în căutarea unei noi aventuri. Micuții Eddie și Daisy nu sunt diferiți, iar celor doi le place să se joace împreună în casa familiei lor. Din păcate, micuța s-a ales cu arsuri îngrozitoare.

Dar într-o după-amiază, când mama lor era întoarsă cu spatele, firea lor curioasă a lăsat familia înmărmurită.

Acum, Bianca (n.r. mama copiilor) își spune povestea în încercarea de a avertiza și alți părinți cu privire la pericolele aparatelor electrice, după ce micuța Daisy s-a ales cu arsuri pe toată suprafața picioarelor.

Aceasta a spus că împăturea haine în timp ce Eddie, în vârstă de trei ani, și Daisy, în vârstă de un an, se jucau în garaj.

Vorbind pentru CPR Kids, ea a spus că familia avea câteva jucării în garaj cu care se puteau juca.

În garaj era și o bandă de alergare pe care o scoseseră din priză, astfel încât nu putea fi pornită.

Dar, în timp ce femeia își vedea de treabă, micuțul Eddie a reușit să o conecteze și să pornească aparatul.

„Copilul meu de un an se așezase și își pusese picioarele în capătul benzii de alergare. Presupun că nu a vrut să se apropie atât de mult și se uita la fratele mai mare, ca întotdeauna. Din păcate, banda de alergare a început să funcționeze imediat ce a fost conectată din nou, picioarele ei au fost trase în banda de alergare și au rămas blocate între bază și banda transportoare.

Am auzit un țipăt pe care niciunui părinte nu-i place să-l audă, ceea ce mi-a spus automat că ceva grav nu era în regulă și că era speriată sau avea dureri. Am alergat spre ea și am reușit să-i eliberez picioarele cu ceva forță', a explicat femeia, scrie The Sun.

Bianca a trebuit apoi să își calmeze fetița în timp ce se ocupa și de rănile pe care i le provocase frecarea cu banda de alergare. În timp ce era panicată, Bianca și-a liniștit micuța și a sunat-o pe cumnata ei, care este asistentă medicală, deoarece a spus că nu era sigură cum să trateze o arsură prin frecare.

După apel, Bianca a dus-o de urgență pe Daisy la medicul de familie, deoarece cabinetul era mai aproape. Inițial, Bianca a spus că rana lui Daisy nu părea prea gravă, dar odată ce a ajuns la aer, rana s-a agravat.

Asistentele au reușit să o ajute pe micuță, iar Bianca și-a împărtășit povestea, deoarece spune că știe că situația ar fi putut fi mult mai gravă.

„Vă rugăm să aveți banda de alergare depozitată, deoarece, chiar și cu supraveghere, lucrurile se pot înrăutăți, rapid”, a mai spus mama înspâimântată.

Din fericire, arsurile lui Daisy se vindecă și va trebui să urmeze un tratament în următoarele câteva luni.

“Își vede fratele cum face baie și este disperată să intre și ea, dar asta va trebui să mai aștepte. A fost norocoasă că nu a fost mult mai rău”, a adăugat Bianca.

Este important de reținut că tratamentul pentru o arsură prin frecare este același cu cel pentru alte arsuri cauzate de căldură sau foc. Trebuie să treci zona afectată sub apă rece timp de 20 de minute și să mergi la cea mai apropiată unitate spitalicească.

Nu se aplică gheață, uleiuri sau creme pe arsură, deoarece acestea o pot înrăutăți.

„Pentru arsurile minore, păstrați rana curată și nu spargeți bășicile care se formează”, precizează medicii, potrivit sursei de mai sus.

Foto: CPR Kids

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
substantial.ro
Publicitate
CSID
Kudika
Descopera.ro
Unica.ro
Retete
Baby
Life.ro
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Stiri